Arhiva tag-ul pentru: IMM Invest

Zeci de mii de companii ar fi fost finanțate prin IMM Invest începând cu 2020. Alte zeci de mii au murit
Banking, PiețeUn număr de 93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest, începând cu 1 iunie 2020, a declarat, marţi, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a…

Recomandare-șoc de la BNR către Guvern: Opriți programele Prima Casă și IMM Invest!
BankingPonderea expunerilor totale ale băncilor persoane juridice române la riscul de credit faţă de administraţia centrală a ajuns după primele 9 luni din 2022 la aproape 36%, expunere considerată „ridicată“ şi „în creştere…

Rezultate financiare BT | Banca Transilvania continuă finanțarea economiei, în paralel cu oferirea de randamente bune clienților cu economii
BankingActivele Grupului Financiar Banca Transilvania au crescut peste media pieței, până la 140,1 miliarde lei (+5,76% faţă de 31 decembrie 2021), iar creditele au crescut până la 64,9 miliarde lei (+15,58% faţă de 31 decembrie 2021). Profitul…

BT în 2021: Profitul grupului bancar a trecut de 2 mld. RON, în ciuda climatului impredictibil
BankingGrupul Financiar Banca Transilvania (BT) a încheiat anul 2021 cu cifre peste media pieței în ceea ce privește creditarea, cât și volumele operaționale, potrivit unui comunicat al grupului financiar-bancar cu sediul la Cluj.Astfel,…

IMM Invest şi Agro IMM Invest 2022, plafon de garantare în valoare de 7,5 miliarde de lei
PubliceEdiţia 2022 a Programului IMM Invest poate demara, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern 206/14 februarie 2022 prin care Guvernul României a aprobat continuarea acestuia şi a subprogramului Agro IMM Invest,…

ANALIZĂ | Dezastru în IMM-uri: 1 din 3 firme disponibilizează oameni, 1 din 10 se închide
Economie, Piața munciiPreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Flori Jianu, afirmă că un studiu recent realizat cu reprezentanţii ai 2.200 de IMM-uri arată că ”unul din trei disponibilizează oameni şi…

MF prelungeşte până la 30 iunie 2022 finanţarea antreprenorilor prin Programul IMM Invest
Agricultură, PubliceMinisterul Finanțelor continuă sprijinirea mediului de afaceri și își propune să contribuie semnificativ la menținerea afacerilor în economie și relansarea activității prin prelungirea până la 30 iunie 2022 a valabilității Programului…

CEC Bank: profit net mai mare cu 21,2% la nouă luni și creșteri pe toate palierele
BankingCEC Bank a înregistrat, la sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2021, un profit net preliminar de 332,40 milioane de lei, în creștere cu 21,2% față de perioada similară a anului trecut. Banca a înregistrat creșteri pe toate…

FNGCIMM: Prin Programul IMM Invest, valoarea creditelor acordate de bănci este de 8,2 mld. lei
Piața muncii, PubliceDumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), a anunțat că prin Programul IMM Invest au fost acordate 10.259 de garanţii, iar valoarea creditelor alocate…

BT în S1: creştere susţinută a finanţărilor, a volumului tranzacţiilor şi a operaţiunilor
BankingActivele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 115,3 miliarde lei la finalul primului semestru al anului, creditele crescând până la 44,4 miliarde lei. Totodată, cea mai mare bancă din România a înregistrat profituri de 901…

Premierul: Am promis că economia va avea o revenire rapidă. Am reușit. Antreprenorul este erou
Economie, PublicePremierul Florin Cîţu a declarat marţi că a promis că economia României va avea o revenire rapidă şi că această ţintă a fost atinsă, mulţumind românilor fără de care nu ar fi reuşit. El a precizat că guvernarea României nu…

Ministerul Finanțelor a crescut plafoanele și a prelungit valabilitatea Programului IMM Invest
Banking, Fonduri UE, InvestițiiComisia Europeană a aprobat solicitarea Ministerul Finanțelor, adresată în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de a prelungi programul IMM Invest România și subprogramul Agro IMM Invest, începând cu 1 iulie 2021…

Cîțu, întâlnire cu bancherii | Digitalizarea, IMM Invest şi activitatea ANAF, printre subiecte
Banking, LegislațiePremierul Florin Cîţu a avut, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanți ai sectorului bancar pe mai multe teme de actualitate, pentru identificarea de soluții optime prin folosirea experienței partenerilor de dialog.
„Cele mai…

Studiu BCR: Care au fost problemele cu care s-au confruntat antreprenorii cel mai des în 2020?
Banking, InvestițiiCele mai mari probleme cu care s-au confruntat antreprenorii români în ultimul an au fost legate de scăderea comenzilor, de teama angajaților privind pandemia și nevoia menținerii unui mediu de muncă sigur și sănătos, dar și de dificultatea…

Se pregătește prelungirea scutirii de impozit în HORECA până la vară
Publice, ServiciiPremierul Florin Cîţu a declarat că guvernanţii iau în calcul ca măsura privind neplata impozitului specific de către domeniul HoReCa să fie prelungită până la vară, adăugând că aşteaptă o propunere de la Ministerul de Finanţe…

”Noua casă” în 2021: plafon mai mic decât anul trecut, circa 6.000 de posibili beneficiari
Banking, Investiții, PublicePlafonul din acest an al Programului ”Noua casă” va fi de 1,5 miliarde de RON, în scădere față de cele 2 miliarde alocate anul trecut, a anunțat astăzi Cristian Păun, preşedintele Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional…

Statul, dator vândut. Sume amețitoare de rambursat pentru Programul Start-up Nation
Banking, EconomieMinisterului Economiei va avea buget total de 6,6 miliarde lei în acest an, dublu faţă de anul trecut. De asemenea, sunt 873 milioane lei datorii ale statului de rambursat pentru Programul Start-up Nation, a declarat vineri ministrul Economiei,…

Banca Transilvania, profit operațional de 2,15 mld. RON în 2020. +12% la capitaluri proprii
BankingProfitul operațional al Băncii Transilvania a crescut anul trecut la 2,154 miliarde de lei, potrivit datelor comunicate de banca clujeană.La nivelul Grupului Financiar BT, profitul net înregistrat în 2020 a fost de 1,457 miliarde de…

Orban anunță ce se întâmplă cu programele IMM Invest, IMM Leasing, Agro Invest, IMM Factor
Investiții, PublicePreşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, a transmis, joi, că programele de creditare cu garanţii de stat - IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing, IMM Factor, adoptate de Guvernul României în 2020, vor continua şi în…

BRD, profit net de 963 milioane lei în 2020, în scădere cu 36% față de 2019
BankingBRD - Groupe Société Générale (BRD), grup financiar deţinut în proporţie de 60% de francezii de la Société Générale, a raportat, pentru anul 2020, un profit net preliminar de aproape 963 milioane de lei, cu 36% sub cel din 2019, rezultat…
