Arhiva tag-ul pentru: Tarom

Salariul mediu lunar al angajaților TAROM a crescut cu aproape 20% față de 2022
Piața muncii, Publice, TransportVenitul mediu al salariaţilor TAROM a crescut cu peste 18% în 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, peste rata actuală a inflaţiei, precizează operatorul aerian naţional într-un comunicat.
"Ca urmare a unor afirmaţii transmise…

Două curse suplimentare TAROM dedicate fanilor UNTOLD
Eveniment, TransportCompania TAROM introduce două curse noi cu destinaţia Cluj-Napoca, special destinate fanilor UNTOLD.Astfel, doritorii, îşi pot rezerva, începând de vineri, bilete pentru cursa RO645, cu plecare pe 2 august din Bucureşti (ora 17:10)…

Tot mai multe zboruri întârziate sau anulate. ”Surprizele neplăcute nu par a se termina prea curând”
TransportRomânii care au călătorit cu avionul în luna iunie a acestui an s-au confruntat cu 55% mai multe zboruri anulate decât în luna anterioară, iar zborurile din a doua parte a zilei sunt mai predispuse la întârzieri şi anulări, potrivit…

Într-o perioadă de boom al transportului aerian, Tarom nu a realizat profit de peste 15 ani
TransportTransportatorul aerian naţional estimează pierderi de 62,4 milioane lei în acest an şi venituri totale de 2 miliarde lei. Potrivit celui mai realist scenariu, anul 2024 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, iar scenariul pesimist…

De 6 ani prin diverse guverne, Grindeanu constată abia acum proasta gestiune a TAROM-ului
Publice, TransportPrezent în ediția de sâmbătă a emisiunii ”Insider Politic” de la Prima TV, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că operatorul naţional de transport aerian TAROM nu va intra în faliment, dar că este nevoie de ”îndrăzneala”…

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunţă veşti bune pentru zborurile din sezonul de vară 2023
Transport, TurismAeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, anunţă faptul că sezonul de vară 2023 vine cu multe oportunități de călătorie spre destinații din Europa și Orientul Mijlociu, dar şi cu creşteri semnificative ale frecvenţelor pe mai…

Vacanțe mai scumpe. „Cerul e limita“ la preţurile biletelor de avion pentru vara acestui an
Transport, TurismSpecialiștii spun că în această vară vom avea parte de vacanțe mai scumpe, poate cele mai scumpe din ultimii ani, având în vedere creșterile mari de prețuri la biletele de avion, inclusiv la cele emise de companii low-cost.„Cerul…

TAROM are un nou director general. Ce salariu va primi?
TransportConsiliul de Administrație al TAROM a luat act de ajungerea la termen a contractului de mandat al directorului general CEO - Mihăiță Ursu și l-a înlocuit cu Costin Iordache, care la data numirii ocupa funcția de director financiar în…

TAROM anunță campania ”Fly PROMO”, cu tarife promoționale la anumite zboruri
Transport, TurismCompania TAROM dă startul campaniei ''Fly PROMO'', ce constă în aplicarea unor tarife speciale, care încep de la 119 euro, pentru anumite zboruri efectuate în perioada 15 noiembrie - 15 decembrie 2022 (data ultimului retur).Potrivit…

Statul, păgubit din nou. Cine sunt cei trei politicieni care au girat pentru Blue Air un împrumut de zeci de milioane de euro?
Banking, PubliceLudovic Orban, Lucian Bode și Sebastian Burduja sunt politicienii care au semnat Hotărârea de Guvern de la finalul anului 2020 prin care statul a garantat un împrumut de peste 60 de milioane de euro companiei aeriene Blue Air. Potrivit actului,…

Mărinimia concurenței. Ryanair și Wizz Air sar în ajutorul clienților abandonați de Blue Air
Transport
Companiile Ryan Air şi Wizz Air anunţă că pun la dispoziţie bilete pentru pasagerii Blue Air afectaţi de anularea curselor.Wizz Air a anunţat miercuri noapte tarife speciale pentru clienţii Blue Air.
”Pasagerii afectaţi…

Wizz Air oferă zboruri cu tarife speciale pentru clienţii Blue Air
TransportCompania aeriană Wizz Air oferă zboruri cu tarife speciale pentru clienţii Blue Air afectaţi de decizia operatorului de a suspenda toate cursele programate de pe aeroporturile din România până luni, 12 septembrie.Potrivit unui comunicat…

TAROM se află în imposibilitatea de a accepta revendicările solicitate de sindicalişti
TransportConducerea TAROM anunţă că se află în imposibilitatea de a accepta revendicările solicitate de Sindicatul Unit TAROM (SUT) şi propune preluarea drepturilor prevăzute în Acordul în vigoare încheiat cu majoritatea sindicatelor, cu câteva…

Protest la TAROM: Pe 23 august nu va decola niciun avion timp de 3 ore
Piața muncii, Transport, TurismSindicatul Unit TAROM (SUT) a demarat acţiunea de strângere de semnături în vederea declanşării Conflictului colectiv de muncă la TAROM, cerinţă transmisă deja către angajator prin consemnarea în procesele verbale ale negocierii,…

Miting de protest la TAROM. Care sunt revendicările sindicaliștilor?
Piața muncii, TransportSindicaliştii TAROM organizează azi un miting de protest în faţa sediului companiei din Otopeni, nemulţumiţi de concedierile anunțate și că administraţia companiei nu le aprobă majorarea salarială cerută. Ei nu exclud chiar declanșarea…

Flying Blue: Air France, KLM și TAROM anunță primul parteneriat din România cu Singureni Manor Equestrian Retreat în cadrul programului de fidelizare
Banking, Transport, TurismSingureni Manor Equestrian Retreat, destinația perfectă pentru oamenii care apreciază experiențele autentice și profunde, devine partener al programului de fidelizare Flying Blue al companiilor aeriene Air France, KLM și TAROM. Astfel,…

TAROM anunță o serie de noi servicii disponibile, similare companiilor low-cost
TransportCompania TAROM are în vedere o hibridizare, iar în şase luni va avea, similar companiilor low-cost, un program de sales on board, după ce a introdus sistemul de plată a bagajelor, potrivit unui anunț al directorului general al companiei,…

”Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!” | Surpriza TAROM pentru copii de 1 Iunie
Eveniment, TransportOperatorul aerian național TAROM organizează de Ziua Copilului, pe 1 Iunie, a doua ediție a unui eveniment care a avut mare succes la inaugurare, invitându-i pe copii să ia prima lecție de zbor la bordul aeronavelor sale, potrivit unui…

Ajutor de stat în valoare de 1,9 milioane de euro pentru TAROM, aprobat de Comisia Europeană
TransportComisia Europeană a aprobat, luni, un ajutor de stat în valoare de 1,9 milioane de euro pentru a despăgubi compania aeriană TAROM pentru pagubele suferite în perioada pandemiei de coronavirus, informează un comunicat de presă al executivului…

Adrian Negrescu vorbește despre farsa restructurărilor de personal din companiile publice
Piața muncii, PubliceAnalistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre preconizatele restructări de personal din cadrul marilor companii, măsură ce presupune concedieri masive. Însă doar concedierile nu aduc nimic bun dacă aceste companii nu pun în practică…
