Petroliștii dau lovitura pe spatele războaielor! Profituri record, motorină scumpă, panică la Casa Albă
În timp ce războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu destabilizează piața mondială a carburanților, marile companii petroliere americane raportează profituri spectaculoase, alimentate de explozia marjelor de rafinare.
ExxonMobil și Chevron au încheiat un nou trimestru peste așteptările analiștilor, iar acțiunile lor au crescut la bursă.
Aceeași criză care le aduce câștiguri uriașe companiilor pune presiune pe consumatori și devine o problemă politică existențială pentru Donald Trump, cu doar câteva zile înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.
Vineri, ExxonMobil și Chevron au anunțat rezultate financiare pentru trimestrul al treilea care au depășit estimările analiștilor, arată agenția de presă Reuters.
ExxonMobil şi-a dublat profitul net, la 15,4 miliarde de dolari, de la 7,5 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă din 2025. Profitul ajustat pe acţiune a ajuns la 4,23 dolari, peste estimările analiştilor de 4,08 dolari, în timp ce veniturile au totalizat 113,2 miliarde de dolari, comparativ cu prognoza de 103,1 miliarde de dolari.
Chevron a raportat o creştere de aproape 200% a profitului net, la 9,9 miliarde de dolari, faţă de 3,5 miliarde de dolari cu un an înainte. Profitul ajustat pe acţiune a fost de 5,28 dolari, peste estimarea de 4,89 dolari, iar veniturile au urcat la 67,8 miliarde de dolari, depăşind aşteptările pieţei.
Performanțele nu au trecut neobservate pe Wall Street. Acțiunile ambelor companii au crescut cu aproximativ 2% în ziua publicării rezultatelor, într-un moment în care principalii indici bursieri americani au înregistrat scăderi.
Rafinăriile americane, beneficiarele războaielor
Datele arată clar că explicația creșterii profiturilor nu trebuie căutată în producția de petrol, ci, mai ales, în activitatea de rafinare – adică tocmai în producția combustibililor, al căror preț arde la buzunare peste tot în lume – inclusiv în SUA.
Războiul purtat de Rusia în Ucraina, cel americano-israelian cu Iranul și intensificarea atacurilor asupra infrastructurii energetice din Orientul Mijlociu din partea rebelilor Houthi din Yemen au produs o perturbare majoră a pieței mondiale a produselor petroliere.
În Rusia, atacurile ucrainene cu drone au afectat în mod repetat rafinăriile, inclusiv instalații de mare capacitate și unități secundare esențiale pentru obținerea motorinei. În Orientul Mijlociu, atacurile asupra infrastructurii energetice, restricțiile de transport și blocajele din zona Strâmtorii Ormuz au redus disponibilitatea produselor rafinate.
La acestea se adaugă atacurile Houthi asupra transportului maritim din zona Mării Roșii și Bab el-Mandeb, care sporesc riscurile logistice, prelungesc rutele comerciale și majorează costurile transportului.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), oferta mondială de motorină și produse de tip gasoil a fost cu aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi mai mică în trimestrul al doilea din 2026 față de perioada similară a anului trecut, iar deficitul estimat pentru trimestrul al treilea a ajuns la 1,7 milioane de barili pe zi.
În plus, instituția estimează că exporturile de produse rafinate din Orientul Mijlociu au rămas mult sub nivelurile anterioare conflictului.
În acest context, rafinăriile americane, în special cele de pe coasta Golfului Mexic, au un avantaj competitiv considerabil, în condițiile în care Statele Unite dispun de un sector de rafinare complex, cu instalații capabile să producă volume mari de motorină, benzină și combustibil pentru aviație.
Potrivit Energy Information Administration (EIA), rafinăriile americane au funcționat în trimestrul al treilea la o rată medie de utilizare de aproximativ 95%, iar marjele pentru distilate, categoria din care face parte motorina, au ajuns la niveluri de aproape trei ori mai mari decât cele din perioada similară a anului trecut.
Companiile americane din industria de profil își freacă mâinile și beneficiază de câștiguri excepționale, grație combinației dintre cererea internațională puternică, oferta limitată și prețurile tot mai ridicate pentru produsele finite.
Criza motorinei s-a transformat într-o criză politică pentru republicani
Motorina este combustibilul care pune în mișcare o mare parte din transportul de marfă, utilajele agricole, echipamentele industriale și o parte importantă a infrastructurii logistice americane, iar creșterea prețului său nu se oprește la pompa de alimentare și la cei care își alimentează mașinile personale. Prin cureaua de transmisie a economiei, aceasta se transmite în costurile transportului, în prețurile produselor agricole și industriale și, în cele din urmă, în costul vieții fiecărui american, alimentând o inflație aflată deja la cote de alarmă.
Datele EIA arată că, la 26 octombrie, prețul mediu național al motorinei în Statele Unite ajunsese la 6,352 dolari pe galon, față de aproximativ 3,72 dolari în perioada similară a anului trecut. Creșterea anuală este de aproximativ 71%.
Prețul urcase până la 6,529 dolari pe galon în septembrie, apropiindu-se de un maxim istoric nominal.
Evoluția prețului este deosebit de sensibilă pentru administrația Trump, care a luat, pe 9 octombrie, după o discuție cu Vladimir Putin, decizia privind facilitarea exporturilor de motorină rusească către Statele Unite și piețele internaționale.
Președintele american a anunțat că Rusia urma să livreze inițial peste 300.000 de tone de motorină, echivalentul a aproximativ 2,25 milioane de barili, iar ulterior ar putea urma transporturi suplimentare. Decizia a fost remarcabilă din mai multe motive.
În primul rând, ea a reprezentat o schimbare de direcție față de politica americană de sancționare a Rusiei după invadarea Ucrainei.
În al doilea rând, a arătat cât de mare a devenit presiunea exercitată de criza carburanților asupra administrației de la Washington, tocmai într-un moment politic de importanță majoră: alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului prezidențial (midterms) sunt programate pentru 3 noiembrie, iar republicanii riscă să piardă controlul asupra Congresului.
Totuși, chiar dacă transporturile rusești pot contribui la suplimentarea ofertei, cantitățile anunțate sunt mici în raport cu dimensiunea pieței mondiale. Mai mult, simpla autorizare a exporturilor nu înseamnă că motorina ajunge imediat în cantități suficiente la consumatorii americani.
În plus, decizia lui Trump ridică probleme juridice majore, iar companiile americane se feresc să o cumpere.
Companiile americane din sectorul energetic care intenționează să cumpere, să transporte sau să faciliteze importul de motorină de origine rusească ar putea fi expuse unor consecințe juridice severe, potrivit avertismentului congresmanului democrat de Maryland Jamie Raskin. Acesta susține că o autorizație emisă de administrația Trump nu poate anula interdicția impusă prin lege de Congres în 2022.
Documentul lui Raskin, adresat conducerilor American Petroleum Institute, American Fuel & Petrochemical Manufacturers și Camerei de Comerț a SUA, le solicită organizațiilor și companiilor pe care le reprezintă să nu participe la operațiuni care ar încălca legislația federală.
Raskin a mai avertizat că firmele care aleg să se implice o fac pe propriul risc și ar putea fi trase la răspundere inclusiv de o viitoare administrație americană.
Factura de la pompă – factura politică a republicanilor
Toate aceste evoluții se intersectează cu un moment politic extrem de important pentru Donald Trump. Marți, 3 noiembrie, americanii votează pentru reînnoirea mandatelor din Camera Reprezentanților și pentru o parte dintre locurile din Senat.
Alegerile intermediare reprezintă, în mod tradițional, un test al popularității administrației prezidențiale. În cazul actual, scumpirea carburanților și presiunile inflaționiste pot deveni argumente electorale importante pentru opoziția democrată.
În ceea ce îi privește pe republicani, problema este că beneficiile crizei energetice sunt distribuite inegal.
Marile companii petroliere americane raportează profituri foarte mari, investitorii beneficiază de aprecierea acțiunilor, iar rafinăriile americane profită de marjele ridicate. În schimb, transportatorii, fermierii și consumatorii plătesc mai mult pentru motorină, iar scumpirea carburanților se transmite decisiv în inflația care îi lovește pe toți.
Cum responsabilitatea politică pentru prețurile interne este atribuită, de regulă, administrației aflate la putere, republicanii tremură înaintea alegerilor, iar deciziile lui Trump sunt tot mai disperate, fără a avea efecte pe piețele vizate.
Prognozele electorale chiar indică o schimbare de putere la Washington
Mai multe institute de analiză și modele de prognoză indică posibilitatea ca democrații să preia controlul asupra ambelor camere ale Congresului, ceea ce ar schimba semnificativ raportul de forțe de la Washington în ultimii doi ani ai președinției lui Donald Trump.
Camera Reprezentanților este principalul punct vulnerabil pentru republicani.
Potrivit unei evaluări a companiei de cercetare Inside Elections actualizată pe 29 octombrie, republicanii dețin acum o majoritate de 220 la 215, iar democrații au nevoie de un câștig net de numai trei mandate pentru a prelua controlul. Proiecția indică un avantaj electoral de 20-30 de mandate pentru democrați.
La fel, Cook Political Report, citat de The Washington Post și-a revizuit în direcție favorabilă democraților evaluările pentru 12 circumscripții. Trei mandate deținute anterior de republicani, inclusiv cele ale congresmenilor-vedetă Brian Fitzpatrick și Jeff Crank, au fost reclasificate drept competiții indecise (toss-up).
Cook estimează că democrații sunt în poziția de a câștiga cel puțin 222 de mandate, peste pragul de 218 necesar pentru majoritate, iar alte 18 circumscripții sunt considerate competitive.
Și modelul statistic FLIPR, dezvoltat de celebrul statistician american Nate Silver îi consideră pe democrați favoriți categorici pentru preluarea Camerei Reprezentanților.
La Senat, situația este puțin mai complicată. Republicanii dețin în prezent 53 de mandate, față de 47 pentru democrați și independenții care votează împreună cu aceștia. Pentru a prelua controlul, opoziția are nevoie de un câștig net de patru mandate.
Cei de la Inside Elections estimează un avans potențial de 4-6 mandate pentru democrați. Decision Desk HQ le atribuie acestora aproximativ 60% șanse de a obține majoritatea, iar piețele de predicție Kalshi și Polymarket indicau, la 30 octombrie, aproximativ 68%.
Ce înseamnă concret pierderea Congresului pentru Donald Trump?
Dacă democrații preiau Camera Reprezentanților, vor controla comisiile parlamentare, vor putea lansa investigații asupra administrației și vor avea la dispoziție instrumente importante de supraveghere și blocare a inițiativelor republicane sau ale Casei Albe.
Dacă vor câștiga și Senatul, vor putea influența decisiv inclusiv confirmarea judecătorilor federali, a ambasadorilor și a altor persoane nominalizate de președinte pentru funcții importante.
Totuși, chiar și în cazul pierderii ambelor camere, Trump își va păstra dreptul de veto și o mare parte din prerogativele prezidențiale, inclusiv în politica externă și în domeniul tarifelor, însă capacitatea sa de a promova legislația internă va fi considerabil limitată.












