Închide

SUA: stimulente pentru producătorii auto care permit sindicalizarea angajaților. Elon Musk a luat foc

Avatar
Fabrica De Masini

Sursa foto: Fortune.com.

Timp de citire: 2 minute

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a avut cuvinte dure în ceea ce privește un proiect de lege care ar urma să favorizeze companiile producătoare de vehicule electrice care permit asocierea angajaților în sindicate, scrie Business Insider. Proiectul a fost prezentat vineri în Camera Reprezentanților de către majoritatea democrată, propunând un stimulent fiscal de 4.500 de dolari pentru consumatorii care cumpără vehicule electrice asamblate la fabricile de pe teritoriul SUA care un sindicat.

Musk a scris duminică pe Twitter că proiectul de lege a fost elaborat de lobby-iștii Ford și de sindicatul United Auto Workers (UAW).

“Este scris de lobbyiștii Ford / UAW, pentru că ei își fac mașina electrică în Mexic. Nu este deloc clar cum i-ar ajuta asta pe contribuabilii americani”, a scris pe Twitter miliardarul Tesla, adăugând un link către un articol al Bloomberg despre producţia maşinii sale electrice Mustang Mach-E la fabrica din Mexic a companiei.

Problema lui Elon Musk este că stimulentul de 4.500 de dolari ar putea oferi un avantaj producătorilor de automobile precum General Motors, Ford și Chrysler, în timp ce Tesla – care și-a făcut un titlu de glorie din opoziția față de sindicalizarea angajaților – ar putea pierde.

Musk nu a dat nicio dovadă privind lobby-ul pe care l-ar fi făcut Ford și UAW.

Într-un follow-up la un tweet postat de un alt utilizator, care susținea că președintele Joe Biden ar trebui să facă din mașinile fabricate în America o prioritate, Musk a scris ”ahem”, într-un ton ironic, adăugând o trimitere către contul oficial al președintelui.

Semne ale unei tensiuni în creștere între Tesla și administrația Biden existau deja, tocmai pe tema poziției antisindicale a companiei. Administrația Biden a organizat un eveniment care s-a dorit dedicat mașinilor electrice produse în America, în luna august, eveniment de la care reprezentanții Tesla au lipsit, pentru că nu au fost trecuți pe lista cu invitații. La acea vreme, Musk a postat pe Twitter un mesaj în care își exprima uluiala pentru că cei de la Tesla nu fuseseră invitați.

Companiile străine fără sindicate în Statele Unite ar fi, la rândul lor, perdante, dacă legea va fi adoptată. Constructorii japonezi Toyota și Honda s-au opus și ei proiectului de lege, potrivit Reuters. Toyota a transmis că proiectul de lege discriminează ”angajații din industria auto americană, pe baza alegerii lor de a nu se asocia în sindicate”.

scroll to top