Ce de doctori în Parlament! Care este partidul cu cei mai mulți parlamentari cu studii doctorale?
Zeci de senatori și deputați, dintre cei 363 care și-au publicat online CV-urile, declară că au studii doctorale încheiate. Printre aceștia sunt 28 de senatori și 34 de deputați. Cei mai mulți declară că au doctorat în studii juridice, dar unii au în economie sau chiar medicină.
Partidul cu cel mai mare număr de parlamentari, PSD (117 parlamentari) este și cel care are cei mai mulți doctori, respectiv 30. Pe locurile următoare sunt PNL și AUR, cu câte 13 doctori, scrie Ziare.com.
La Senat, Eugen Dogariu (PSD), Gabriela Horga (PNL), Daniela Mihai (PSD), Eugen Negoi (USR) și Ovidiu Puiu (PSD) au studii finalizate cu doctorat în economie. Alți cinci, respectiv Costache Chertif (AUR), Lucian Mărginean (PSD), Aurel Mohan (PSD), Carmen Orban (PSD) și Adrian Streinu-Cercel (PSD), au declarat că au doctorat în medicină.
Patru senatori, respectiv Titus Corlățean (PSD), Cătălin Predoiu (PNL), Ionel Rujan (PSD) și Alina Tănăsescu (PSD), au doctorat în științe juridice/drept.
Senatorul Mircia Chelaru (AUR) are doctorat în științe militare, Cornel Resmeriță (PSD) în sociologie. Sorin Lavric – AUR, Laurențiu Țepeluș – PSD și Virgiliu Vlăescu – AUR au doctorate în filosofie/etică, iar Andrei Dîrlău – AUR în teologie.
La Camera Deputaților, 9 parlamentari au studii juridice finalizate cu doctorat: Bogdan Ciucă (grupul PSD), Cosmin Corendea (AUR), Alexandru Dimitriu (USR), Alina Gorghiu (PNL), Claudiu Manta (PSD), Eugen Neață (PSD), Victor Ponta (neafiliat), Răzvan Prișcă (PNL) și Verginia Vedinaș (SOS).
Florin Barbu (PSD – fost ministru al agriculturii), Lucian Andrușcă (PSD), Sebastian Burduja (PNL), Veronica Grosu (AUR), Marian Neacșu (PSD) și Marilen Pirtea (PNL) au doctorat în economie.
Alți trei deputați au doctorat în medicină, respectiv Andrei Baciu (PNL), Alexandru Rafila (PSD) și Remus Mihalcea (PSD).
Mitică Mărgărit (PSD) și Lucian Bode (PNL) au declarat că au doctorat în domeniul securității, iar Mihai Fifor (PSD), în antropologie.
Mihail Neamțu și Ciprian Pandea au doctorat în teologie.
Din rândul USR, Radu Miruță are un doctorat luat la Politehnică în IT, pe lângă Ciprian Rigman, cu doctorat în istorie.









