Arhiva tag-ul pentru: lifestyle

Vacanțele solo cuceresc femeile: 75% dintre cei care călătoresc singuri sunt femei
Lumea, TurismSuntem în sezonul concediilor, iar doamnele și domnișoarele își pregătesc bagajele pentru vacanțele „solo”. Da, ați auzit bine. Femeile nu mai așteaptă să-și potrivească programul cu al partenerului, al prietenelor sau al familiei.…

O nouă tendință globală: vacanțele dedicate vindecării emoționale
TurismTot mai mulți oameni din întreaga lume nu mai pleacă în vacanță doar pentru relaxare sau aventură. Pleacă să se vindece. Să plângă. Să proceseze o pierdere, un divorț, un burnout sau o traumă adânc îngropată. Fenomenul poartă…

Nike a dat de belele. Producătorul american a fost dat în judecată tocmai de către consumatori
Eveniment, Legislație
Gigantul american al articolelor sportive Nike a fost dat în judecată vineri de consumatori care acuză compania că nu intenţionează să restituie clienţilor costurile suplimentare generate de tarifele vamale impuse anterior de administraţia…

Ce aleg să bea românii la prima întâlnire și cum își schimbă obiceiurile
Eveniment, Food&DrinkBerea blondă pare a fi băutura preferată a românilor din mediul urban, dar, la o primă întâlnire romantică, aproape nimeni nu o comandă. Doar 4% aleg această băutură când au pe cineva de impresionat.41% dintre români spun că…

Ce pregătește Google: o brățară fitness discretă, fără ecran și cu funcții esențiale
Gadget, IT&C, SportGigantul american Google va lansa o brăţară de fitness, pe care a început deja să o promoveze prin intermediul influencerilor.În lunile următoare, Google este aşteptat să lanseze o brăţară de fitness fără ecran şi doar cu…

Cele mai cool cartiere din lume în 2025: Tokyo, Chicago și vibe-uri creative globale
Eveniment, InternaționalDacă visezi la cele mai interesante locuri locale pentru următoarea ta escapadă urbană, ghidul global Time Out îți vine în ajutor cu cea mai nouă listă a „celor mai cool cartiere din lume”.
Pe primul loc în clasamentul din 2025…

Cărturești propune pentru RIVUS cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
Comerț, CulturăO mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale, expoziții de artă și evenimente pentru promovarea artiștilor români – toate vor fi aduse împreună, în premieră…

Gigantul german de îmbrăcăminte Adidas prelungește parteneriatul cu echipa de fotbal Juventus
Comerț, ORIGINALGigantul german de îmbrăcăminte sport Adidas și-a reînnoit parteneriatul cu echipa italiană de fotbal Juventus pentru încă 10 ani. Prelungirea continuă relația de lungă durată a celor doi, care a început inițial în sezonul 2015/16.Într-un…

Timpul liber la români: centrele comerciale, principala destinație de petrecere a timpului liber
Comerț, Cultură, EvenimentCentrele comerciale din România sunt principalele destinații pentru petrecerea timpului liber ale românilor, depășind multe dintre piețele europene în ceea ce privește oferta de entertainment, potrivit unei analize realizate de compania…

Pentru a atrage clienții clasei mijlocii, brandurile de lux lansează produse cu prețuri accesibile
Comerț, EvenimentBrandurile de lux își extind liniile de produse pentru a pune accentul pe eșarfe, curele, portofele și articole de casă cu prețuri de 500 de dolari și chiar mai mici pentru a putea ajunge și la clienții din segmentul clasei mijlocii.…

Zalando își dezvoltă în continuare asistentul AI și lansează o nouă cabină de probă virtuală
Comerț, Europa, Inovație, ORIGINALÎn colaborare cu Levi's , Zalando lansează o nouă cabină de probă virtuală care utilizează măsurile reale ale corpului clienților pentru a recomanda croiala potrivită. De asemenea, retailerul își dezvoltă în continuare asistentul…

Zalando estimează profituri în creștere în urma unui început puternic al sezonului toamnă/iarnă
Comerț, ORIGINALZalando își mărește așteptările pentru anul financiar 2024 după un al treilea trimestru solid. Noul sezon toamnă/iarnă a început bine pentru întregul sector, raportează platforma.
Moda a reînviat
Zalando a depășit pragul de…

O țară sud-americană a distrus elanul Puma. Vânzările retailerului s-au prăbușit pe final de an
Comerț, EvenimentÎn ultimul trimestru, anul Puma s-a prăbușit ca un castel de cărți de joc, totul din cauza peso-ului argentinian. Anul 2024 va fi, de asemenea, marcat de instabilitate, avertizează marca. Vânzările au fost cu 10 % mai mici în ultima…

Shopping de calitate și branduri vestimentare celebre, la Palas Iași. Primul Peek&Cloppenburg din regiune!
Comerț, Eveniment
Ansamblul urbanistic mixed-use Palas Iași îşi păstrează poziția de centru dominant de shopping și lifestyle în zona de nord-est a ţării, prin diversificarea portofoliului de branduri premium.
Joi, 26 octombrie 2023, renumitul…

Suntem tot mai departe! Financial Times: Decalajul economic dintre Europa și Statele Unite se adâncește
America, EuropaFinancial Times a alcătuit o lungă listă a întârzierilor pe care Europa le înregistrează în raport cu aliatul ei american. O întârziere care trebuie recuperată, dacă Bătrânul Continent nu vrea să intre în declin.La…

Zalando devine acționarul majoritar al Highsnobiety, un brand de fashion și lifestyle
ComerțZalando, una dintre principalele platforme online de fashion și lifestyle din Europa, lansată recent în România, cu peste 350.000 de produse și mai mult de 1.700 de branduri de lux, a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni Highsnobiety,…

Zalando, o nouă platformă online de fashion și lifestyle s-a lansat în România
ComerțZalando, una dintre principalele platforme online de fashion și lifestyle din Europa, s-a lansat în România, cu peste 350.000 de produse și mai mult de 1.700 de branduri. Clienții locali vor beneficia de livrări și retururi gratuite până…

Creștere impresionantă a retailerul Shein în ultimii doi ani. Depășește H&M și Inditex
ComerțShein, singurul retailer chinez de fast-fashion online, a atins o evaluare de 76,5 miliarde de lire sterline (100 de miliarde de dolari) în urma unei runde de investiții de succes, potrivit Retail Gazette.Noua evaluare depășește valoarea…

Summer Sales | Brandul românesc Narativo prezintă tendințele verii în materie home&deco
Comerț, Eveniment, ServiciiAți zice că vara e pe sfârșite, dar, la cum arată temperaturile, ne putem aștepta la zile însorite și calde pentru luni bune de acum înainte. Este însă perioada reducerilor însemnate de preț pentru cele mai în trend decorațiuni…

Shopping online | Brandul Tommy Hilfiger anunță lansarea platformei tommy.com în România
ComerțTommy Hilfiger anunță lansarea tommy.com în România. Site-ul a fost lansat în iulie 2021 și este operat de partenerul de franciză local, Sarkk SA.Împreună cu livrarea gratuită pentru toate comenzile, noua platformă permite…
