Închide

Un amic al lui Putin vrea să cumpere indulgențe: a donat 1 mld. $ pentru proiecte în Ucraina

Avatar
excuse me, sorry, smiley

Fotografie de Alexas_Fotos pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Omul de afaceri rus Mihail Fridman, țintă a sancțiunilor în mai multe țări occidentale, după invadarea Ucrainei de către armata rusă, s-a oferit să doneze 1 miliard de dolari din fondurile sale personale către banca ucraineană Alfa-Bank, pentru a finanța proiecte în Ucraina legate de infrastructură, sănătate și securitate alimentară și energetică. Potrivit Wall Street Journal (WSJ), scopul acestei propuneri ar fi ridicarea sancțiunilor impuse lui Friedman de către Marea Britanie, scrie Radio Svoboda, ediția în limba rusă a Radio Europa Liberă.

Fridman este unul dintre co-proprietarii Alfa-Bank Ucraina, care nu are nicio legătură organizațională cu banca rusească omonimă.

Banca a confirmat că o astfel de ofertă a fost făcută și trimisă spre aprobare Băncii Centrale a Ucrainei.

Alfa-Bank Ucraina a subliniat că această propunere a fost primită cu mare atenție și i s-a acordat importanța cuvenită, întrucât fondurile vor fi folosite pentru reconstrucția postbelică a țării.

Fridman însuși a declarat pentru WSJ că nu a pus nicio condiție părții ucrainene sau altor părți, nici măcar unele legate de ridicarea sancțiunilor.

Pe de altă parte, ministerul de Externe de la Londra a spus că nu are în vedere perspectiva ridicării sancțiunilor și nu susține nicio activitate care să vizeze acest lucru.

În afară de Marea Britanie, acolo unde locuiește Fridman, miliardarul rus se află și pe lista sancțiunilor Uniunii Europene, dar nu și pe cea a Statelor Unite ale Americii.

Potrivit autorităților britanice, Fridman, la fel ca partenerul său de afaceri Pyotr Aven, ar putea exercita o influență mare asupra liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, lucru pe care Fridman îl neagă cu vehemență, fapt pentru care consideră că sancțiunile îndreptate împotriva sa nu sunt justificate.

De altfel, la doar o zi după 24 februarie, data invadării Ucrainei de către Rusia, Fridman – alături de un alt oligarh rus, Oleg Deripaska – a cerut oprirea ostilităților și s-a poziționat împotriva continuării a ceea ce Moscova numește ”operațiune militară specială”.

Într-o scrisoare trimisă angajaților și publicată în premieră de Financial Times, miliardarul rus, originar din Ucraina, a cerut ”încheierea vărsării de sânge” și a susținut că ”războiul nu poate fi niciodată răspunsul potrivit”.

Cu toate acestea, în textul său a ținut să precizeze că nu vrea ca spusele sale să fie considerate ”politice”.

În martie, la scurt timp după impunerea sancțiunilor, Fridman declara că se află într-o ”situație ciudată”, din cauză că a ajuns să aibă probleme să își achite unele cheltuieli chiar și minore, dând drept exemplu faptul că nu mai are bani să își plătească menajera.

Revista Forbes estimează averea netă a lui Fridman la aproximativ 11,8 miliarde de dolari.

scroll to top