O dă la întors? Ciolacu îi ademenește pe retaileri să reducă prețurile de bună voie, nu prin obligație legală

,
Autor:    -  
Organic eggs in a basket
Fotografie de Morgane Perraud pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, despre scăderea preţurilor la alimentele de bază, că el îşi doreşte un acord realizat cu marii comercianți până la sfârşitul anului, pe modelul din Franţa, adăugând că ar prefera mai puţin ca Guvernul să adopte în acest sens un act normativ. Dacă se va impune acest lucru, Executivul o va face, a mai spus Ciolacu, citat de News.ro.

”Încă lucrăm la sistem, important este că, încet-încet, ajungem la un acord. Indiferent ce sistem vom găsi cu retailerii, cu distribuitorii, producătorii români nu vor fi afectaţi. De la aceste principiu am pornit şi ne menţinem acest principiu”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Premierul a mai arătat că ”încă aşează lucrurile”, el nedorind să spună dacă producătorii vor fi scutiţi de această măsură.

”E ca şi în negocierile politice, nu ne putem antepronunţa, până nu am închis lucrurile. Am primit o listă, le-am spus şi ieri în şedinţa de Guvern, sunt discuţii la legume, fructe, să vedem care sortimente. Ce pot să vă spun foarte clar este că eu îmi doresc un acord, pe care să îl facem până la sfârşitul anului, la fel cum s-a făcut şi în Franţa, nu e niciun secret. Mi-aş dori mai puţin să venim cu un act normativ, dar dacă se va impune acest lucru, să fiţi siguri că vom veni şi cu actul normativ”, a completat şeful Executivului.

El a menţionat că ”acordul este acord şi cine îl încalcă, atunci folosesc instrumentele Guvernului, care se numeşte acte normative”.

Întrebat dacă perioada va fi de şase luni cu posibilitatea de prelungire, Marcel Ciolacu a spus: ”E un început foarte bun”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în deschiderea şedinţei Executivului, că a primit deja răspunsul marilor lanţuri de magazine la propunerea Guvernului privind reducerea preţurilor la alimentele de bază şi urmează să finalizeze un acord. Şeful Executivului a arătat că este vorba de pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume şi fructe proaspete şi a dat asigurări că va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!