Închide

Parteneriat între Intel și Arm pentru a produce cipurile necesare telefoanelor mobile

Avatar
Industryweek 27047 010818 Intel Chip

Sursă foto: IndustryWeek

Timp de citire: < 1 minut

Intel a declarat miercuri că divizia sa de producţie de cipuri va lucra cu designerul de cipuri Arm, din Marea Britanie, pentru a se asigura că cipurile pentru telefoane mobile şi alte produse care utilizează tehnologia Arm pot fi fabricate în fabricile Intel, transmite Reuters.

Odată cel mai mare nume în sectorul cipurilor, Intel a văzut de multă vreme cum avantajul său tehnologic de producţie este atenuat de rivali precum Taiwan Semiconductor Manufacturing (TSMC), liderul mondial în fabricarea de cipuri pentru clienţi ca Apple.

Strategia de redresare a Intel se bazează în parte pe deschiderea fabricilor sale către alte companii de cipuri, în special cele destinate telefoanelor mobile.

Compania a spus că firme precum Qualcomm plănuiesc să-i folosească fabricile pentru proiecte viitoare de cipuri.

”Există o cerere tot mai mare de putere de calcul, determinată de digitalizarea tuturor lucrurilor, dar până acum… clienţii au avut opţiuni limitate de proiectare în jurul celei mai avansate tehnologii mobile”, a declarat Pat Gelsinger, directorul general al Intel, într-un comunicat.

La rândul său, Arm, deţinută de investitorul japonez în tehnologie SoftBank Group şi care intenţionează să se listeze la bursă în cursul acestui an, este un furnizor major de proprietate intelectuală pentru multe companii de cipuri, în special în telefoanele mobile.

Arm are parteneriate cu marii producători de cipuri, pentru a se asigura că proiectele sale vor funcţiona bine în procesele lor de producţie.

Parteneriatul anunţat miercuri are ca scop să pună Intel pe picior de egalitate cu TSMC şi Samsung Electronics din Coreea de Sud, cele două companii care produc în prezent majoritatea cipurilor pentru telefoane mobile din lume.

scroll to top