Arhiva tag-ul pentru: ministrul educatiei

M. Dimian: Poate că nu toate cele 800.000 de dosare de burse sociale reflectă veniturile scăzute
Educație„Când vedem 800.000 de dosare de burse sociale, poate nu toate sunt reflectate de veniturile scăzute ale părinților, ci doar de venituri nedeclarate ale părinților”, a declarat Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, duminică,…

Norma didactică ar putea fi redusă la 18 ore pe săptămână, începând din anul școlar 2027-2028
Educație, Piața munciiNorma didactică ar putea fi redusă de la 20 la 18 ore pe săptămână, începând din anul școlar 2027-2028, pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și gradul didactic I, conform unei inițiative legislative aflate în Parlament,…

Din toamnă va începe implementarea programului „Sportul în școală”, anunță ministrul Educației
Educație, SănătateMinistrul Educației, Mihai Dimian, a declarat că din această toamnă va începe implementarea unui nou program – Sportul în școală. Acesta este necesar în contextul în care tot mai mulți elevi aduc adeverințe care îi scutesc de…

Educația financiară devine o realitate în școlile noastre. 1000 de profesori sunt deja în formare
EducațieMinistrul Educaţiei, Mihai Dimian, a afirmat, luni, că Strategia naţională pentru educaţie financiară 2024 – 2030 este implementată şi a precizat că numărul profesorilor care sunt pregătiţi pentru a preda elevilor informaţii financiare…

De la un rector la altul. Cine este alegerea PNL pentru funcția de ministru al Educației?
Educație, PubliceBiroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal l-a validat, în unanimitate, pe profesorul Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației, la propunerea președintelui PNL, premierul Ilie Bolojan, transmite PNL într-un comunicat…

Numărul elevilor care primesc burse a scăzut dramatic. Cât s-a economisit prin tăierea burselor?
Educație, PubliceNumărul elevilor care primesc burse a scăzut dramatic după schimbarea metodologiei de acordare a burselor, semnată de ministrul Educației, Daniel David, și după aplicarea prevederilor din Legea Bolojan. Analiza datelor oficiale, transmise…

Sindicat: Profesorii au nemulțumiri legate de derularea programului „Laptele și cornul”
Educație, Eveniment, Food&DrinkSindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că profesorii au nemulțumiri legate de derularea programului „Laptele și cornul”, prin prisma solicitărilor venite dinspre administratorii acestui program. Este vorba…

Ministrul Educației, despre creșterea normei didactice: „În timp se va vedea efectul pozitiv”
Educație, Piața munciiMinistrul Educației, Daniel David, spune despre creșterea normei didactice cu 2 ore pe săptămână că „în timp se va vedea efectul pozitiv”. Invitat la podcastul „În banca din spate” al elevilor de la Centrul de Jurnalism al Liceului…

Anul școlar poate începe. David: Am reușit să salvăm salariile și bursele pe parcursul acestui an
Educație, PubliceDaniel David, ministrul Educației, a declarat joi, pentru B1 TV, că, fără măsurile de austeritate luate de Guvern, nu mai erau bani de burse și salarii în sistem până la finele anului.Întrebat dacă Ilie Bolojan l-a transformat…

Ministrul Educației, despre măsurile de austeritate: „Deficitul ne blochează țara”
Educație, Piața muncii, PubliceMinistrul Educației, Daniel David, a comentat miercuri, într-o intervenție pentru B1 TV, protestele din Educație și măsurile de austeritate care vizează acest domeniu. Daniel David a precizat că educația are o contribuție la deficitul…

Ministrul Educaţiei: Profesorii au dreptul să dea meditaţii, dar acestea să fie fiscalizate
Educație, Piața munciiMinistrul Educaţiei, Daniel David, consideră că profesorii au dreptul să dea meditaţii, dar acestea să fie fiscalizate şi să nu se desfăşoare în timpul orelor de la şcoală, scrie News.ro.
”Eu cred că profesorii trebuie să facă…

Daniel David, măsuri urgente pentru a stopa consumul de droguri în școli: Să nu fiu înțeles greșit
Educație, SănătateMinistrul Educaţiei, Daniel David, a reiterat, luni, ideea că problema privind consumul de droguri în rândul elevilor nu afectează doar România, ea regăsindu-se, la niveluri similare, şi în alte ţări europene. Daniel David aminteşte…

Reacția ministrului Educației pe tema salarizării profesorilor în funcție de performanță
Educație, Piața munciiMinistrul Educației și Cercetării, Daniel David, a dat replică anunțului premierului Marcel Ciolacu în privința salarizării profesorilor pe bază de performanță. Într-o declarație transmisă de TVR Info, oficialul a respins ideea…

Ministerul Educației a anunțat un program de 1,5 mil. de lei pentru prevenirea violenței în școli
EducațieMinistrul Educației și Cercetării, Daniel David, a semnat un ordin prin care sunt alocate inspectoratelor școlare fonduri pentru activități menite să contribuie la prevenirea și reducerea violenței în școli, printr-o continuare a…

David: România va lua în calcul exemple de manuale din alte țări când va elabora propriile manuale
EducațieRomânia urmează să ia în calcul exemple manuale din alte țări „la care noi ne raportăm”, atunci când va elabora propriile manuale – „nu să le copiem, dar să le facem la același nivel”, a spus ministrul Educației și Cercetării,…

Dezbatere | Ministrul Educației nu este de acord cu interzicerea telefoanelor mobile în școli
Educație, GadgetMinistrul Educației, Daniel David, nu susţine ideea interzicerii utilizării telefoanelor mobile în unităţile de învăţământ și a explicat că regulile care implică interdicţii de obicei generează reapariţia lucrurilor interzise,…

Când vor fi gata indicatorii de performanță pe baza cărora profesorii vor primi bonusuri?
EducațieIndicatorii pentru creșterea veniturilor cadrelor didactice performante vor fi gata la sfârșitul lunii mai, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul conferinței de presă de vineri, potrivit Edupedu.Noul…

Bursele sociale pentru studenți, majorate cu 25 de lei în săptămâna dinaintea campaniei electorale
EducațieBursele sociale pentru studenți vor crește cu 25 de lei în anul universitar 2024-2025, conform unui ordin recent emis de Ministerul Educației și publicat în Monitorul Oficial, potrivit Edupedu.Universitățile sunt acum obligate să…

A fost aprobată creșterea burselor pentru studenți din acest an universitar. Ce sume vor primi?
EducațieMinistrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că a aprobat creșterea burselor pentru studenți din acest an universitar, potrivit Ziua de Cluj.Bursele vor trebui să acopere cheltuieli minime.
"Am aprobat noul ordin de ministru privind…

Ce valoare are și din ce este alcătuit salariul unui inspector școlar în România?
Educație, Piața munciiInspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud a publicat veniturile brute realizate de angajați în luna septembrie 2024. Cel mai mare venit este al inspectorului școlar general, de 22.870 de lei, iar cel mai mic, de 5.113 lei,…
