Studiu Chainalysis: Spălarea de bani prin intermediul criptoactivelor a crescut cu 30% în 2021

, , ,
Autor:    -  
Cyber security image
Fotografie de FLY:D pe Unsplash

Timp de citire: < 1 minut

Infractorii cibernetici au spălat, anul trecut, 8,6 miliarde de dolari prin intermediul criptomonedelor, în creștere cu 30% față de 2020, potrivit unui raport al firmei de analiză blockchain Chainalysis, publicat miercuri, scrie agenția Reuters, citat de publicația Market Screener.

Începând din 2017, suma spălată de infractorii cibernetici prin activele cripto a ajuns la peste 33 de miliarde de dolari, estimează Chainalysis, cea mai mare parte a acestei sume trecând, de-a lungul timpului, la schimburi centralizate.

Compania a mai transmis că creșterea bruscă a activității de spălare a banilor în 2021 nu a fost surprinzătoare, având în vedere creșterea semnificativă atât a activității legitime, cât și a celei ilegale pe piața criptoactivelor, anul trecut.

Spălarea de bani se referă la procesul de ”deghizare” a originii banilor obținuți ilegal, prin transferul acestora către activități și operațiuni financiare licite.

Aproximativ 17% din cele 8,6 miliarde de dolari spălate au mers către aplicații financiare descentralizate, potrivit raportului Chainalysis, referindu-se la nișa serviciilor financiare care facilitează tranzacțiile denominate în criptoactive, în afara sistemului băncilor tradiționale. Aceste segment a cunoscut o creștere de 2% față de 2020.

Chainalysis a mai precizat că suma de 8,6 miliarde de dolari spălată anul trecut reprezintă fonduri derivate din afaceri ilicite, cum ar fi vânzările pe piața DarkNet sau atacuri ransomware, în ambele situații profiturile infractorilor fiind monetizate în criptoactive, nu în monede fiduciare.

”Este foarte dificil de indicat cu precizie suma de bani denominată în monedă fiduciară derivată din infracțiunile off-line – de pildă, din traficul de droguri – care a fost convertită în criptomonede pentru a fi spălată. Cu toate acestea, știm că acest lucru se întâmplă, îndeobște”, scriu analiștii de la Chainalysis în raportul citat.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!