Închide

Presa germană: Cât au cerut Pfizer și BioNTech pe o doză de vaccin Uniunii Europene?

Avatar
A man and a woman looking at the test tubes

Fotografie de Artem Podrez pe Pexels

Cotidianul german Süddeutsche Zeitung face, în ediția de astăzi, o cronologie amănunțită a negocierilor purtate în vara trecută între Comisia Europeană și companiile Pfizer și BioNTech, înaintea semnării contractului de furnizare a vaccinurilor produse în colaborare de cele două companii. Potrivit publicației, prețul cerut inițial pentru o doză de vaccin a fost de 54,08 EUR, considerat ”scandalos” de oficialitățile europene, cu atât mai mult cu cât compania germană de biotehnologie a beneficiat de fonduri europene pentru cercetarea în acest proiect.

La mijlocul lunii iunie a anului trecut, șeful BioNTech, Ugur Sahin, dădea asigurări că nicio companie farmaceutică nu va ”găsi cloșca cu puii de aur” grație acestui vaccin. Câteva zile mai târziu, Comisia UE a primit o ofertă strict confidențială în numele Pfizer și BioNTech, în care cele două companii explicau pe larg cât de grave sunt daunele economice cauzate de pandemie și cum Uniunea Europeană pierde zilnic 3,8 miliarde de euro din cauza ei, adică 1,4 trilioane de euro pe parcursul unui an. Așadar, doar un vaccin poate să arate calea de ieșire din această urgență majoră.

Pfizer / Biontech argumentează apoi modul în care companiile farmaceutice și-au justificat prețurile de ani de zile. Conform acestei logici, factorul decisiv nu este cât a cheltuit cineva pentru cercetare și dezvoltare, ci cât de mare este beneficiul medical al unui nou preparat.

În oferta înaintată UE se mai spune: dacă miliardele și miliardele de euro ce reprezintă pagube provocate de pandemie ar fi transferate într-un ”model tradițional de rentabilitate”, s-ar ajunge la un preț pentru o doză de vaccin care ”ar fi complet nepotrivit în timpul unei pandemii”.

După acest preambul, Pfizer / Biontech a prezentat o ofertă presupusă generoasă: cele două companii au oferit UE vaccinul lor la un preț de 54,08 euro pe doză, cu o achiziție de 500 de milioane de doze.

În total, Pfizer / Biontech a cerut 27 de miliarde de euro pentru o cantitate de vaccinuri care ar putea imuniza circa o jumătate din populația Uniunii Europene. Pfizer / Biontech au subliniat că prețul include deja ”cel mai mare discount” oferit unor țări puternic industrializate din întreaga lume.

La prețul de 54,08 euro, vaccinul Pfizer / BioNTech ar fi fost de peste 20 de ori mai scump decât o doză din vaccinul pe care AstraZeneca l-a dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford.

”Cred că prețul este dubios”, a comentat oferta Wolf-Dieter Ludwig, președintele Comisiei pentru medicamente din cadrul Asociației Medicale Germane. ”Mi se pare o scotocire după un profit, ceea ce nu este în niciun fel justificat în situația actuală a pandemiei”.

În lumina noilor informații, reticența arătată în vară de unele state membre UE cu privire la vaccinul Pfizer / BioNTech începe să fie justificată. Unele dintre statele membre nu numai că au pus la îndoială eficiența noii tehnologii ARNm și nu au dorit să acorde producătorilor de vaccinuri un cec în alb privitor la responsabilitatea privind rezultatele vaccinărilor, dar au cerut și prețuri mici. În orice caz, Wolf-Dieter Ludwig spune că înțelege poziția UE: ”Cred că a fost corect să ezităm la un preț atât de ridicat”.

Poziția BioNTech

Într-un interviu acordat revistei Der Spiegel la începutul anului, șeful BioNTech, Ugur Sahin, a criticat negocierile cu UE:

”Procesul de negociere din Europa nu a fost la fel de rapid și direct ca și în alte țări”, a spus șeful companiei.

În această săptămână, Süddeutsche Zeitung i-a solicitat o poziție privitoare la discuțiile dintre părți, referitoare la prețul ridicat, însă Sahin nu a răspuns solicitării.

O purtătoare de cuvânt a companiei nu a răspuns la întrebările specifice despre ofertă, dar a subliniat că prețul vaccinului ”depinde de diverși factori”. Prețul variază ”într-un anumit interval pentru toate țările cu venituri mai mari”, a adăugat ea, menționând că, până acum, compania nu a realizat niciun profit de pe urma vaccinului. Compania a mai precizat că, dacă vor fi obținute profituri din vânzarea vaccinului anti-Covid-19, ”dorim să îl reinvestim în dezvoltarea ulterioară a acestei tehnologii”.

Poziția Pfizer

Compania farmaceutică Pfizer a declarat:

„Discuțiile noastre cu guvernele și toate acordurile ulterioare sunt confidențiale”.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a anunțat prin e-mail că executivului european nu i s-a permis să furnizeze niciun fel de informații despre prețuri, printr-o clauză contractuală. În general, însă, ”încheierea unui contract cu orice companie trebuie să conducă la un rezultat reciproc satisfăcător”.

Totuși, cât costă vaccinul Pfizer / BioNTech?

Abia în noiembrie 2020, a fost parafat contractul dintre UE și Pfizer / Biontech.

Prețul final a fost păstrat secret până în prezent, dar conform informațiilor apărute în presa germană, atât în Süddeutscher Zeitung, cât și prin alte instituții de presă (NDR, WDR), prețul final la care s-a ajuns în urma negocierilor ar fi fost de 15,50 euro pe doză, potrivit unei prime informații despre acest preț făcut public de agenția Reuters.

Un preț asemănător ar fi fost plătit și de către Statele Unite, care au semnat contractul de furnizare cu câteva luni înaintea europenilor, încă din iulie, pentru 100 de milioane de doze, la un preț total de 1,95 miliarde de dolari. În monedă europeană, prețul per doză ar fi de circa 16 euro.

De ce prețul cerut pentru vaccin era nejustificat de mare?

Revenind la oferta inițială, surprinzător nu este doar prețul ridicat pe care Pfizer / Biontech îl cerea inițial de la UE, ci și afirmația cuprinsă în ofertă potrivit căreia dezvoltarea vaccinului a fost ”complet autofinanțată”.

Poate că afirmația ar putea fi adevărată pentru Pfizer. Nu și pentru compania germană BioNTech, care a primit subvenții de stat de ordinul sutelor de milioane de euro care a dezvoltat vaccinul – chiar dacă unii cred în prezent că Biontech a fost construită cu banii fondatorilor Hexal, Andreas și Thomas Strüngmann. De fapt, angajamentul lor a fost crucial, dar Biontech a fost, de asemenea, subvenționat de stat cu câteva milioane de euro.

Biontech a primit un premiu de 12,9 milioane de euro în cadrul unui concurs de start-up-uri germane, sumă primită din 2012 până în 2017 din partea organizatorului acelei competiții, Ministerul Cercetării de la Berlin. Purtătoarea de cuvânt a BioNTech a recunoscut că firma ”a primit aproximativ 50 de milioane de euro în finanțări în cadrul Cluster Initiative și din alte programe UE în primii câțiva ani de la înființare”.

În cele din urmă, în toamna anului 2019, Fundația Bill și Melinda Gates a investit 55 de milioane de dolari în Biontech, iar în vara anului 2020 compania a primit încă 375 de milioane de euro de la Ministerul Federal al Cercetării pentru dezvoltarea vaccinului pe bază de ARNm. A mai existat, de asemenea, un împrumut de 100 de milioane de euro, pe care UE l-a acordat către BioNTech prin Banca Europeană de Investiții în iunie 2020, cu doar câteva zile înainte de trimiterea ofertei către UE.

”Industria farmaceutică spune întotdeauna că aceste costuri ridicate apar din cauza costurilor de cercetare și dezvoltare, dar și pentru că beneficiile de pe urma produselor lor sunt atât de mari în societate”, spune Wolf-Dieter Ludwig. Totuși, în această situație particulară, evaluarea beneficiilor încă nu este posibilă, iar cercetarea și dezvoltarea au fost parțial subvenționate cu fonduri de stat.

”Prin urmare, în opinia mea, aceste cereri ridicate de preț nu sunt justificate”, a adăugat Ludwig.

BioNTech nu este singura companie a cărei dezvoltare a vaccinului a primit sprijin masiv din bani guvernamentali sau din fonduri. Un articol apărut în revista The Lancet, săptămâna trecută, enumera producătorii de vaccinuri anti-COVID-19 care au primit care sprijin din fonduri publice. În consecință, Sanofi / Glaxo-Smith-Kline și Novavax au primit fiecare 2,1 miliarde de dolari, Astra Zeneca / Oxford University au primit 1,7 miliarde de dolari, Johnson & Johnson – 1,5 miliarde de dolari, iar Moderna 957 milioane de dolari.

Ludwig spune că înțelege că acționarii acestor companii își doresc și ei o parte din beneficii.

“Însă suntem în prezent într-o situație de criză majoră, în care scopul trebuie să fie vaccinarea nu numai în țările industrializate, ci în întreaga lume. În acest context, cred că interesele acționarilor sunt mai puțin importante decât interesele persoanelor afectate de pandemie și care vor să scape de ea cât mai curând”, a încheiat el.

scroll to top