SUA vs. restul lumii: Americanii vor scormoni fundul mărilor, contrar oricăror înțelegeri internaționale

Timp de citire: 8 minute

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat joi un ordin executiv prin care mandatează guvernului SUA să facă pași mari și importanți în vederea exploatării unor vaste zone subacvatice, de pe fundul oceanelor, în ciuda opoziției manifestate în mod istoric de către uriașa majoritate a națiunilor globului, care consideră că asemenea activități industriale în apele internaționale trebuie să rămână interzise, relatează The New York Times.

Ordinul executiv de joi ignoră un tratat internațional semnat și ratificat în urmă cu mai multe zeci de ani de către toate marile națiuni costiere, cu o excepție notabilă: Statele Unite.

Acesta este doar cel mai recent exemplu al disponibilității administrației Trump de a ignora orice instituții și reglementări internaționale, gest politic care este foarte probabil să provoace un nou val de indignare atât din partea rivalilor, cât și a aliaților Americii.

Ordinul ”consacră SUA ca lider global în explorarea și dezvoltarea mineralelor de pe fundul mării, atât în interiorul, cât și în afara jurisdicției naționale”, potrivit textului publicat de Casa Albă.

În textul citat, Donald Trump instruiește Administrația Națională pentru Oceane și Atmosferă (NOAA) să accelereze autorizațiile pentru companiile americane, în vederea explorărilor efectuate atât în apele teritoriale internaționale, cât și în cele americane.

Miza este clară: zone extinse de pe fundul oceanelor și al mărilor prezintă formațiuni minerale, sub forma unor noduli de mărimea unui cartof, care conțin resurse minerale valoroase precum nichel, cobalt sau mangan, esențiale pentru tehnologiile avansate pe care Statele Unite le consideră materii prime critice, dar ale căror lanțuri de aprovizionare sunt din ce în ce mai mult controlate de China.

Mirajul Atlantidei

Până acum, niciodată în istoria industrială a umanității nu a avut loc vreo exploatare minieră la scară comercială a fundului mării. Motivele principale sunt două: dificultățile tehnologice și îngrijorările majore cu privire la consecințele asupra mediului subacvatic.

Drept urmare, în anii 1990, majoritatea națiunilor costiere au căzut de acord cu înființarea Autorității Internaționale pentru Fundul Mării (International Seabed Authority – ISA), o entitate independentă care are misiunea de a reglementa exploatarea fundului oceanului în apele internaționale.

Întrucât Statele Unite nu sunt semnatare ale tratatului de înființare a Autorității, administrația Trump și-a fundamentat decizia emiterii ordinului de joi pe o lege obscură din 1980, care împuternicește guvernul federal să emită permise de exploatare minieră a fundului mării în apele internaționale.

Mirajul Atlantidei nu l-a fermecat doar pe Trump. Sunt multe națiuni în lume care, mai pe față sau mai discret, și-au arătat nerăbdarea de a vedea mineritul pe fundul mării devenind realitate. Totuși, până acum, consensul predominant a fost că imperativele economice nu ar trebui să aibă prioritate față de riscul ca mineritul subacvatic să dăuneze industriei piscicole și lanțurilor trofice oceanice sau să poată afecta rolul esențial al oceanului în absorbția dioxidului de carbon din atmosferă.

ISA și tăiatul de frunză la câini

Deși a fost înființată în urmă cu câteva zeci bune de ani, ISA nu a reușit nici până acum să stabilească un cadru clar de reglementare pentru activitățile de minerit pe fundul mării, iar un set de reguli în acest sens este încă așteptat și se află în nesfârșite procese de dezbatere, deși, inițial, termenul maxim pentru adoptarea regulilor fusese stabilit pentru 2020. A venit pandemia, iar totul a rămas în aer.

La începutul acestui an, ISA și-a dat din nou un termen-limită: sfârșitul anului 2025. Totuși, este greu de imaginat că va putea fi respectat.

În urmă cu 4 ani, un grup de peste 450 de experți în științe marine și politici publice din 44 de țări au semnat o declarație comună prin care solicită instituirea unui moratoriu de urgență în chestiunea mineritului la mare adâncime.

Aceștia susțineau că acest tip de activitate minieră ar provoca pierderi substanțiale și ireversibile pentru biodiversitatea și funcționarea în sine a ecosistemelor din mări și ocean și că, în prezent, nu există suficiente cercetări științifice riguroase care să ne ajute să înțelegem pe deplin impactul negativ al mineritului la mare adâncime asupra mediului marin.

Dezbaterea internațională din 2021 era prilejuită de noile întârzieri ale cadrului de reglementare internațională promis de ISA, dar și de intenția declarată de unul dintre cele mai mici state din lume, Nauru, de a demara un proiect de minerit la mare adâncime în decurs de doi ani.

În scrisoarea trimisă către ISA, Nauru susținea că demersul său vine în întâmpinarea luptei împotriva schimbărilor climatice, prin faptul că intenționează să încurajeze accesul la acești noduli polimetalici, bogați în metale extrem de căutate pentru faptul că sunt utilizate la fabricarea de baterii și sisteme de energie regenerabilă, ajutând astfel tranziția de la utilizarea combustibililor fosili înspre energia verde.

Nauru invoca ceea ce îndeobște se numește ”regula celor doi ani”, o clauză din Convenția ONU privind Dreptul Maritim (UNCLOS), care le permite statelor membre să notifice ISA despre intenția lor de a începe exploatarea la mare adâncime.

La rândul său, această notificare obliga ISA să adopte reguli, reglementări și proceduri universal valabile pentru a legifera activitatea minieră propusă. Dacă acest lucru nu era realizat sau realizabil, ISA trebuia măcar să evalueze propunerea minieră a statului membru până la sfârșitul perioadei celor doi ani.

ISA nu a reușit însă nici până azi să stabilească regulile pentru mineritul pe fundul mării, iar administrația Trump profită.

Cine ce câștigă?

Ordinul executiv semnat de Trump ar putea deschide calea pentru ca The Metals Company, o importantă companie cu activități în minerit, să primească un așa-numit ”permis accelerat” din partea autorității de profil din SUA (NOAA) pentru activități de exploatare, în premieră, a fundului oceanelor.

Compania de origine canadiană, listată la bursă, cu sediul în Vancouver (Columbia Britanică), a transmis luna trecută că va solicita administrației Trump, prin intermediul filialei sale americane, aprobarea de exploatare în apele internaționale. Compania a cheltuit deja peste 500 de milioane de dolari pentru lucrări de explorare.

”Avem deja o navă care este pregătită pentru producție. De asemenea, dispunem de mijloace pentru a procesa materialele într-un stat parteneră, aliat. Ne lipsește doar permisul care să ne permită să începem”,

a declarat Gerard Barron, directorul executiv al companiei, într-un interviu acordat joi.

Așteptându-se că, în cele din urmă, mineritul la mare adâncime va fi permis într-o oarecare formă, numeroase alte companii au investit masiv în dezvoltarea de tehnologii pentru exploatarea fundurilor oceanelor. Investițiile lor au permis construirea unor nave speciale pentru așa ceva, dotate cu niște ”gheare” uriașe, telescopice, capabile să ajungă și să scormonească fundul mării. De asemenea, au fost construite și unele tipuri de vehicule autonome, atașate la niște aspiratoare gigantice, cu ajutorul cărora ar putea fi cercetat cu de-amănuntul fundul oceanului.

Pe de altă parte, unii analiști ai piețelor globale ale metalelor au pus sub semnul întrebării această grabă legată de mineritul la mare adâncime, dat fiind faptul că în prezent piața se confruntă cu o supraabundență de nichel și cobalt din mineritul tradițional. În plus, producătorii de baterii pentru vehicule electrice, una dintre principalele piețe pentru aceste metale, se îndreaptă către modele de baterii care se bazează pe alte elemente.

Cu toate acestea, proiecțiile privind cererea pentru aceste metale în viitor rămân, în general, ridicate. În plus, escaladarea războiului comercial declanșat de Donald Trump cu China amenință să limiteze accesul SUA la unele dintre aceste minerale critice, inclusiv la pământuri rare, care se găsesc, de asemenea, în cantități mici în nodulii polimetalici de pe fundul mării.

Noul El Dorado: Zona Clarion-Clipperton

Potrivit datelor oficiale ale U.S. Geological Survey, nodulii dintr-o singură porțiune a Pacificului de Est, cunoscută sub numele de Zona Clarion-Clipperton, conțin mai mult nichel, cobalt și mangan decât toate rezervele terestre la un loc. Acea zonă, situată în largul Pacificului, între Mexic și Hawaii, are aproximativ jumătate din suprafața Statelor Unite continentale.

De altfel, perimetrele contractate pentru explorare de The Metals Company se află chiar în Zona Clarion-Clipperton, în areale unde oceanul are o adâncime medie de aproximativ 4.000 de metri. Compania canadiană ar urma să fie prima companie din istorie care ar solicita un permis de exploatare a fundului oceanului planetar, în temeiul acelei legi din 1980, invocate de Trump în ordinul executiv.

Gerard Barron, șeful companiei, a vorbit despre un ”desant al activiștilor de mediu” la ISA, lucru care a cauzat faptul că Autoritatea întârzie în continuare să stabilească un regulament clar, valabil internaționale, despre care spune că The Metals Company s-ar angaja să îl respecte. Ca atare, în lipsa acestor reglementări internaționale, s-a văzut nevoit să se adreseze direct către guvernul SUA.

Într-o declarație furnizată publicației The New York Times luna trecută, o purtătoare de cuvânt a NOAA, Maureen O’Leary, a declarat că procesul existent în temeiul legislației americane prevede

”… o analiză amănunțită a impactului asupra mediului, consultări interinstituționale și oportunitatea de a face comentarii publice”.

Jocuri de putere la mare adâncime

În conformitate cu Convenția ONU privind Dreptul Maritim (UNCLOS), din 1994, națiunile au drepturi economice exclusive asupra apelor aflate la 200 de mile marine de coastele lor, dar apele internaționale se află sub jurisdicția Statelor Unite ale Americii.

De la intrarea în vigoare a Convenției, Departamentul de Stat al SUA și-a trimis reprezentanții la întâlnirile organizate la sediul Autorității Internaționale pentru Fundul Mării, care se află la Kingston, în capitala Jamaicăi, dând impresia că SUA intenționează să respecte termenii tratatului, chiar dacă nu l-a ratificat niciodată oficial.

Anterior, peste 30 de țări au solicitat oficial către ISA o amânare sau un moratoriu asupra începerii exploatării miniere a fundului mării. De asemenea, o serie de producători auto și companii de tehnologie, printre care BMW, Volkswagen, Volvo, Apple, Google și Samsung, s-au angajat să nu utilizeze în producția lor minerale obținute din exploatarea la mare adâncime.

În plus, congresman-ul de Hawaii Ed Case a propus în acest an un proiect de lege specială americană privitoare la protecția fundului mării și al oceanelor (American Seabed Protection Act), care ar interzice NOAA să emită licențe sau permise pentru activități miniere la mare adâncime.

Recent, alte mari puteri mondiale, pe lista cărora se numără China, Rusia, India și mai multe țări europene – care, în general, au susținut în general exploatarea minieră în apele internaționale, în baza unor reglementări agreate – s-au opus intenției The Metals Company de a obține un permis de exploatare de la guvernul SUA, prin ocolirea jurisdicției ISA.

O bună parte a sfielii cu care marile națiuni costiere abordează ideea exploatării miniere a fundului mărilor și oceanelor rezidă din cantitatea foarte mică de cunoștințe pe care o au oamenii de știință cu privire la efectele acestei activități.

De pildă, nodulii polimetalici din Zona Clarion-Clipperton se află într-o ”lume” rece, nemișcată și întunecată, în care locuiesc niște organisme vii pe care biologii marini le-au întâlnit doar în misiuni rare.

”Credem că aproximativ jumătate dintre speciile care trăiesc în acea zonă depind de nodulii aceia pentru o parte din dezvoltarea lor”,

apreciază Matthew Gianni, biolog marin și co-fondator al Coaliției pentru Conservarea Adâncurilor Mării.

Modalitățile pe care companiile le propun pentru mineritul la mare adâncime ar distruge practic acele ecosisteme, mai spune Gianni, mai ales că acele cantități uriașe de sedimente noi cauzate de exploatarea minieră s-ar putea răspândi pe zone mai largi, având astfel efecte distructive și asupra altor ecosisteme, aflate la distanță mare de exploatarea în sine.

The Metals Company, care a efectuat propriile cercetări de mediu timp de un deceniu, a declarat că aceste preocupări de mediu sunt exagerate:

”Considerăm că avem suficiente cunoștințe pentru a începe exploatarea și pentru a demonstra că putem gestiona cu brio toate riscurile de mediu”,

a declarat Gerard Barron în comunicatul de luna trecută.

Simplul fapt de a ajunge la adâncurile oceanelor este costisitor și extrem de complex din punct de vedere tehnologic, nu foarte diferit de călătoria pe o altă planetă.

”Omenirea abia a zgâriat puțin la suprafață”,

spune Beth Orcutt, microbiolog la Laboratorul ”Bigelow” pentru Științe Oceanice.

Adâncurile mării acoperă aproximativ 70% din Pământ, iar perturbarea ecosistemelor din adâncurile mării, oricât de îndepărtate ar părea, ar putea avea efecte în lanț.

”Ecosistemele în sine sunt cu adevărat importante în ciclurile globale majore care permit oceanului să fie productiv, să creeze pești și crustacee și să hrănească oamenii. Și toate aceste ecosisteme sunt interconectate, așa că, dacă distrugem unul, probabil că nici măcar nu înțelegem ce s-ar putea întâmpla cu celelalte”,

apreciază și Lisa Levin, oceanograf la Institutul de Oceanografie ”Scripps”.

Cea mai mare consecință ar putea fi pierderea unor ecosisteme întregi înainte ca oamenii de știință să aibă șansa să le înțeleagă. Aceasta ar fi o pierdere a acelei cunoașteri științifice care ar putea conduce, la un moment dat, la descoperiri neașteptate, cum ar fi noi medicamente sau noi perspective asupra modului în care viața s-a format pe Pământ sau s-ar fi putut forma pe alte planete.