Arhiva tag-ul pentru: aur

Bloomberg: Pentru prima oară după 2010, băncile centrale au început să vândă aur
Internațional, PiețeBăncile centrale au vândut aur în trimestrul al treilea, pentru prima dată după 2010, în condiţiile în care unele state producătoare de metal galben au profitat de preţurile record pentru a diminua impactul pandemiei de coronavirus,…

O avere constând în kilograme de aur, argint și euro, găsită într-o mașină la granița germană
Europa, EvenimentLa un control de rutină pe autostradă, o avere constând în metale prețioase și dolari a fost găsită în portbagajul unui autoturism. Oficialii germani de frontieră au descoperit aurul, argint și numerar în valoare de aproximativ 1,5…

Pachetul de sprijin pentru economia americană urcă bursele asiatice la cel mai înalt nivel
Internațional, PiețeBursele asiatice au urcat la cea mai mare valoare din ultima lună, pe fondul revenirii speranțelor pentru un nou pachet de sprijin pentru economia americană. Piețele mizează acum pe o victorie a democraților la alegerile din noiembrie,…

Aurul, dolarul și americanii | Bursa crește când Trump se însănătoșește
Internațional, PiețeBursele au crescut luni, pe fondul speranțelor că președintele american Donald Trump va putea fi externat din spital luni, diminuând o parte din incertitudinea politică care a zguduit bursele globale în sesiunea precedentă, relatează…

Doliu și furie la prăbușirea unei mine de aur. Unde a avut loc tragedia
Industrie, LumeaCel puţin 50 de mineri au murit după ce o mină de aur s-a prăbuşit în oraşul Kamituga din estul Republicii Democrate Congo, a declarat sâmbătă viceprimarul Ngandu Kamundala, relatează dpa. Mina de aur din provincia Kivu de Sud s-a…

Prețul aurului înregistrează primul declin după zece săptămâni de creștere
PiețeContractele futures pentru aur au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere, după două zile consecutive de creştere, preţurile înregistrând primul declin săptămânal din ultimele 10 săptămâni, pe fondul aprecierii randamentelor…

Aurul atinge vineri un maxim istoric – 271,0003 lei/gram
PiețePrețul gramului de aur s-a scumpit vineri cu 2,52 de lei (0,94%), ajungând la o cotaţie de 271,0003 lei, de la 268,4712 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record, potrivit datelor…

Aurul ajunge miercuri la un maxim istoric – 267,2285 lei/gram
FinanțeBanca Națională a României a anunțat, miercuri, o nouă valoare record pentru gramul de aur, acesta ajungând astăzi la o cotaţie de 267,2285 lei (+2,65%), de la 260,3097 lei, cât anunţase marţi BNR.Pentru moneda europeană, BNR…

iPhone 12 Pro, design rusesc de la Caviar, în câteva variante extravagante
GadgetÎn cazul în care aveai vreo întrebare despre designul și particularitățile iPhone 12 Pro, cei de la Caviar l-au scos la vânzare în câteva variante extravagante.Mai sunt câteva luni până la lansarea iPhone 12, iar cei de la Apple…

Prețul aurului urcă la al patrulea maxim istoric din 8 zile, depășește 260 lei/gram
InvestițiiAurul a urcat vineri la al patrulea maxim istoric din 3 august, la BNR, atingînd 260,8073 lei/gram, după maximele de vineri 31 iulie (259,1273lei/gram), miercuri 29 iulie (258,8486 lei/gram) și luni 27 iulie (257,3676 lei/gram).Prețul…

La finalul lunii iulie, rezervele valutare ale BNR au urcat la 36,249 miliarde de euro
BankingRezervele valutare ale Băncii Naţionale a României au urcat cu 3,56%, la 36,249 miliarde de euro, la 31 iulie 2020, de la 35,002 miliarde de euro la 30 iunie 2020, potrivit unui comunicat de presă.În cursul lunii iulie au avut loc intrări…

Raport îngrijorător ONU. Tone de metale prețioase aruncate la gunoi an de an
MediuÎn anul 2019 au fost aruncate 45 de tone de ”e-gunoi” pe tot globul, mai mult cu 21% decât cu cinci ani în urmă, arată raportul Națiunilor Unite, Global E-waste Monitor.Electronicele și electrocasnicele, de la telefoane, computere…

În contextul actual, bogații lumii investesc în aur
InvestițiiConsilierii financiari ai celor înstăriţi îi sfătuiesc pe aceştia să acumuleze aur, având îndoieli cu privire la revenirile înregistrate în ultima perioadă pe pieţele bursiere, precum şi cu privire la impactul pe termen lung al…

PSD vrea în continuare aurul României și insistă pentru repatrierea rezervei BNR
PubliceCu o insistență demnă de o cauză mai bună, majoritatea parlamentară construită în jurul PSD a re-votat, fără modificări, inițiativa legislativă a liderilor PSD Liviu Dragnea și Șerban Nicolae, prin care Banca Naţională a României…

Bursele, la maxim! Eliminarea restricțiilor și stimulii monetari ignoră turbulențele din SUA
PiețeBursele mondiale au atins miercuri maximele ultimelor trei luni, iar dolarul a scăzut pentru a șasea zi consecutiv, eliminarea restricțiilor și speranțele induse de stimulii monetari dând încredere investitorilor, în ciuda tulburărilor…

Cel mai mare producător de bijuterii din lume va trece la prelucrarea metalelor reciclate
MediuGrupul danez Pandora a devenit primul mare producător de bijuterii care vizează utilizarea exclusivă a aurului și argintului reciclat în produsele sale. Planul companiei arată că Pandora încearcă trecerea de la metalele provenite din…

Ce s-a întâmplat în mai cu rezervele valutare și de aur ale BNR?
PubliceRezervele internaţionale ale României (valute plus aur), la 31 mai 2020, au fost de 40,812 miliarde euro, faţă de 38,417 miliarde euro la 30 aprilie 2020, o creștere de peste 2 miliarde de euro, informează BNR.La 31 mai 2020, rezervele…

Pe fondul îngrijorărilor americane, prețul aurului atinge un nivel record înregistrat în 2012
InternaționalPrețurile la aur au revenit la valorile record înregistrate în 2012 după ce Federal Reserve, Rezerva federală a Statelor Unite (FED) a anunțat că economia americană va avea puternic de suferit din cauza pandemiei de coronavirus,…
