Arhiva tag-ul pentru: Londra

Dan Bucșa, Unicredit Londra: Nu vom ajunge la o creștere a pensiilor cu 40%. Este imposibil
Banking, PubliceCreşterea pensiilor cu 40% ar majora cheltuielile cu salariile şi pensiile la 90% din veniturile din taxe şi impozite, ceea ce este aberant, a declarat Dan Bucşa, economist-şef pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul UniCredit…

Studiu: București, orașul european cu cele mai mari costuri provocate de poluarea aerului
Mediu, SănătatePoluarea aerului îl costă pe un locuitor al unui oraş european aproximativ 1.250 de euro pe an în timp ce pentru un bucureştean costul este de peste 3.000 de euro, arată un raport al Alianţei Europene pentru Sănătate Publică (EPHA),…

Cine sunt principalii clienți ai pieței imobiliare londoneze? Nu, nici rușii, nici chinezii!
Europa, ImobiliareCumpărătorii din Franţa au ajuns să facă achiziţiile internaţionale cele mai mari pe piaţa imobiliară din centrul Londrei (PCL), în primele nouă luni din 2020, ei reprezentând 11% din toate tranzacţiile care au implicat cumpărători…

Pandemia a prilejuit cea mai mare fraudă din istoria UK. Nici românii nu au stat degeaba
EuropaAjutoarele de pandemie reprezintă o adevărată sursă de îmbogățire pentru unii, de regulă în mod fraudulos. Marea Britanie este pe care să constate că s-ar putea să experimenteze cea mai mare fraudă din istoria sa, cu pierderi care…

Economia britanică și-a temperat redresarea în august, după creșterea ratei de infectare
EuropaEconomia Marii Britanii a crescut în luna august într-un ritm mult mai slab decât fusese așteptat, reducând rata de redresare după declinul abrupt de la începutul pandemiei, potrivit datelor oficiale citate de Reuters.Produsul intern…

O britanică a încercat să zboare la Dubai cu 2,44 milioane de dolari cash, ascunși în 5 valize
InternaționalO femeie care a încercat să zboare de la Aeroportul Heathrow din Londra cu cinci valize umplute cu bancnote în valoare de 1,9 milioane de lire sterline (2,44 milioane de dolari) a fost acuzată de spălare de bani, a declarat miercuri Forța…

Doi constructori auto japonezi cer despăgubiri dacă Londra nu ajunge la un acord post-Brexit
Industrie, InternaționalConstructorii auto japonezi Toyota Motor şi Nissan Motor vor cere autorităţilor de la Londra să îi despăgubească, în cazul în care Guvernul britanic nu va ajunge la un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, potrivit…

Ia placheta, nu-i placheta. Sculptura antică licitată la Londra, returnată în Irak
Cultură, EvenimentO sculptură antică va fi returnată Irakului, după ce a fost furată, scoasă din ţară şi oferită spre vânzare în Marea Britanie, unde a fost confiscată de poliţie, scrie The Guardian.Artefactul, parte dintr-un templu sumerian,…

Redresarea din zona euro, mai greoaie decât părea. Principalul vinovat: sectorul serviciilor
Europa, PiețeAfacerile din zona euro au stagnat luna aceasta, punând sub semnul întrebării redresarea economiei, după ce noile restricţii impuse în urma creşterii numărului de infecţii au afectat sectorul serviciilor, arată rezultatele unui studiu…

Proteste în capitalele europene împotriva “tiraniei medicale”. Extremiștii, regie din umbră
Europa, SănătateCei care se opun portului măştii şi restricţiilor pentru combaterea coronavirusului au ieşit în stradă sâmbătă în mai multe oraşe ale Europei, cea mai mare manifestaţie de la Berlin fiind întreruptă de poliţie din cauza nerespectării…

Opere de Rembrandt și Picasso licitate la primul eveniment cu public de la debutul pandemiei
Europa, EvenimentOpere realizate de Rembrandt, Miro şi Picasso sunt scoase la licitaţie săptămâna viitoare, când faimoasa casă de licitații, Sotheby's, organizează prima vânzare faţă în faţă de la debutul perioadei de izolare în Londra, cu o…

Banksy, lucrare virală cu mesaj de pandemie din metroul londonez
EvenimentBanksy este unul dintre cei mai mediatizați artiști moderni ai ultimului deceniu, iar cea mai recentă lucrare a sa este o oglindă a perioadei de pandemie.În ultima perioadă, Banksy nu a fost foarte activ în mediul online, dar lucrurile…

ANALIZĂ: Pub-urile englezești se redeschid, dar nimic nu va mai fi la fel
EvenimentA le solicita clienților din pub-urile englezești să păstreze distanța va fi dificil după ce au avut ani de zile aceleași obiceiuri. Managerii de pub-uri vor trebui să aloce resurse importante pentru aceasta până sâmbătă, când…

Săptămâna Modei de la Londra se va desfășura weekend-ul acesta în format 100% digital
EvenimentSăptămâna Modei de la Londra debutează vineri, însă fără defilări de modă, ci doar online, din cauza pandemiei de coronavirus care a determinat o regândire a acestui eveniment şi o reinventare a întregii industrii a modei, relatează…

Cinci orașe europene discută soluțiile de mobilitate urbană sustenabilă
InovațiePrimăria municipiului Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), a organizat un workshop online, în cadrul căruia cinci orașe europene și-au împărtășit experiențele privind strategia integrată de mobilitate…

Miliardarii britanici “arși” rău la buzunare de pandemie
Europa, InternaționalRaportul anual privind cele mai mari 1.000 de averi din Marea Britanie, pe care ziarul Sunday Times îl publică anual din 1989, arată că aceste persoane sau familii foarte bogate au pierdut 54 de miliarde de lire sterline (60 de miliarde…
