Săptămâna de lucru de 4 zile, tot mai intens cerută în Vest. Să fie soluția ieșirii din criză?
Marea Britanie, Germania, Spania şi alte ţări ar trebui să adopte o săptămână de lucru de patru zile pentru a-şi ajuta economiile să-şi revină de pe urma pandemiei de coronavirus, potrivit unui grup de politicieni de stânga şi reprezentanţi ai sindicatelor din întreaga Europă, transmite Digi 24.
Propunerile de instituire a unei săptămâni de lucru de patru zile au suscitat interes în creştere în ultimii ani graţie unui număr redus, dar în creştere, de companii care susţin că această măsură a dus la creşterea productivităţii, dar şi la o mai bună sănătate mintală a angajaţilor.
În Marea Britanie, un studiu recent indică faptul că o săptămână de lucru de patru zile în sectorul public ar crea până la o jumătate de milion de noi locuri de muncă şi ar ajuta la limitarea creşterii ratei şomajului pe următoarele luni.
Cercetătorii arată că pandemia accelerează adoptarea acestei idei, multe dintre beneficiile acestui program suprapunându-se teoretic cu avantajele muncii de acasă.
Totuşi, ideea este în acelaşi timp ferm respinsă de unele grupuri de business şi politicieni de centru dreapta. The Confederation of British Industry, cel mai mare grup de lobby pentru businessul britanic, argumenta în 2019 că oficializarea unei săptămâni de lucru de patru zile ar fi „un pas în direcţia greşită”. Unii economişti de centru dreapta cred că munca mai puţină ar afecta nivelurile de trai.
În vară, sindicatul german IG Metall, cel mai mare din Germania, făcea apel pentru introducerea săptămânii de lucru de patru zile pentru salvarea a mii de locuri de muncă din sectorul auto în contextul crizei.
Însă, la scurt timp după acest apel, şeful pe relaţii cu forţa de muncă din cadrul Volkswagen declara recent că nu vede necesitatea introducerii unei săptămâni mai scurte de lucru la fabricile companiei pentru protejarea locurilor de muncă.