Închide

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a crescut cu 25%, în primele patru luni din 2023

Avatar
Dacia Spring Electric Foto Dacia

Foto: Dacia

Timp de citire: < 1 minut

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 25% în primele patru luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2022, până la un volum de 37.447 de unităţi, reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

AStfel, la nivelul lunii aprilie 2023, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi s-a majorat cu 16,48%, comparativ cu luna similară din anul anterior, şi a ajuns la 9.865 de unităţi.

De asemenea, în ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins, în aprilie, 21.846 de exemplare, mai puţin cu 14,4% în comparaţie cu aceeaşi lună din 2022.

Totodată, în intervalul ianuarie – aprilie 2023, acelaşi tip de înmatriculări a ajuns la 98.453 de exemplare, în scădere cu 6,5% faţă de perioada similară din 2022, când erau înregistrate 105.323 de unităţi.

Clasamentul pe mărci de autoturisme noi este condus, în intervalul de referinţă, de Dacia – cu 16.476 de unităţi, urmată de Renault, cu 3.865 de unităţi, Hyundai (3.201), Skoda (3.013), Toyota (2.837), Volkswagen (2.705), Ford (2.246), Mercedes (1.705), BMW (1.563) şi Suzuki (1.249).

scroll to top