Orange România a anunţat o nouă campanie locală, care extinde accesul la educaţie digitală şi în zonele mai defavorizate. Orange susţine accesul la învăţământ alături de Salvaţi Copiii şi Fundaţia Orange, oferind tablete şi Internet nelimitat pentru 30.000 de elevi şi profesori din mediul rural.
Acest proiect face parte din seria de iniţiative “Fiecare gest contează”, campanie de sprijin a comunităţii în contextul crizei generate de Covid-19. Este trist că 42% dintre cei mai vulnerabili 2300 de copii de vârsta şcolară incluşi în programele Salvaţi Copiii nu au avut acces la cursuri online organizate în perioada pandemiei. Motivul? Lipsa de echipamente necesare şi lipsa de conexiune la Internet. O parte din aceşti micuţi pot folosi computerul, tableta sau telefonul doar ocazional, neavând mereu acces la cursurile online.
Salvaţi Copiii România oferă 2000 de tablete echipate cu servicii Internet elevilor din medii defavorizate, facilitând accesul lor la educaţie. Fundaţia Orange a oferit săptămânile trecute 1500 de tablete utilizate în programul Digitaliada elevilor cu situaţii dificile din cele 50 de şcoli în care se desfăşoară programul. Orange oferă şi acces gratuit la Internet pentru 2 luni pentru 30.000 de elevi şi profesori din 100 de şcoli primare şi gimnaziale din România.
Acest beneficiu se adresează tuturor clienţilor Orange ce sunt cadre didactice active (profesori şi directori) sau reprezentanți legali ai unui elev înregistrat în una dintre cele 100 de şcoli incluse în programele Salvați Copiii și ale Fundației Orange.
Fundaţia Orange organizează pentru 120 de profesori din 15 judeţe webinare gratuite destinate utilizării metodelor digitale de predare, pentru a îi aduce la zi pe profesori. Sunt detaliate programele Digitaliada Învăţare şi Testare Online. Webinarele încep pe 25 mai şi trebuie să ştiţi că de la suspendarea cursurilor au fost organizate alte peste 20 de webinare de genul, cu peste 400 de profesori din diferite discipline implicaţi.
Orange a decis şi prelungirea beneficiului prin care se acordă trafic de date gratuit şi acces la cele peste 2.000 de resurse educaționale din platforma www.digitaliada.ro şi în secţiunea interactivă Învăţare şi Testare online, până la data de 1 septembrie 2020.