Închide

Premierul, la trântă cu deficitul: “Nu vorbim despre o supraimpozitare, ci de impozitarea anumitor venituri”

Avatar
Nicolae Ciuca Premier Prim Ministru Copyright Foto Contactati Info@afaceri.news

Copyright foto: contactati info@afaceri.news

Timp de citire: 2 minute

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, la Iaşi, despre discuţiile din coaliţie privind o impozitare a veniturilor suplimentare, că este adevărat că au discutat ]n Coaliție, dar a precizat că nu este vorba despre o supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri. El a precizat că pachetul de masuri nu va intra în vigoare de la 1 mai, care este săptămâna viitoare. ”Nu avem cum să luăm această decizie până când Ministerul de Finanţe nu va prezenta o analiză clară”, a arătat şeful Executivului.

”Mie îmi pare foarte rău că începând de vineri a fost circulat un document neoficial şi în întâlnirea de aseară am solicitat ca toate aceste aspecte să fie clarificate. Nu avem nevoie să inducem motive de panică în rândul populaţiei că vor fi luate măsuri de austeritate. Săptămâna trecut, vineri, am precizat foarte clar (..) că în acest moment, pe masa Guvernului, analizăm posibilitatea de a chibzui mai bine bugetul, fără să se facă referire la măsuri de îngheţare a salariilor, la altfel de măsuri care nu sunt motivate în acest moment”, a spus premierul la Iaşi, citat de news.ro.

El a precizat că ”motivul pentru care au luat această decizie a fost acela că după trei luni de zile, pe colectare s-a înregistrat un deficit de 4,5 miliarde, ori ţinta noastră, la nivelul Guvernului, este de a ne încadra în deficit, aşa cum a fost el asumat de ţara noastră”.

”Ca atare, ţinând cont de faptul că niciodată nu am luat o decizie şi nu voi lua o decizie pe tot felul de mesaje care au fost transmise în spaţiul public, am nevoie de analize care să confirme concret situaţia şi modul în care să identificăm soluţii, am cerut să mi se prezinte de la Ministerul de Finanţe toate elementele care să stea la baza unei decizii. Dar deciziile vizează reducerea cheltuielilor la bunuri şi servicii, pe maşini, pe mobilier, cheltuieli care pot să mai aştepte şi să ne îndeplinim obiectivele de investiţii”, a explicat Ciucă. Întrebat dacă s-a discutat despre supraimpozitarea salariilor, premierul a spus că nu vrea să comenteze până când ministerul de Finanţe nu vine cu analiza.

”Este adevărat şi foarte onest vă spun că aseară am discutat şi am zis care sunt posibilităţile prin care putem să rezolvăm aceste măsuri şi sigur s-a discutat inclusiv despre o propunere, dar propunerea respectivă trebuie transpusă într-o măsură care se va concretiza într-o decizie, după ce avem toate documentele pe masă. Şi nu discutăm despre o supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri”, a spus el, precizând că este vorba de cei care au salariile mai mari decât a preşedintelui ţării. Întrebat dacă s-a discutat şi despre privat, premierul a spus:

”Nu am discutat chestiunea aceasta, aşteptăm să se vină cu măsura”. Despre momentul în care ar urma să intre în vigoare aceste măsuri de austeritate, şeful Executivului a spus: ”Nu sunt sigur că vor fi de la 1 mai. 1 mai este săptămâna viitoare, nu avem cum să luăm această decizie până când Ministerul de Finanţe nu va prezenta o analiză clară”, a menţionat Ciucă.

scroll to top