Un constructor auto a atins pragul de 1 milion de mașini livrate în Marea Britanie
Recent a fost livrat exemplarul Mini cu numărul 1 milion în Marea Britanie, cea mai mare piață de desfacere a producătorului deținut de BMW, notează Automarket.
Acum, la 20 de ani de la intrarea în producție a MINI-ului modern, constructorul britanic de automobile anunță că a atins pragul de 1 milion de exemplare livrate în Marea Britanie, cea mai importantă piață pentru marca deținută de BMW.
În ultimii 20 de ani, Mini a vândut peste 5.1 milioane de mașini la nivel global.
Mini urmează trendul industriei și se pregătește pentru un viitor pur electric. În consecință, ultimul model cu motor termic va fi lansat în 2025, iar până în 2027, modelele electrice din portofoliu vor reprezenta cel puțin 50% din vânzările globale.
De asemenea, la începutul următoarei decade, Mini va fi primul brand de sub umbrela BMW care va deveni pur electric, susțin reprezentanții companiei.









