Închide

Raport PwC: Industria lemnului contribuie la bugetul naţional cu 3,2 miliarde euro

Avatar
heart, wood, logs

Fotografie de TheUjulala pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Industria lemnului are un rol important în economie. Contribuţia totală a sectorului silvic şi a industriilor bazate pe lemn a ajuns la 9,86 miliarde euro anual, luând în considerare atât impactul direct, care a crescut constant în ultimii cinci ani, cât şi efectele indirecte şi induse, iar potenţialul de creştere este ridicat, potrivit unui raport realizat de PwC România, la cererea Asociaţiei Industriei Lemnului – Prolemn, citat de Bursa.

Raportul vizează “Impactul socio-economic şi climatic al sectorului silvic şi al industriilor bazate pe lemn din România”. Totodată, acest sector şi industriile sale conexe contribuie la bugetul naţional cu 3,2 miliarde euro, sub formă de venituri fiscale şi contribuţii de asigurări sociale de sănătate, şi susţin peste 330.000 de locuri de muncă direct, indirect şi indus.

“Contribuţia directă a silviculturii şi a industriilor bazate pe lemn a fost, în 2020, de 1,6% la PIB, în timp ce impactul total al activităţilor economice, care include şi efectele indirecte şi induse, este mult mai mare, ajungând la 4,5% din PIB. Dacă avem în vedere că gradul de împădurire este de 29% din suprafaţă, sub media UE de 38%, şi că există circa 2 milioane hectare de suprafaţă neutilizată, care nu are nici folosinţă agricolă, nici pentru păduri, precum şi faptul că alte state din Uniunea Europeană înregistrează o contribuţie directă la PIB de circa trei ori mai mare ca România, înseamnă că ţara noastră are o resursă importantă pentru împădurire şi un potenţial de creştere în particular pentru industriile bazate pe lemn”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Conform statisticilor europene, România recoltează un volum comercial de 33% din creşterea totală anuală a pădurii, în timp ce media europeană se situează în jur de 63%, iar primele trei ţări recoltează peste sau aproape de 100%, atrage atenţia PwC România. Producţia totală de masă lemnoasă, de doar 2,3 metri cubi lemn rotund brut comercial la hectar, este printre cele mai mici din Europa, ţări cu condiţii similare României având un indice de recoltă mult mai ridicat (Polonia 4,6 mc/an/ha, Austria 4,9 mc/an/ha, Germania 6,8 mc/an/ha). Aproximativ o treime din lemnul brut recoltat este utilizat drept combustibil pentru încălzire, ceea ce situează România printre ţările cu un consum mare de lemn de foc pentru încălzire, fiind devansată doar de Franţa dintre ţările cu o producţie mai mare ca România. Cele peste 14.900 companii active din sectorul silvic şi al industriilor bazate pe lemn au generat o cifră de afaceri de peste 9,7 miliarde euro în 2021 (peste 20 pp faţă de anul anterior, în principal pe fondul creşterilor de preţ) şi exporturi de peste 7% din totalul exporturilor României, cu un aport valutar net total de circa 2,2 miliarde euro în cazul sectoarelor de prelucrare a lemnului şi respectiv a mobilei, cu ponderi relativ egale.

Potrivit raportului, sectorul forestier contribuie la atingerea obiectivelor pentru climă prin reţinerea dioxidului de carbon: “Dincolo de impactul economic, sectorul forestier contribuie la atingerea obiectivelor asumate de România pentru reducerea emisiilor nete de CO2. Impactul sectorului pădure lemn în combaterea schimbărilor climatice este anual echivalentul a peste 50 de tone CO‚ reţinute sau evitate a fi emise, dacă se iau în calcul emisiile salvate din evitarea folosirii combustibililor fosili la încălzirea rezidenţială, utilizarea produselor din lemn şi, prin urmare, evitarea utilizării altor materiale cu amprentă de carbon mai mare, cum sunt plasticul, ambalajele care nu sunt biodegradabile, betonul sau oţelul”. Astfel, măsuri precum împăduririle terenurilor agricole neutilizate, creşterea ratei de colectare a deşeurilor pe bază de lemn şi folosirea biomasei sunt soluţii care pot creşte acest procent şi, în acelaşi timp, pot fi o soluţie la criza energetică declanşată în actualul context geopolitic, în care furnizarea de gaz natural este incertă, iar preţul gazului este peste dublul celui pentru biomasă, se mai arată în raport.

scroll to top