Premierul Bolojan propune o soluție pentru rezolvarea crizei de medici: ”Ai o obligație față de țară!”
Premierul Ilie Bolojan a declarat marţi că va susţine decizia potrivit căreia, dacă un medic tânăr a beneficiat în România de o pregătire medicală pe toată durata studiilor, plătite de la bugetul statului, cu rezidenţiat plătit tot de stat, atunci ”ai o obligaţie faţă de ţară şi cel puţin câţiva ani de zile trebuie să lucrezi undeva în România”, transmite News.ro.
”Trebuie să avem curajul să luăm nişte decizii care uneori nu sună bine şi să distribuim o parte din medicii noştri acolo unde este nevoie, în ruralul mai îndepărtat, în urbanul mic”,
a mai spus el, la întâlnirea cu primarii de comune.
”Hai să punem asta în practică şi atunci cu siguranţă nu vom avea şapte mii de absolvenţi la facultăţilor de medicină din România, vreo patru mii la rezidenţiat şi după nu ştiu câţi ani de zile, cam o mie de angajaţi în sectorul public. Şi ceilalţi, din păcate sunt pierduţi şi suntem pe locurile 1, 2 şi 3 în multe ţări europene ca număr de medici.
Dar, pentru asta trebuie să avem curajul să luăm nişte decizii care uneori nu sună bine şi într-adevăr să distribuim o parte din medicii noştri acolo unde este nevoie, în ruralul mai îndepărtat, în urbanul mic şi aşa mai departe”,
a mai spus şeful Executivului.








