“Ţiriac Open” 2024 | După 8 ani de pauză, circuitul ATP revine la București


Autor:    -  
tennis, balls, tennis racket
Fotografie de planet_fox pe Pixabay

Timp de citire: 5 minute

Turneul internaţional de tenis ATP 250 “Ţiriac Open”, dotat cu premii totale de 580.000 de euro, organizat de Fundaţia ”Ion Ţiriac”, începe duminică la București, în incinta Bazei Sportive ”Năstase/Marica”. Turneul va avea loc în perioada 14-21 aprilie 2024, potrivit organizatorilor, citați de Agerpres. Meciurile de pe tabloul principal se vor disputa începând cu luni, 15 aprilie, iar finala va avea loc duminică, 21 aprilie.

Cel mai longeviv eveniment sportiv din România şi, totodată, singurul turneu de tenis ATP 250 organizat în ţara noastră, “Ţiriac Open” se va desfăşura în incinta “Bazei Sportive Năstase/Marica”.

Partidele vor avea loc în aer liber, pe zgură. Biletele de acces, disponibile exclusiv în mediul online, s-au pus în vânzare, încă din 21 februarie 2024, menţionează platforma Entertix.

După opt ani de absenţă în România, turneul a ajuns la ediţia cu numărul 25.

“Tenisul se întoarce acasă. De data aceasta va rămâne în România. Ani de zile am aşteptat momentul acesta, mă bucur că a sosit. Vă aşteptăm pe toţi la turneu. Ediţia anului 2024 Ţiriac Open a reuşit să atragă la Bucureşti jucători renumiţi din circuitul ATP. Ne propunem să oferim o experienţă de top tuturor pasionaţilor de tenis, să asistăm la meciuri de înalt nivel susţinute de jucători de elită. În plus, sperăm că, în viitorul apropiat, vom vedea şi sportivi români făcându-şi loc în clasamentele mondiale de tenis. Acesta este motivul pentru care, în 2024, Fundaţia Ţiriac organizează mai multe turnee Futures, cu scopul de a oferi jucătorilor noştri şansa de a acumula experienţă în competiţii. De asemenea, ne propunem să aducem un turneu ATP Challenger la Braşov, legat de evenimentul organizat la Iaşi, şi să oferim în acest fel jucătorilor ocazia de a concura la un nivel înalt”, a declarat omul de afaceri Ion Ţiriac, conform unui comunicat al organizatorilor.

La rândul său, directorul turneului, Cosmin Hodor, a subliniat că Ţiriac Open va aduce la Bucureşti patru jucători din top 30 mondial:

”Cred că e limpede pentru toată lumea ce jucători sunt ataşaţi de Bucureşti şi de turneul nostru. Ne-am dorit ca şi în acest an la Ţiriac Open să venim cu tenis de calitate, astfel că primii patru favoriţi sunt top 30 mondial. Eu personal mi-am propus mult să îl vedem la Bucureşti pe Stan the Man (Wawrinka). Iar printre primii jucători confirmaţi anul acesta se află Denis Shapovalov şi Richard Gasquet. Ambii vor avea nevoie de wild card pentru tabloul principal”, a spus Cosmin Hodor.

Ultima ediţie a acestui turneu de tenis a avut loc în anul 2016, la Arenele BNR, şi a fost câştigată la simplu de spaniolul Fernando Verdasco, iar la dublu, de perechea formată din jucătorii români Horia Tecău şi Florin Mergea.

Ediţia din 2016 a turneului de la Bucureşti a fost transmisă de televiziunile internaţionale în 96 de ţări, subliniind importanţa şi popularitatea unui eveniment de o asemenea anvergură.

Ediția 2024 – participanți și premii

Câştigătorul turneului de tenis ATP 250 va primi 250 de puncte ATP, competiţia atrăgând astfel un tablou de jucători de top, din primii 100 în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis.

În plus, premiile oferite în cadrul competiţiei Ţiriac Open cumulează un total de 580.000 de euro, campionul la simplu urmând să primească 88.125 de euro, iar finalistul, 150 de puncte ATP şi 51.400 de euro.

Stan Wawrinka este fără îndoială o legendă a tenisului mondial. Elveţianul este singurul tenismen care a câştigat mai mult de un mare Şlem în epoca de aur a “Big Four” (Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic şi Andy Murray), reuşind să se impună în trei competiţii majore între 2014 şi 2016.

Cu origini evreieşti şi ruseşti, Denis Shapovalov reprezintă Canada. A fost considerat noul copil minune al tenisului atunci când, la 21 de ani, intra în top 10 mondial. El a ajuns în semifinale la Wimbledon şi a câştigat Cupa Davis în 2022 cu Canada.

Tallon Griekspoor este favoritul doi al turneului de la Bucureşti. Cel mai bun tenismen olandez al momentului este locul 25 ATP şi a câştigat primele sale turnee majore anul trecut. Deţine recordul la cele mai multe turnee ATP Challenger câştigate într-un sezon, opt, în 2021.

Organizată între anii 1996 şi 2016 pentru 21 de ediţii consecutive, competiţia a fost numită după Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, cei mai mari jucători de tenis din istoria României, câştigători la dublu de Mare Şlem şi de trei ori finalişti ai Cupei Davis. După o pauză de opt ani, turneul revine în 2024 şi repoziţionează Bucureştiul pe harta internaţională a tenisului.

De-a lungul timpului, jucători ATP de top au concurat pe zgura românească:

  • spaniolul David Ferrer a câştigat la Bucureşti primul său titlu ATP Tour în 2002;
  • francezul Gilles Simon deţine recordul pentru cele mai multe victorii la turneul de la Bucureşti (2007, 2008 şi 2012);
  • bulgarul Grigor Dimitrov l-a depăşit pe campionul en-titre, cehul Lukas Rosol, în 2014;
  • spaniolul Fernando Verdasco a cucerit titlul în 2016.

Site-ul ATP mai arată că jucătorul român Horia Tecău deţine recordul de patru titluri la dublu în 2012, 2013, 2014 şi, alături de compatriotul său Florin Mergea, în 2016. În 2015, românii Marius Copil şi Adrian Ungur au câştigat primul lor titlu de dublu ATP Tour.

Competiţia care s-a desfăşurat anul trecut la Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina) este continuatoarea de drept a turneului care se află sub licenţa lui Ion Ţiriac şi care s-a desfăşurat între 1993 şi 2016 sub denumirea de “BRD Năstase Ţiriac Trophy”, în România.

După 2016, competiţia s-a desfăşurat trei ani în Budapesta, între 2017 şi 2019, după care în 2021 şi 2022 a avut loc la Belgrad, în organizarea familiei marelui tenismen sârb Novak Djokovic.

Alte nume mari din tenisul mondial care au păşit pe zgura de la Bucureşti pentru a participa la turneul lui Ion Ţiriac au fost: germanul Boris Becker, austriacul Thomas Muster, croatul Goran Ivanisevic, care a câştigat ediţia inaugurală în 1993, sârbul Novak Djokovic, spaniolul David Ferrer sau bulgarul Grigor Dimitrov.

De-a lungul timpului, spaniolii au câştigat de cele mai multe ori la Bucureşti – 9 trofee (Albert Montanes, David Sanchez, David Ferrer, Juan Balcells, Alberto Martin, Francisco Clavet, Alberto Berasategui, Guillermo Garcia-Lopez şi Fernando Verdasco), urmaţi de francezi, cu patru trofee (Gilles Simon – 3, Florent Serra), argentinieni – trei trofee (Juan Ignacio Chela, Jose Acasuso, Franco Davin) şi austrieci – două trofee (Jürgen Melzer, Thomas Muster).

Turneul ATP 250 “Ţiriac Open” va deschide seria celorlalte turnee ITF organizate în 2024 de Fundaţia Ţiriac, ca parte din circuitul de turnee Romanian Tennis Series, precizează Fundația.

Acest circuit include şi turneul internaţional WTA Ţiriac Foundation Trophy, precum şi un turneu Challenger de tip ATP, care va avea loc la Braşov. Seria de turnee din acest an se încheie la Arad, în incinta Bazei “CS UTA”, unde în perioada 24 septembrie – 30 septembrie se desfăşoară ultimul turneu ITF din seria de 6 turnee organizate, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!