Închide

Turneu diplomatic pe mize mari: Biden în Europa. Care sunt perspectivele și semnalele așteptate?

Avatar
Biden Putin

Sursa foto: Business Insider / Getty.

Timp de citire: 3 minute

La aproape cinci luni de la ceremonia inaugurării la Casa Albă, Joe Biden a aterizat miercuri pentru prima dată pe tărâm european, alegându-și drept primă etapă a turneului său diplomatic Marea Britanie. Principalele mesaje pe care lumea se așteaptă să le transmită liderul de la Washington vor gravita în jurul solidității și fermității legăturilor din cadrul alianței transatlantice, cu atât mai mult cu cât, într-o etapă ulterioară a vizitei sale prelungite în Europa, va avea o întâlnire specială, la nivel înalt, cu șeful de la Kremlin, Vladimir Putin, la Geneva, pe 16 iunie.

La sosirea la Londra, președintele american a declarat că ”Statele Unite s-au întors” – ”The United States is back!”, a exclamat Joe Biden în fața membrilor forțelor aeriene americane de la baza aeriană Mildenhall din sud-estul Marii Britanii, scriu francezii de la Le Monde.

“Democrațiile din întreaga lume sunt unite pentru a face față celor mai dificile provocări”, a adăugat el, subliniind că este nerăbdător să se întâlnească cu Vladimir Putin pentru a-i spune ”ce vreau să știe”.

”Știu că democrațiile se pot aduna împreună pentru a face față provocărilor acestei noi ere – săptămâna aceasta în Europa, avem ocazia să dovedim acest lucru”, a scris pe Twitter președintele american în timpul zborului său la bordul avionului Air Force One, la prima sa călătorie în străinătate de când a ajuns în Biroul Oval.

Chiar înainte de a decola spre Europa, președintele SUA a precizat că scopul călătoriei sale este acela de ”a spune răspicat pentru Putin și China că Statele Unite și Europa sunt unite”.

Pentru astăzi, joi, Joe Biden are programată o întâlnire cu premierul britanic Boris Johnson. Însoțit de soția sa, Jill Biden, liderul democrat de la Casa Albă va participa, de vineri până duminică, la summitul G7 din Cornwall, în sud-vestul Angliei, ale cărui teme prioritare vor fi gestionarea pandemiei de Covid-19 și cea a urgențelor climatice.

“Călătoria mea în Europa este o oportunitate pentru America de a mobiliza democrațiile din întreaga lume”, a dat asigurări președintele SUA, care a ținut să spună, încă de la venirea la putere, că, în ciuda direcțiilor strategice sugerate și începute de predecesorul său, Donald Trump, Statele Unite înțeleg pe deplin importanța implicarea sale în problemele cu care se confruntă întreaga lume.

Înainte de a se îndrepta spre Bruxelles, pentru a participa la summit-ul NATO, Joe Biden o va vizita duminică pe Regina Elisabeta a II-a la castelul Windsor.

De asemenea, pe pista bazei militare Andrews, la plecarea spre Europa, Joe Biden a adăugat că intenționează să facă publică în curând o strategie globală de vaccinare.

Puternic criticată pentru că a întârziat să pună la dispoziție mai multe vaccinuri împotriva Covid-19 pentru țările sărace din alte părți ale lumii, Casa Albă întreprinde acum eforturi să își revizuiască atitudinea în această privință.

“Statele Unite sunt hotărâte să contribuie la vaccinarea internațională cu același sentiment de urgență pe care l-am arătat la noi în țară”, a insistat președintele american.

De altfel, presa americană anunța miercuri seara că Joe Biden ar intenționa să facă un anunț important la summit-ul G7, anume că Statele Unite vor cumpăra 500 de milioane de doze de vaccin contra Covid-19 produs de Pfizer / BioNTech pentru a le oferi altor ţări. Potrivit The New York Times, primele 200 de milioane de doze vor fi distribuite anul acesta şi alte 300 de milioane anul viitor.

Întrebat înainte de plecare în Anglia, Biden a părut miercuri să facă aluzie la acest anunţ. La întrebarea dacă are o strategie pentru distribuirea de vaccinuri în lume, el a răspuns:

“Am una şi o voi anunţa”.

Administrația Biden anunțase anterior că va dona 80 de milioane de doze de vaccin Covid-19 către țări străine până la sfârșitul lunii iunie. La începutul acestei luni, Washington-ul declarase că 75% din aceste doze vor fi distribuite prin intermediul sistemului COVAX, creat tocmai pentru a asigura distribuția echitabilă a vaccinurilor, în special către țările cu venituri mici.

Încleștarea giganților

Întâlnirea programată miercuri în Elveția, la Geneva, cu Vladimir Putin, este descris de toată lumea drept punctul culminant al acestei prime călătorii a lui Biden peste granițe.

Ucraina, Bielorusia, soarta opozantului rus Alexei Navalnîi, aflat în detenție, atacurile cibernetice – toate sunt teme de discuții care anunță o încleștare complicată pentru ambele tabere.

În ceea ce privește Rusia, Casa Albă, care alternează în relația cu marele rival mesajele conciliatoare cu avertismentele, a reiterat că are așteptări modeste. Singurul obiectiv propus: să facă în așa fel încât relațiile dintre cele două țări să devină mai ”stabile și previzibile”.

Președinția americană a oferit puține detalii despre abordarea pe care o va avea în cursul acestui tête-à-tête, sugerând doar că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în cadrul vizitei lui Donald Trump la Helsinki în 2018, o conferință de presă comună a celor doi lideri nu se va afla pe agendă.

scroll to top