Închide

Reuniune importantă pe teme energetice la Paris. Întâlniri-cheie pentru directorul Transgaz pentru a obține finanțarea investițiilor

Avatar
Ion Sterian

Foto: romanialibera.ro

Timp de citire: 2 minute

În perioada 28-29 noiembrie, va avea loc la Paris  a VII-a reuniune a Forumului Economic Internațional al Americilor, care se va desfășura la sediul Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).  “Conferința de la Paris 2023 – Reducerea Decalajelor”, va reuni lideri politici internaționali și reprezentanți ai mediului de afaceri  va prilejui un schimb de opinii și consultări  în vederea dezvoltării de noi obiective în materie de investiții și comerț.

Pe ordinea de zi a dezbaterilor plenare va figura și subiectul energiei, tema aleasă fiind “Securitatea Energetică prin Pluralism”. Cu această ocazie vor fi abordate subiecte precum tranziția energetică și provocările geopolitice care au schimbat definiția securității energetice, optimizarea infrastructurii energetice și construirea uneia noi și mai rezistente, precum și dezvoltarea diplomației energetice.

Importanta reuniune va fi o oportunitate pentru Transgaz, societatea națională de transport a gazelor naturale, să negocieze obținerea fondurilor necesare cu diverse bănci internaționale după ce Comisia Europeană a refuzat să-i finanțeze planul de investiții, spune directorul general al companiei, Ion Sterian.

Pentru aceasta, șeful Transgaz are prevăzute o serie de întâlniri la Paris cu Reta Jo Lewis – președinta  Consiliului Director al Băncii de Export-Import a SUA, Laurecence Parisot – președinta Citi Bank, Caroline Pez-Lefevre – președinta One Bank for Corporates, PNB Paribas, Alexander Wynaendts – președintele Deutsche Bank. De asemenea, directorul general Transgaz  are programate o serie de întâlniri cu liderii unor importante companii energetice de talie mondială, precum Total Energies, Engie, Slumberger.

„Voi avea la Paris discuții cu reprezentanții unor importante bănci, precum Bănca de Export-Import a SUA, Citi Bank, One Bank for Corporates, Deutsche Bank în vederea realizării unui credit sindicalizat internațional de circa 350 milioane de euro pentru finanțarea celor șapte proiecte majore ale companiei Transgaz. Am făcut demersuri și la băncile românești în vedere obținerii unui credit sindicalizat, iar rezultatul negocierilor este unul pozitiv până acum. În funcție și de rezultatul negocierilor care vor avea lor la Paris, va urma să analizăm costurile împrumutului. Sper ca în a doua decadă a lunii martie a anului viitor discuțiile să fie finalizate, iar în a treia decadă să semnăm contractul, astfel încât să nu fie întârziate procedurile de achiziții, în special în ceea ce privește conductele de gaze care vor alimenta viitoarele grupuri energetice de la Ișalnița și Turceni și cele pentru alimentarea cu gaze a unor zone. Dorim să nu fie decalaje pentru că la ora aceasta sunt în derulare mai multe licitații care au incluse clauze suspensive legate de finanțare”,

a declarat în exclusivitate pentru Jurnalul Național Ion Sterian, directorul general Transgaz.

Decizia bizară a Comisiei Europene

Comisia Europeană a refuzat la începutul lunii noiembrie să dea undă verde cererii de finanțare, prin Fondul de Modernizare, a mai multor proiecte de gazoducte amplasate în sudul țării, regiunea Olteniei, pe care Transgaz ar fi vrut să le finanțeze din bani europeni, dar și a conductei Marea Neagră – Podișor, care are ca scop să aducă în Sistemul Național de Transport gazele ce vor fi extrase din Marea Neagră.

Marea Neagră – Podișor este însă inclusă, spre finanțare parțială, într-o schemă de ajutor a Bruxelles-ului, fiind parte din BRUA.

În cursul lunii octombrie, compania Transgaz a transmis Bruxelles-ului o cerere de finanțare pentru mai multe gazoducte, a căror construcție necesită, în total 554 de milioane de euro.

scroll to top