Închide

Ziua Protecției Civile: Sirenele de alarmare vor suna astăzi, la ora 10, în toată țara, anunță IGSU

Avatar
siren, alarm, civil defense

Fotografie de OtoZapletal pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că miercuri un exerciţiu de alarmare publică. Astfel, la ora 10.00, sirenele de alarmare publică vor fi acţionate în toate judeţele ţării. ”În aceste condiţii, cetăţenii ar trebui să ştie, pentru orice eventualitate, ce înseamnă alertele şi unde ar trebui să se adăpostească în caz de pericol iminent”, anunță IGSU printr-un comunicat de presă.

”În intervalul orar 10:00 – 11:00, se vor testa şi verifica din nou echipamentele din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, adică vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivel naţional. În acest sens, vă solicităm să nu intraţi în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor”, potrivit comunicatului citat.

Tipurile de alarme folosite de autorităţi în situaţiile ce pun în pericol siguranţa cetăţenilor sunt reglementate, în momentul de faţă, prin Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.259/2006. Este vorba despre alarma aeriană, alarma la dezastre, prealarma aeriană şi încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepţia sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.

  • Alarma aeriană este compusă din 15 sunete a patru secunde fiecare, cu pauză de patru secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între ele.
  • Alarma la dezastre este compusă din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de zece secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din cinci sunete a opt secunde fiecare, cu pauză de cinci secunde între ele. Practic, acesta este semnalul ce va fi auzit de cetăţeni în cadrul exerciţiului naţional de săptămâna aceasta.
  • Prealarma aeriană este compusă din trei sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din trei sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de şase secunde între ele.
  • Încetarea alarmei este compusă dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de două minute. Dacă este vorba de sirene cu aer comprimat, semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de un minut.

”În orice situaţie de pericol, cetăţenii se pot adăposti în mai multe categorii de clădiri. În acest sens, Hotărârea Guvernului nr. 862/2016 stabileşte la ce construcţii este obligatorie existenţa adăposturilor de protecţie civilă. Printre altele, cetăţenii se pot adăposti în subsolurile sediilor autorităţilor şi instituţiilor publice locale, clădirilor de comerţ, clădirilor de birouri, clădirilor de învăţământ sau clădirilor pentru îngrijirea sănătăţii. Totodată, adăposturi de protecţie civilă mai pot fi găsite în subsolurile clădirilor culturale, clădirilor hoteliere, clădirilor de locuit sau în staţiile de metrou”, se menţionează în finalul comunicatului.

scroll to top