Nu știu care sunt mai potenți. Lider liberal: A plecat Heiuș de la ANAF ca să salveze un ministru de Finanțe incompetent


Autor:    -  
frogs, curious, fun
Fotografie de Alexas_Fotos pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu afirmă, marţi seară, că adevărul despre situaţia finanţelor ţării se ştie, iar demisia lui Lucian Heiuş a fost ”un gest de onoare pentru a salva un ministru al Finanţelor incompetent, ţinut în funcţie doar de decizia politică a PSD”. Motreanu îi acuză pe social-democraţi că au ”atacat imediat”, lucru care ”spune totul despre «parteneriatul» cu PSD”.

”Adevărul despre situaţia finanţelor ţării se ştie! L-a spus răspicat Consiliul Fiscal, l-a afirmat hotărât mediul de afaceri,  il cunoaşte fiecare angajat din Ministerul Finanţelor şi din ANAF”,

a scris, marţi seară, pe Facebook, europarlamentarul liberal Dan Motreanu.

Acesta afirmă că ”demisia lui Lucian Heiuş a fost un gest de onoare pentru a salva un  ministru al Finanţelor incompetent, ţinut în funcţie doar de decizia politică a PSD”.

”Cu toate acestea, PSD, prin trompetele sale false, a atacat imediat! Asta spune totul despre “parteneriatul” cu PSD! La fiecare gest onest al premierului Nicolae Ciucă ei răspund cu un atac pe la spate! PSD numeşte asta strategie, românii viclenie şi perfidie”, a mai scris Motreanu.

Acesta a reiterat ideea că încasările ANAF au crescut faţă de anul trecut, sub conducerea lui Lucian Heiuş.

”Adrian Câciu a ”reuşit” să mărească deficitul bugetar la 27 de miliarde de lei, deşi a introdus noi taxe. Vorbele goale ale pesediştilor nu pot acoperi incompetenţa ministrului lor. PNL va avea în curând Ministerul Finanţelor şi adevărul va ieşi la lumină. Adevărul pe care deja îl ştim”, a mai transmis liberalul.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!