Închide

Polonia va cere reparații de război Germaniei. La ce sumă se ridică pagubele estimate de polonezi?

Avatar
soldier, military, uniform

Fotografie de ArmyAmber pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Polonia va cere oficial Berlinului reparații de război, potrivit declarațiilor făcute, joi, de Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului polonez de guvernământ, Lege şi Justiţie (PiS). Varșovia a estimat pagubele care i-au fost provocate de Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la peste 1.300 de miliarde de euro, transmite Digi 24.

Partidul Lege şi Justiţie a evocat de mai multe ori în trecut problema reparaţiilor de război, dar fără ca vreo cerere oficială în acest sens să fie transmisă Berlinului. Acum însă, Jaroslaw Kaczynski, liderul de facto al Poloniei, a promis că o va face, deşi a admis că procesul obţinerii unor sume ar putea fi „lung şi dificil”.

O estimare anterioară, menţionată de un parlamentar polonez în 2019, indica circa 850 de miliarde de euro valoarea pagubelor de război.

Noua estimare, de 1.300 de miliarde de euro, reprezintă mai mult de o treime din Produsul Intern Brut pe 2021 al Germaniei, care a fost de 3.570 de miliarde de euro, potrivit datelor Statista.

„Suma prezentată a fost calculată folosind metoda cea mai limitată, precaută, aşadar este posibil ca ea că crească”, a declarat Kaczynski joi, la o conferinţă de presă organizată după ce o comisie parlamentară poloneză a prezentat un raport în trei volume despre pierderile economice, patrimoniale şi umane provocate de Germania Poloniei în al Doilea Război Mondial, în perioada 1939-1945.

Din suma totală, „o parte foarte serioasă reprezintă compensaţia pentru moartea a peste 5,2 milioane de cetăţeni polonezi”, a mai spus liderul partidului polonez de guvernământ. Kaczynski a evocat faptul că „ocupaţia” germană a fost „incredibil de criminală, incredibil de crudă şi a cauzat efecte care, în numeroase cazuri, se simt şi în ziua de azi”.

Guvernul de la Berlin nu a reacţionat deocamdată la aceste declaraţii, dar a precizat în alte dăţi că problema reparaţiilor de război pentru Polonia a fost închisă după ce guvernul comunist polonez din anul 1954 a semnat atunci un acord cu fosta Republică Democrată Germană (RDG) prin care Varşovia renunţa la cererile privind compensaţiile. Actualul guvern polonez consideră acel acord drept ilegal.

scroll to top