Poliţiştii au aplicat amenzi de peste 100.000 lei mai multor agenţi economici din Capitală
Poliţiştii au aplicat, după un control făcut sâmbătă, la mai multe terase, baruri, cluburi, restaurante şi săli de jocuri şi pariuri sportive din Capitală, amenzi în valoare totală de aproximativ 103.000 lei şi au confiscat suma de peste 6.200 de lei, precizează Poliţia Capitalei într-un comunicat de presă.
Ieri (n.r. – sâmbătă), poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au desfăşurat o acţiune în vederea verificării respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi pentru respectarea altor acte normative în vigoare. În urma acţiunii ce a vizat peste 40 de societăţi comerciale din Municipiul Bucureşti, echipele de control au aplicat 56 de sancţiuni contravenţionale în valoare de totală de aproximativ 103.000 de lei şi au confiscat suma de 6.200 de lei de la o firmă din sectorul 5 care nu respecta legislaţia privind utilizarea caselor de marcat, potrivit sursei citate.
Tot în cursul zilei de ieri, poliţiştii Capitalei au acţionat şi în pieţe, fiind purtate discuţii libere cu cetăţenii, prin care li s-a adus la cunoştiinţă faptul că purtarea măştii este obligatore în spaţiile închise dar şi în locurile aglomerate pentru preîntâmpinarea răspândirii virusului Covid019. Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul specialiştilor din cadrul Direcţiei De Sănătate Publică – Bucureşti, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, concluzionează sursa citată.