Facturile la electricitate ar putea crește cu până la 22%. Ce se întâmplă cu prețurile gazelor?
Românii ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare, în condițiile în care ofertele furnizorilor indică majorări de preț cuprinse între 10% și 22%. În schimb, facturile la gaze naturale pentru consumatorii casnici nu ar trebui să înregistreze creșteri până la 31 martie 2027, potrivit declarațiilor ministrului Energiei, Dumitru Chisăliță, într-un interviu acordat emisiunii ”În Fața Ta”, de la Digi24.
Potrivit ministrului Energiei, majorările de preț la energia electrică sunt deja vizibile în ofertele publicate de furnizori în comparatorul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Acestea ar putea ajunge treptat să se reflecte și în facturile consumatorilor, în special în cazul contractelor noi sau al celor reînnoite.
Dumitru Chisăliță a explicat că evoluția prețurilor nu va fi identică pentru toți românii, întrucât costurile diferă în funcție de furnizor și de condițiile contractuale negociate.
”Sunt trei scenarii, pentru că nu toată lumea are același preț, nu toată lumea a avut același preț, ținând seama de contractul și furnizorul pe care l-a avut, dar undeva între 10 și 22% așa arată în momentul de față evoluțiile pe site-ul ANRE”,
a declarat ministrul.
Acesta a precizat că și consumatorii noncasnici vor fi afectați de creșterea prețurilor la electricitate, chiar dacă majorările evidențiate în ofertele publice par, la prima vedere, mai mici decât cele destinate populației.
Facturile la gaze pentru populație ar trebui să rămână la un nivel similar cu cel de anul trecut
În ceea ce privește gazele naturale, situația consumatorilor casnici este diferită. Ministrul Energiei a explicat că legislația în vigoare stabilește un preț administrativ pentru gazele naturale produse în România și vândute furnizorilor, măsură valabilă până la 31 martie 2027.
Din acest motiv, facturile populației nu ar trebui să fie mai mari decât cele din perioada similară a anului trecut.
”Dacă vorbim din perspectiva consumatorului casnic, pentru gaze naturale avem o legislație care stabilește ca până în 31 martie 2027 există un preț administrativ la care gazul natural produs în România este vândut către companiile furnizoare. Asta înseamnă că prețul final ar trebui să fie similar cu ce am avut și anul trecut”,
a explicat Dumitru Chisăliță.
O situație mai dificilă se conturează însă în cazul consumatorilor noncasnici, unde prețurile gazelor naturale au crescut semnificativ, iar tarifele nu sunt plafonate.
Potrivit ministrului, firmele care nu au contracte încheiate pentru o perioadă mai lungă ar putea resimți aceste majorări atunci când vor negocia noi acorduri cu furnizorii.
De asemenea, companiile care au contracte cu prețuri raportate la piața pentru ziua următoare sunt expuse fluctuațiilor zilnice. Chisăliță a precizat că prețul de pe această piață s-a dublat față de perioada similară a anului trecut.
Ministrul a atras atenția că această evoluție nu se transferă automat și integral în facturile finale, însă majorările ar putea depăși pragul de 20% estimat anterior pentru anumite categorii de consumatori.
Ministerul Energiei pregătește noi scheme de sprijin
În contextul evoluției prețurilor, Ministerul Energiei lucrează la identificarea unor noi mecanisme de sprijin atât pentru consumatorii de gaze naturale, cât și pentru cei de energie electrică.
Chisăliță a precizat că au fost constituite grupuri de lucru pentru cele două piețe, dar și pentru identificarea soluțiilor destinate consumatorilor vulnerabili.
Eventualele măsuri vor trebui însă să obțină avizele necesare din partea Consiliului Concurenței și, după caz, validarea instituțiilor europene, înainte de a putea fi aplicate.
Ministrul a explicat și că prețul final al energiei electrice este format din trei componente principale: costul energiei propriu-zise, tarifele reglementate și fiscalitatea. Aceste componente sunt gestionate de instituții diferite, astfel că Ministerul Energiei nu poate interveni asupra tuturor elementelor care determină valoarea facturii.
Oficialul a subliniat că ministerul poate acționa în principal asupra componentei care ține de costul energiei, aceasta reprezentând aproximativ o treime din prețul final, în funcție de situația concretă.












