Închide

TOP STORY 2021 | Tristețea și însingurarea eroului necunoscut și fără voie al Jocurilor Olimpice de la Tokyo

Avatar
Kohei Jinno 1

Jinno joacă rolul turistului și pozează alături de cercurile olimpice. Sursa foto: Reuters / Issei Kato.

Timp de citire: 4 minute

Prima ediție a Jocurilor Olimpice desfășurate la Tokyo a fost în 1964. Când Kohei Jinno a fost evacuat din casa familiei sale pentru a face loc construirii Stadionului Național pe care a avut loc ceremonia de deschidere, a fost trist, dar mândru că a contribuit la acest moment de triumf național al Japoniei, la mai puțin de două decenii de la înfrângerea catastrofală din Al Doilea Război Mondial.

În 2013, ajuns la 80 de ani, Jinno a fost evacuat din nou, pentru ca autoritățile să poată reconstrui stadionul pentru ediția Jocurilor din 2020. I-a trecut mândria și s-a simțit năpădit de sentimentul neputinței, al revoltei pentru o soartă potrivnică, dar și de revolta față de indiferența oficialilor guvernamentali, care i-au semnat evacuarea.

Ordinul de evacuare i-a obligat – pe el și pe soția sa, Yasuko – să își părăsească locuința socială în care locuiau de peste jumătate de secol, într-o comunitate restrânsă din cartierul Kasumigaoka.

”Mi-a fost atât de greu să plec. A fost locul în care mi-am petrecut cea mai mare parte din viață”, a spus Jinno, acum în vârstă de 87 de ani, pentru agenția Reuters.

Jinno nu și-a dorit desfășurarea Jocurilor Olimpice în Japonia – socotind că este prea devreme ca ele să fie găzduite din nou de țara lui. În plus, anunțul că aproximativ 200 de familii, mulți dintre ei fiind vârstnici, vor fi evacuați din complexul de locuințe de lângă stadion, a venit din senin, fără niciun preaviz.

”Nu a existat nicio considerație pentru noi. Dacă ar fi existat măcar cineva căruia să i se fi spus «o să vă cerem să vă mutați, ați putea, vă rugăm, să colaborați cu noi?», poate am fi înțeles. În schimb, au venit și ne-au spus «Avem de făcut Jocurile Olimpice, trebuie să pleci!»”, spune Jinno.

Cu toții, s-au mutat într-un alt complex de locuințe sociale, iar vechea comunitate a fost pusă la pământ.

Jinno continuă:

”Chiar aș fi vrut să văd o urmă de înțelegere din partea lor față de sentimentele noastre. Am căpătat 170.000 de yeni (adică vreo 1.500 de dolari, n.n.). Ce să facem cu banii ăștia? Îmi și vine să râd. Ar fi fost nevoie de vreun milion de yeni (9.000 de dolari) ca să ne putem măcar muta”.

Un oficial al municipalității din Tokyo a spus că 170.000 de yeni reprezintă despăgubirea standard în această situație.

”Suntem instruiți să fim foarte politicoși, există locuințe sociale în apropiere, iar oficialii au gândit diverse formule și aranjamente. Dar, pentru cineva care a trăit acolo atâta amar de vreme, probabil că oamenii care au venit li s-au părut reci”, a adăugat el, preferând să vorbească sub protecția anonimatului.

Organizatorii JO de la Tokyo 2020 au refuzat să comenteze pe această temă, arătând că stadionul cade în responsabilitatea Consiliului Sportului din Japonia (CSJ), iar relocarea și extinderea au fost gestionate de guvernul local al capitalei Tokyo, în conformitate cu legile lor. CSJ a mai adăugat că relocarea a fost realizată în consultare cu guvernu local din Tokyo și cu guvernul național.

Destinul unui erou fără voie

Jinno este al patrulea născut dintre cei nouă frați ai familiei lui. S-a născut în districtul Kasumigaoka, nu departe de locul în care s-a dezvoltat între timp una dintre cele mai elegante și scumpe zone ale capitalei japoneze, artera comercială Omotesandō.

Kohei Jinno 2
Jinno păstrează poze de la începutul anilor 1960, cu zona în care se afla vechiul stadion și vechea lui casă. Sursa foto: Reuters / Issei Kato.

Casa părintească a fost incendiată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar familia s-a mutat în altă casă la câțiva metri de cea veche, iar Jinno și-a deschis o tutungerie într-una dintre camerele noii case.

Înaintea Jocurilor Olimpice din 1964, el și familia sa au fost evacuați, pentru prima dată, pentru a face loc noului stadion care urma să fie construit și parcului care avea să îl înconjoare. Peste locuința lor, a fost turnat asfalt, verdeața care acoperea toată zona a fost rasă, iar un pârâiaș care curgea prin apropiere a fost îngropat în beton.

Ca să-și câștige existența, Jinno a început să spele mașini. Alături de soția lui, Yasuko, și de cei doi copii ai lor, trăia într-o cameră mică pe care le-au alocat-o autoritățile. În 1965, s-au mutat în complexul de locuințe sociale în care a locuit până de curând și și-a redeschis tutungeria.

”Niciodată nu am dus lipsa oamenilor cu care să pot povesti. Am scos în fața blocului o bancă, pe care putea sta trei sau patru inși. Veneau și copiii, avea teme de făcut, întrebau una, alta, cereau sfaturi dacă aveau probleme…”

După ce au primit notificarea de evacuare, în 2013, au fost nevoiți să se mute din nou, însă doar în 2016. A fost o perioadă dureroasă, în special pentru Yasuko, despre care Jinno spune că a devenit ”singuratică și deprimată”.

Spre sfârșitul anului 2018, la 84 de ani, Yasuko a murit.

Kohei Jinno 4
Jinno, în noua lui locuință, vegheat de portretul regretatei sale soții, Yasuko. Sursa foto: Reuters / Issei Kato.

Jinno stă acum cu băiatul lui, într-o locuință din vestul capitalei, dar trece într-o plimbare, o dată la câteva luni, prin vechiul lui cartier.

Vizavi de noul și strălucitorul Stadion Național, chiar puțin mai sus de locul unde se afla fosta lui casă, făcută una cu pământul, se află un părculeț în care au fost instalate cercurile olimpice, iar turiștii și trecătorii se opresc să facă poze.

În ciuda poveștii lui personale cu Jocurile și a impactului pe care acestea l-au avut asupra vieții sale, nu doar o dată, ci de două ori, Jinno speră că vor reprezenta o mare reușită pentru țara lui și spune că este trist că pandemia a sugrumat bucuria cu care evenimentul a fost întâmpinat de oameni, la fiecare ediție.

Totuși, de fiecare dată când apucă să mai treacă prin zonă, așa schimbată cum este, inima începe să îi bată mai tare.

”Aici m-am născut, aici am crescut. Când mă uit la copacii ăștia care se întind de-a lungul străzii și care nu s-au schimbat deloc, mă cuprinde nostalgia. Și mă ia așa, un sentiment de tristețe și însingurare”, mai spune el, coborându-și privirea.

scroll to top