Olanda: Elevii, mai concentrați și mai sociabili după interzicerea telefoanelor în școli

,
Autor:    -  
prohibition, the ban on phone use, prohibition to go with the phone, cell, telephone, smartphone, iphone, touchscreen, mobile phone, smarphone, do not use, without background, smartphone, smartphone, iphone, mobile phone, mobile phone, mobile phone, mobile phone, mobile phone
Fotografie de 13smok pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Măsura prin care autoritățile olandeze au interzis utilizarea telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice în școli s-a dovedit eficientă, arată un studiu recent comandat de guvernul Țărilor de Jos. Potrivit raportului, majoritatea liceelor implicate în cercetare au semnalat o îmbunătățire vizibilă a atenției și a climatului social în rândul elevilor, scrie Realitatea.net.

Conform rezultatelor colectate din 317 licee, aproximativ 75% dintre instituții au observat o creștere semnificativă a capacității de concentrare a elevilor în timpul orelor. De asemenea, aproape două treimi au raportat o atmosferă socială mai echilibrată în școli, iar o treime a menționat îmbunătățiri notabile în performanțele academice.

„Eliminarea telefoanelor din sălile de clasă înseamnă mai puține distrageri și o mai bună implicare a elevilor. În plus, aceștia interacționează mai mult între ei. Este îmbucurător că tot mai multe școli iau măsuri concrete pentru a sprijini acest demers”,

a declarat Marielle Paul, secretarul de stat pentru învățământ primar și secundar din Olanda.

Interdicția a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024 și se aplică atât în școlile gimnaziale, cât și în cele primare. Deși elevii mai mici nu sunt la fel de expuși utilizării zilnice a telefoanelor, autorii studiului au analizat și acest segment, concluzionând că impactul a fost, totuși, limitat în învățământul primar.

Școlile au libertatea de a face excepții în cazuri justificate, cum ar fi elevii cu nevoi speciale care folosesc dispozitive medicale conectate la telefon, precum aparatele auditive digitale.

Măsura vine pe fondul îngrijorărilor crescânde legate de efectele negative ale tehnologiei asupra sănătății mentale și dezvoltării sociale a tinerilor. Autoritățile olandeze intenționează să continue monitorizarea impactului pe termen lung al acestei decizii și să susțină școlile în implementarea completă a regulilor.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!