Orbán nici nu se mai chinuie să păstreze aparențele: șantaj deschis la adresa UE și Ucrainei


Autor:    -  
budapest, hungary, houses of parliament
Fotografie de Hermann pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Ungaria nu va accepta ca Uniunea Europeană să ofere Ucrainei noi ajutoare financiare din bugetul comunitar atât timp cât Comisia Europeană îi menţine blocate fondurile europene, a declarat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orbán, Gergely Gulyás, potrivit agenţiilor de presă EFE şi MTI, citate de Agerpres.

“În timp ce o ţară membră a UE nu primeşte fondurile alocate, nicio ţară ne-comunitară nu va putea primi fonduri din bugetul comun”, a indicat oficialul ungar în faţa presei, răspunzând unei întrebări despre sprijinul financiar al UE pentru Ucraina.

Şeful de cabinet al lui Orbán a amintit că “revizuirea bugetului comunitar necesită unanimitatea” statelor UE, dând astfel de înţeles că Budapesta va bloca prin veto noile ajutoare financiare pentru Ucraina. El a acuzat totodată Bruxelles-ul că abuzează de puterea sa prin blocarea fondurilor europene ce revin Ungariei.

Pe de altă parte, oficialul ungar a reafirmat că Ungaria “nu va susţine niciun progres pentru Ucraina” în forurile internaţionale atât timp cât nu sunt restabilite drepturile minorităţii maghiare din Transcarpatia.

Aflat de 13 ani în fruntea unui guvern de orientare conservatoare, Viktor Orbán are o relaţie tensionată cu Comisia Europeană, care-l acuză de încălcarea statului de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, respingerea migranţilor ilegali, controlul asupra presei, justiţiei şi achiziţiilor publice sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) asupra dreptului naţional.

Pentru toate acestea, Comisia Europeană a blocat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, prin care această ţară are dreptul la granturi în valoare de 5,8 miliarde de euro din planul european de redresare post-pandemie. Mai mult, Bruxellesul a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre despre care consideră că încalcă statul de drept, blocând astfel 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ce revin Ungariei.

Comisia Europeană le-a cerut deja vara aceasta statelor UE o contribuţie suplimentară de 65,8 de miliarde de euro la bugetul multianual al blocului comunitar până în anul 2027, în special pentru finanţarea ajutorului financiar destinat Ucrainei, dar şi pentru acoperirea dobânzilor pentru fondul de redresare post-pandemie, gestionarea migraţiei, investiţiile în energiile verzi şi acoperirea costurilor de funcţionare ale instituţiilor de la Bruxelles.

În privinţa ajutorului financiar pentru Ucraina există un consens între statele UE, cu excepţia Ungariei, dar pentru celelalte capitole mai multe state membre, precum Germania, Austria, Olanda şi ţările scandinave, s-au arătat reticente faţă de propunerea Comisiei Europene şi au sugerat ca soluţie reorientarea unor programe, precum cele din politica de coeziune.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!