Închide

Tesla, profit de 1 mld. de dolari din investiții în bitcoin, mai mult decât din vânzarea de mașini

Avatar
Tesla Bitcoin E1612810022991

Sursă foto: Somag News

Tesla a realizat profituri mai mari din investiţiile în Bitcoin decât din vânzarea maşinilor în tot anul 2020, a afirmat Daniel Ives, analist Wedbush Securities, potrivit CNBC

Conform acestuia, compania a înregistrat, cel puţin pe hârtie, profituri de aproximativ 1 miliard de dolari din investiţiile în Bitcoin, una dintre cele mai populare criptomonede din lume, care a ajuns duminică la un nou maxim istoric de 58.354 dolari, păstrând tendinţa din ultimele 2 luni care i-a dus capitalizarea de piaţă la peste 1 trilion de dolari.

Elon Musk a dezvăluit săptămâna trecută că producătorul de maşini electrice Tesla a cumpărat Bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari şi îl va accepta ca monedă de plată pentru produsele din cadrul companiei.

Totuşi, Musk a declarat recent că a „sosit prea târziu la petrecere” şi că ar fi trebuit să cumpere criptomoneda în urmă cu opt ani, când preţul abia depăşea pragul de 13 dolari.

În 2020, profitul companiei lui Elon Musk din vânzarea de maşini electrice a fost de 721 de milioane de dolari.

scroll to top