Scăderi de salarii sau oameni dați afară | Guvernul se pregătește de tăieri, spune Boloș
Pe bugetari îi așteaptă vremuri complicate, după cum anunță ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. La Antena 3, acesta a anunțat că variantele pe care Guvernul le are la dispoziție pentru echilibrarea bugetului sunt fie să scadă salariile în sectorul bugetar, fie să dea oameni afară.
Întrebat când se va lua o astfel de decizie la nivelul Guvernului, Marcel Boloş a spus:
”Aș vrea doar să separăm problema reducerii de cheltuială de 20 miliarde de lei, pentru că responsabilitatea este a Ministerului Finanțelor în ceea ce privește propunerile de reducere de cheltuială cu care vor veni de ceea ce avem scris în Planul Național de Redresare și Reziliență pentru legea cadru de salarizare a bugetarilor, care este un jalon care presupune la rândul lui o serie de condiții și o serie de constrângeri pe care ni le-am asumat în Planul Național de Redresare și Reziliență”, a spus Marcel Boloş.
Despre ce constrângeri este vorba, Boloș a detaliat:
”Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar în jur de 110 miliarde lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în Planul Național de Redresare și Reziliență, este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și, să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale, iar modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibil că ne îndreptăm fie spre o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit.”
Guvernul s-a apucat de tăierea a 20 miliarde lei pe cheltuieli, lucru confirmat de ministrul Finanțelor Adrian Câciu, după ce a constatat că au estimat greșit încasările pentru bugetul pe 2023. Ministrul Câciu a precizat că primul trimestru al anului a adus încasări mai mici din partea instituțiilor statului, gaura bugetară înregistrată fiind de 4,1 miliarde de lei.
”Domnul ministru al Finanțelor a afirmat acest lucru și, desigur, aici Comisia este foarte atentă în momentul în care analizează astfel de declarații și astfel de măsuri, pentru că este un argument în plus pentru Comisie să solicite României să își implementez reformele pe care le are și ele trei reforme consecutive, cea a pensiilor speciale, cea a sistemului de pensii general și reforma salarizării din sistemul bugetar. Și din acest punct de vedere ele au, după cum știm, termenele din trimestrul patru pentru reforma privind pensiile speciale, în trimestrul întâi reforma privind pensiile generale și trimestrul doi este reforma privind sistemul de salarizare în sectoru bugetar”, a mai spus Boloș.