Arhiva tag-ul pentru: bani

Finanțele, cel mai des motiv de ceartă în cuplurile din Marea Britanie (sondaj)
Europa, PubliceBanii sunt cea mai frecventă cauză a neînţelegerilor în cuplu, potrivit unui sondaj realizat în rândul a 2.000 de persoane din Marea Britanie.Aproape două treimi (62%) dintre persoanele care recunosc că se ceartă cu partenerul…

Șapte regiuni defavorizate din România primesc ajutoare de stat de la Uniunea Europeană
Fonduri UEComisia Europeană a aprobat, luni, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, harta pe baza căreia în România se vor acorda ajutoare regionale în perioada 1 ianuarie 2022 - 31 decembrie 2027, în cadrul Orientărilor revizuite…

Patronul Evergrande își vinde bunurile personale pentru a salva compania
ImobiliareFondatorul și președintele China Evergrande, Xu Jiayin, își vinde bunurile pentru a salva compania. Potrivit China Business News (CBN), omul de afaceri ar fi folosit deja aproximativ 7 miliarde de yuani (970 de milioane de euro) din banii…

Ministerul Finanţelor face noi împrumuturi de la bănci
PubliceMinisterul Finanţelor a atras, marţi, 60 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 573 de milioane de lei, la o dobândă de 4,82% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu…

Google investește în CME Group și încheie un acord pentru transferarea în cloud pe 10 ani
Investiții, IT&CGoogle, divizie a grupului Alphabet, a investit 1 miliard de dolari în CME Group şi a încheiat un acord separat pentru transferarea în cloud a sistemelor de tranzacţionare ale operatorului bursei din Chicago, au anunţat joi cele două…

SONDAJ Doar 2 din 10 români s-ar descurca 3 luni fără salariu. Puțini ar rezista un an fără job
Banking, Piața munciiDoi din zece români s-ar descurca mai puţin de trei luni cu economiile pe care le au, în situaţia în care şi-ar pierde principala sursă de venit, potrivit unui sondaj realizat de Ipsos Mori la comanda Provident, în opt ţări europene."În…

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, va oferi două miliarde de dolari pentru protejarea naturii
MediuFondatorul Amazon, Jeff Bezos, a declarat că va investi 2 miliarde de dolari (1,5 miliarde de lire sterline) pentru restaurarea peisajelor și transformarea sistemelor alimentare. Banii vor fi oferiți prin Bezos Earth Fund.În cadrul summitului…

Autoritatea de Concurenţă din Polonia investighează plângerile împotriva Glovo şi Uber Eats
Food&Drink, ServiciiAutoritatea de Concurenţă din Polonia (UOKiK) a anunţat că investighează plângerile împotriva Glovo şi Uber Eats, după ce clienţii au reclamat că au avut probleme în a-şi obţine banii înapoi pentru comenzile anulate sau au fost…

Bani de la MIPE pentru “investiții în activități productive”. Cum se accesează Măsura 4.1.1.?
Fonduri UE, PubliceGhidul solicitantului pentru măsura 4.1.1. "Investiţii în activităţi productive" din cadrul Axei prioritare 4 - Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19, a Programului Operaţional Competitivitate,…

Bancher: Talibanii ar avea acces doar la 0,1-0,2% din rezervele financiare ale Afganistanului
Banking, Lumea
Talibanii au acces la 0,1 până la 0,2 la sută din rezervele financiare totale ale Afganistanului, a afirmat, miercuri, preşedintele Băncii Centrale Afgane (DAB), care a părăsit ţara. Ajmal Ahmady a precizat că rezervele internaţionale…

Pe ce averi stau cei care își vor disputa șefia a doua partide din coaliție, PNL și USR PLUS?
Legislație, PubliceAtât PNL, cât și USR PLUS vor avea în această toamnă alegeri pentru desemnarea unor noi lideri pentru cele două partide. Pe baza declarațiilor de avere depuse de Ludovic Orban, Florin, Cîțu, Dan Barna și Dacian CIoloș, Ziare.com…
Tenis: Cum arată topul câștigurilor realizate de jucătoarele din România în 2020
SportAnul 2020 a fost unul neobişnuit pentru sport, iar tenisul nu a fost ocolit de restricţiile venite în urma pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, turneele au reapărut în calendar, iar jucătoarele de tenis din România au obţinut…

ANALIZĂ | Averi investite în vaccinuri. Cine va câștiga și cât de pe urma vânzării lor?
SănătateLa începutul pandemiei de coronavirus am fost avertizați de faptul că durează ani ca un vaccin să fie produs. Acum, la doar 10 luni de când virusul afectează întreaga planetă, mai multe țări au primit deja vaccinuri și au început…

Florin Cîțu: Finanțarea cheltuielilor publice pentru prima jumătate a anului este asigurată
PubliceFinanţarea pentru prima parte a anului viitor este asigurată şi nu există nicio problemă pentru cheltuieli, mai ales în ceea ce priveşte cheltuielile pentru Sănătate, a declarat miercuri ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu,…

Se mai fac bani din filme? „The Batman” şi „Dune” amânate din cauza pandemiei
LifeLansarea filmelor „The Batman”, cu Robert Pattinson în rol principal, şi „Dune”, cu Timothée Chalamet, a fost amânată din nou din cauza pandemiei, potrivit noului program anunţat de Warner Bros.După ce producţia filmului…

Spotify, Apple Music sau YouTube. Câți bani se câștigă din muzică pe streaming?
MediaÎn urmă cu un deceniu, industria muzicală se îndrepta spre ieșirea completă din peisaj. Efectele perturbatoare ale partajării de fișiere peer-to-peer au redus la jumătate veniturile din muzică, provocând serioase îndoieli asupra…

Coronacriza e despre renunțarea la banii fizici, dar care sunt europenii care iubesc cash-ul
Europa, PiețeÎn întreaga Europă, doar 36% dintre oameni preferă numerarul atunci când fac cumpărături. Criza coronavirusului accelerează transformarea, dar există încă un număr relativ mare de iubitori de numerar în Austria, notează Kleine…

Dragoste pentru bani | Trump îl invidiază pe Putin că poate conduce Rusia ca pe propria firmă
InternaționalPreşedintele american Donald Trump îl idolatrizează pe Vladimir Putin pentru că acesta poate conduce Rusia ca pe propria companie, scrie fostul avocat şi om de încredere al liderului de la Casa Albă, Michael Cohen, în cartea “Disloyal:…

VIDEO-“Economisim bani, nu dragoste”, noua platformă de comunicare de la PENNY.
Comerț, MediaDupă ce PENNY Market a anunțat schimbarea denumirii comerciale prin care devine PENNY., odată cu procesul de rebranding, compania lansează o nouă platformă de comunicare – “Economisim bani, nu dragoste.”.
“La 15 ani de prezență…

Premierul bulgar doarme cu teancuri de euro la cap şi un pistol pe noptieră
EuropaPremierul bulgar Boiko Borisov se află într-o situaţie dificilă, după ce fotografii care ar fi fost făcute în dormitorul său, în care apare dormind alături de o armă şi o grămadă de bani, au fost furnizate presei, a relatat publicaţia…
