Arhiva tag-ul pentru: Diesel

Piaţa rent-a-car din România, în creștere odată cu relansarea curselor aeriene
TransportPiaţa locală a închirierilor auto, blocată aproape complet în 2020 din cauza restricţiilor de deplasare, îşi revine puternic, odată cu relansarea curselor aeriene interne şi internaţionale, iar în acest sens aduc şapte din zece…

Mașini cu motoare 100% electrice din 2035, în statele membre UE
Europa, TransportCele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, în noaptea de marţi spre miercuri, proiectul Comisiei de a reduce la zero emisiile de CO2 la maşinile noi din Europa începând din 2035, impunând motoare 100% electrice, scrie AFP,…

România se opune Uniunii Europene și vrea să amâne interdicția motoarelor cu combustie
Europa, Mediu, Transport
România, Italia, Portugalia, Slovacia şi Bulgaria vor să amâne cu cinci ani un plan al Uniunii Europene de interzicere efectivă a vânzării de maşini noi pe benzină şi diesel începând cu 2035, potrivit unui document consultat de…

Legislatorii UE susțin interzicerea noilor mașini cu combustibili fosili începând cu 2035
Europa, TransportParlamentarii din comisia de mediu a Parlamentului European au votat pentru a susține o propunere de interzicere a vânzării de vehicule poluante din 2035, dar au respins propunerile de obiective mai stricte pentru 2030 privind mașinile și…

Autovehiculele diesel devin istorie cât de curând. Ce spun specialiștii despre “electrice”?
Mediu, TransportPentru că poluează mai mult decât motoarele pe benzină, statele europene anunță că doresc să renunțe la motoarele diesel. De exemplu, începând cu anul 2025, în Norvegia nu vor putea fi vândute decât mașini cu motoare verzi și…

David Beckham a investit într-o companie care transformă mașini clasice în mașini electrice
Europa, TransportDavid Beckham, fostul mijlocaș al echipelor Manchester United și Real Madrid a cumpărat 10% din acțiunile Lunaz, o companie din Silverstone care transformă mașini clasice, precum Rolls-Royce, Jaguar and Range Rover, în mașini electrificate.…

Studiu: Românii vor mașini electrice sau hibride, dar nu cred că infrastructura este pregătită
Energie, Mediu, TransportMai bine de jumătate dintre români (51%) ar lua în considerare să achiziționeze o mașină hibrid, iar 28% își exprimă dorința de a trece la cea electrică, însă 85% din totalul românilor cred că România nu este pregătită ca…

Grupul Jaguar Land Rover va produce doar mașini electrice începând cu 2030
TransportGrupul de mașini de lux Jaguar Land Rover (JLR) a dezvăluit luni planurile de a produce doar mașini electrice, spunând că își propune să reducă în totalitate emisiile de carbon până în 2030, întrucât s-a alăturat unei curse globale…

În T4 2020, a șasea parte din totalul mașinilor noi înmatriculate în Europa au fost electrice
TransportÎn al ultimul trimestru al anului 2020, aproape 1/6 din totalul autoturismelor noi înmatriculate în Uniunea Europeană a fost un vehicul cu încărcare electrică (16,5%), potrivit datelor furnizate de Asociația Europeană a Producătorilor…

Propulsia electrică a mașinilor, cea mai frecvent utilizată formă de propulsie până în 2030
Europa, TransportNiciun tip de sistem de propulsie nu şi-a pierdut relevanţa, indiferent dacă este vorba de baterii sau celule de combustie, motoare pe benzină sau diesel, arată un sondaj realizat în iunie 2020 de către institutul de cercetare a pieţei…

Japonia, pregătită să renunțe la motoarele diesel și pe benzină de la mijlocul anilor 2030
Asia, MediuJaponia intenţionează să interzică vânzarea de autovehicule noi echipate cu motoare care funcţionează cu benzină sau motorină începând de la mijlocul anilor 2030, în cadrul eforturilor care vizează atingerea neutralităţii climatice…

AIE: Redresarea cererii globale de țiței, împiedicată de noile măsuri de restricție din Europa
EnergieReinstituirea măsurilor de restricție în toate statele europene, menite să încetinească creșterea cazurilor de COVID-19, par să încețoșeze, în continuare, perspectivele cererii globale de țiței, a declarat un oficial al Agenției…

Cel mai ieftin plin din UE se face în Bulgaria. România vine îndeaproape, pe locul secund
Energie, TransportPreţul benzinei în România este mai mic cu 25% decât media europeană, în timp ce preţul motorinei este cu 18% mai redus, potrivit ultimelor date furnizate de publicaţia Oil Bulletin a Comisiei Europene, valabile pentru data de 2 noiembrie,…

DIESELGATE | Președintele Volkswagen plătește 1,5 milioane euro. Acord de închidere a cazului
Industrie, InternaționalPreşedintele grupului Volkswagen, Dieter Poetsch, a încheiat un acord pentru închiderea unei investigaţii din Germania privind manipularea pieţei, în care el şi alţi foşti directori erau acuzaţi că au informat prea târziu în legătură…

Noua generație Kia Sorento include un sistem de parcare autonomă pentru versiunea diesel
TransportKia a dezvăluit că noua generație Sorento include un sistem care permite parcarea autonomă inclusiv din exteriorul mașinii. Tehnologia este disponibilă doar pe versiunea diesel a SUV-ului.Noua generație Kia Sorento a fost prezentată…

Jaguar Land Rover a produs peste 1.5 milioane de motoare Ingenium
TransportPeste 1.5 milioane de motoare din gama Ingenium au fost produse de Jaguar Land Rover din 2015 și până astăzi. Cel mai recent motor al familiei este un diesel de 3.0 litri echipat cu sistem mild-hybrid și disponibil în trei versiuni.În…
