Ziua Marinei | Preşedintele şi premierul, prezenți la ceremoniile de la Constanţa


Autor:    -  
Supriza Preg Tit De For Ele Navale Turi Tilor De Pe Faleza Cazinoului Din Constan A De Ziua Marinei La Final Cu To Ii S Au Prins N Hor Video
Foto - ziare.com

Timp de citire: 2 minute

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu participă duminică la ceremoniile organizate între orele 10.00 şi 11.00, în portul militar Constanţa, cu ocazia Zilei Marinei.

Publicul nu va avea acces la eveniment, pentru al doilea an la rând, dar turiştii şi constănţenii aflaţi pe plajă vor putea urmări defilarea navelor de la Constanţa la Midia, între orele 11.00 şi 13.00, scrie News.ro.

Ziua Marinei Române este sărbătorită din anul 1902, ajungând la cea de-a 119-a ediţie şi, pentru al doilea an consecutiv, cel mai mare eveniment al marinarilor va fi marcat de contextul pandemiei COVID-19.

Ceremonia de duminică din portul militar Constanţa va fi una la care publicul nu va avea acces. Cu toate acestea, evenimentul va putea fi urmărit, în direct, începând cu ora 9.50, inclusiv pe pagina de Facebook a Forţelor Navale Române.Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent eveniment şi va rosti o alocuţiune, şeful statului luând parte de obicei la manifestări. Alături de preşedinte va fi prezsent şi premierul Florin Cîţu.

Ceremonia va începe cu întâmpinarea oficialilor şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, din care fac parte militari din Forţele Navale Române, militari din Marea Britanie şi din Statele Unite ale Americii. La ora 10.00, vor fi ridicate pavilionul, geacul şi marele pavoaz, la bordul navelor militare, în acordurile Imnului de Stat al României, concomitent cu 21 de salve de tun, care vor fi trase de către militarii Batalionului 345 Artilerie “Tomis”, Brigada 9 Mecanizată “Mărăşeşti”. De asemenea, va fi citit ordinul comun al miniştrilor Apărării Naţionale, Transporturilor şi Administraţiei şi Internelor, după care vor fi acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” şi Direcţiei Hidrografice Maritime „Comandor Alexandru Cătuneanu”. Momentul va fi urmat de alocuţiunea preşedintelui Klaus Iohannis.

La finalul ceremoniei, în jurul orei 11.00, portul militar va fi survolat de o formaţie de aeronave de luptă, alcătuită din elicoptere Puma Naval ale Forţelor Navale Române, un elicopter IAR Puma, aeronave MIG-21 şi F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aeronave “Typhoon” britanice şi un avion de cercetare P-8 american.

Publicul aflat pe faleza Cazinoului constănţean şi pe plajele din nordul litoralului va putea urmări, în intervalul orar 11.00-13.00, defilarea navelor de la Constanţa la Midia. Formaţia navală va fi condusă de fregata “Mărăşeşti” (F-111) şi va fi alcătuită din puitorul de mine şi plase “Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), corveta “Contraamiral Horia Macellariu” (Cvt-265), dragorul maritim “Locotenent Lupu Dinescu” (DM-25), fregata turcească “Yavuz” (F-240), o navă maritimă de patrulare a Ministerului Afacerilor Interne, o navă de intervenţie a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, iar parada navală va fi încheiată de veliere ale pasionaţilor de navigaţie tradiţională cu vele.

Ziua Marinei Române se încheie cu retragerea cu torţe a marinarilor, la ora 20.30, pe traseul Cazino – Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu, precum şi cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Municipiului Constanţa.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!