În primul trimestru din 2026, numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost în scădere
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primul trimestru din 2026, de 14,679 de milioane, în scădere cu 8,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează DCNews.
În plus, potrivit sursei citate, numărul pasagerilor s-a redus în primele trei luni cu 9,3%. Din totalul pasagerilor, 14,625 milioane pasageri au circulat pe plan naţional, iar 54.000 internaţional.
Scădere și în transportul feroviar de mărfuri
În ceea ce priveşte transportul feroviar de mărfuri, volumul a înregistrat scădere cu 0,7% faţă de trimestrul I din 2025, ca urmare a evoluţiei negative din transportul naţional. Au fost transportate 8,973 milioane tone mărfuri, din care 78,3% în transport naţional.
Parcursul tarifar al mărfurilor a înregistrat un avans de 2,3%, transportul internaţional consemnând cea mai însemnată creştere, respectiv de 16,4%.
Ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile: cocs, produse rafinate din petrol (26,2%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (18,7%).
În ceea ce priveşte parcursul mărfurilor, 37 de procente din total au fost reprezentate de diviziunea cocs, produse rafinate din petrol şi 11,2 procente, de mărfuri neidentificabile: mărfuri care din anumite motive nu pot fi identificate şi care, prin urmare, nu pot fi clasificate în grupe.
Indicatorii tehnico-economici de utilizare a parcului de vehicule în transportul feroviar, care au înregistrat o dinamică pozitivă comparativ cu trimestrul I 2025 au fost:
- viteza medie comercială a trenurilor de marfă (km/h) – creştere cu 35,3%;
- vagoane încărcate intrate din străinătate (mii vagoane) – creştere cu 33,3%;
- parcursul locomotivelor – creştere cu 17,3%;
- timpul mediu de rulaj al vagoanelor de marfă (zile) – creştere cu 14,9%;
- parcursul automotoarelor – creştere cu 8,1%;
- parcursul mediu zilnic al vagoanelor de pasageri (km/zi) – creştere cu 3%;
- greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (tone/tren) – creştere cu 1,8%;
- viteza medie comercială a trenurilor de pasageri (km/h) – creştere cu 1,3% etc.
Evoluţii negative faţă de primele trei luni din 2025 au fost înregistrate la următorii indicatori:
- vagoane încărcate pe reţeaua CFR (mii vagoane) – scădere cu 12,4%;
- parcursul mediu zilnic al vagoanelor de marfă (km/zi) – scădere cu 3,1%;
- parcursul mediu zilnic al locomotivelor folosite pentru transportul mărfurilor (km/zi) şi încărcătura medie statică a vagoanelor de marfă (tone/osie) – scădere cu 0,7%.









