Închide

Pentru prima dată, investițiile în energia fotovoltaică vor fi superioare celor din exploatarea de petrol (IEA)

Avatar
H Ce Este Un Prosumator

Foto: masif.ro

Timp de citire: 2 minute

Investiţiile în energiile regenerabile cresc în ritm accelerat, astfel că în 2023 investiţiile în energia fotovoltaică le vor depăşi, pentru prima dată, pe cele în extracţia de petrol, a anunţat joi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite AFP.

Potrivit unui raport anual al IEA, aproximativ 2.800 de miliarde de dolari ar urma să fie investite în energie în acest an, dintre care peste 1.700 de miliarde de dolari sunt aşteptate să fie investite în regenerabile, energie nucleară, vehicule electrice şi îmbunătăţirea eficienţei energetice. Restul de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari vor merge spre petrol, gaze naturale şi cărbune.

Investiţiile anuale în energiile regenerabile au crescut cu aproape un sfert după 2021, comparativ cu o creştere de 15% în cazul combustibililor fosili, a adăugat IEA în raportul World Energy Investment, citat de AGERPRES.

“Energia curată progresează rapid, mai rapid decât îşi imaginează mulţi oameni. Pentru fiecare dolar investit în combustibili fosili, aproximativ 1,7 dolari merg acum spre energia curată. În urmă cu cinci ani raportul era de unu la unu”, a declarat directorul IEA, Fatih Birol.

În 2023, investiţiile pentru producţia de energia fotovoltaică urmează să treacă de un miliard de dolari pe zi, sau aproximativ 380 de miliarde de dolari pe întregul an, ceea ce înseamnă că pentru prima dată vor depăşi sumele investite în producţia de petrol (explorare şi extracţie), care se vor ridica la 370 de miliarde de dolari.

“Energia fotovoltaică este încoronată ca o adevărată superputere energetică. Ea devine cel mai important instrument pe care îl avem pentru decarbonizarea rapidă a întregii economii”, a declarat directorul de analiză de la centrul de reflexie Ember, Dave Jones.

“Este ironic totuşi că unele dintre locurile cele mai însorite din lume au cele mai mici nivele de investiţii în energia fotovoltaică”, adaugă Dave Jones.

Cu toate acestea, raportul IEA subliniază că investiţiile în explorarea şi exploatarea de petrol şi gaze ar urma să crească cu 75 în 2023, revenind la nivelul din 2019, ceea ce îndepărtează lumea de traiectoria spre neutralitatea emisiilor de carbon în 2050. Mai mult, investiţiile în cărbune vor ajunge în 2023 la un nivel de şase ori peste cel preconizat că ar fi necesar de IEA în anul 2030 dacă vrem să ajungem la neutralitate climatică în 2050.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

scroll to top