Războiul din Ucraina face pace între Varșovia și Bruxelles: undă ”verzuie” PNRR-ului polonez
Colegiul Comisarilor din Uniunea Europeană, reuniți într-o ședință miercuri, urmează să aprobe cererea Poloniei de a primi cei 36 de miliarde de euro (2/3 granturi, 1/3 împrumuturi) alocați planului Varșoviei de redresare post-pandemie, iar unul dintre principalele motive pentru care Comisia Europeană ar putea să închidă ochii la năzbâtiile juridice ale Poloniei este tocmai faptul că Varșovia se numără printre cei mai puternici susținători ai Ucrainei în ultimele trei luni trecute de la invadarea țării de către armata rusă, scrie Bloomberg, citând surse interne din UE, sub protecția anonimatului.
Decizia, așteptată să fie aprobată în cadrul reuniunii de miercuri a comisarilor europeni, ar trebui văzută mai degrabă ca un gest de bunăvoință, nu o dovadă limpede a progreselor făcute de guvernul de la Varșovia în rezolvarea disputei cu Bruxelles-ul în legătură cu starea statului de drept, potrivit sursei citate.
Pe de altă parte, surse citate de Politico.eu susțin că că patru comisari, printre care ”greii” Frans Timmermans – vice-președinte al Comsiei, Věra Jourová – vicepreședinta CE pentru valori și transparență, alături de Margrethe Vestager – comisarul pentru Concurență, vor ridica obiecții în plenul Colegiului Comisarilor. Aceștia argumentează că Polonia încă are nu a repus în funcție judecătorii pe care i-a demis ilegal, în baza unei legi amendate între timp, în urmă cu câteva zile, în ciuda unei hotărâri în acest sens a Curții de Justiție a UE.
Cei patru comisari care fac opinie separată nu ar fi de acord ca Polonia să nu primească bani UE, ei insistând mai degrabă asupra faptului că Varșovia nu a întreprins demersurile legale necesare pentru a îndeplini condițiile de bază pentru aprobarea planului de către Comisie.
Motivele concesiei făcute de Comisie în fața Varșoviei
Nu este vorba doar despre simpatia pe care Varșovia și-a câștigat-o în ultimele luni pentru susținerea Ucrainei și, mai ales, a refugiaților ucraineni ajunși pe teritoriul Poloniei.
La reuniunea de săptămâna trecută a miniștrilor de finanțe din UE, aceștia ar fi trebuit să adopte un regulament european care să pună în operă decizia convenită la forumul internațional al OCDE, prin care să fie impus un plafon minim de impozitare pentru marile corporații, de 15%. Decizia a trebuit amânată, din cauza refuzului persistent al Varșoviei de a aproba regulamentul.
Mișcarea Poloniei poate fi ușor înțeleasă în termenii unui șantaj la adresa Bruxelles-ului, căruia îi strânge mâna la ușă pentru a primi deblocarea fondurilor de redresare post-pandemică.
Dincolo de ocean, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a spus acest lucru răspicat, în public, luna trecută, comentând întârzierea Comisiei Europene în a adopta regulamentul:
”Polonia are unele probleme cu UE. Sincer, de fapt nu cred că este vorba impozitul minim global în sine, ci mai degrabă despre alte probleme între Polonia și UE.”
Cum era de așteptat, Varșovia a respins acuzațiile, susținând că are obiecții substanțiale la planul de introducere a unui impozit minim, dar șefa Comisiei, Ursula von der Leyen, este sigură că, în realitate, vechea dezbatere contondentă între UE și Polonia ar fi motivul real. Altfel, Polonia ar urma să contine să blocheze regulamentul, iar toate negocierile și concesiile Comisiei ar fi degeaba.
Desigur, Ursula von der Leyen va trebui ”să vândă” cumva această cedare în fața șantajului polonez, așa că, cel mai probabil, va sublinia progresul făcut de Polonia în ceea ce privește reformarea Camerei Disciplinare, instrument de pedepsire a judecătorilor ”nealiniați”.
Criticii și experții juridici au avertizat că Varșovia ar putea încă, și după amendarea legii Camerelor Disciplinare, să pedepsească judecătorii pentru conținutul hotărârilor luate.
Politico.eu conchide că, oricum ar sta lucrurile, este imposibil ca d-na. von der Leyen să nege faptul că renunță astfel la cea mai puternică pârghie pe care Comisia o poate avea în disputa cu Polonia, în favoarea unui număr de pârghii mai slabe, cu eficiență nedovedită, sub forma unor evaluări de etapă.
În timpul negocierilor, guvernul de la Varșovia a încercat, fără succes, să convingă Comisia să renunțe la procesele împotriva Poloniei la Curtea de Justiție a UE, potrivit surselor citate de Bloomberg.
În octombrie, instanța supremă a UE a impus Poloniei o amendă de 1 milion de euro pe zi pentru că ignorarea unei hotărâri ale sale prin care Varșovia era obligată de justiția europeană să dizolve Camerele Disciplinare.
Planul d-nei. von der Leyen va trebui aprobat, de asemenea, de către miniștrii de finanțe din UE, ceea ce se va întâmpla probabil pe 17 iunie.
Potrivit Varșoviei, prima tranșă de finanțare ar putea intra în vistieria băncii centrale undeva spre sfârșitul verii, în august sau septembrie.