afaceri.news
  • Ultimele ştiri
  • ECONOMIE
    • COMERŢ
    • INDUSTRIE
    • AGRICULTURĂ
    • ENERGIE
    • SERVICII
    • SĂNĂTATE
    • TRANSPORT
    • CONSTRUCŢII
    • IMOBILIARE
    • MEDIU
    • TURISM
  • FINANŢE
    • PUBLICE
    • BANKING
    • INVESTIŢII
    • ASIGURĂRI
    • FONDURI UE
    • PIEŢE
    • LEGISLAŢIE
  • TEHNOLOGIE
    • IT&c
    • INOVAŢIE
    • GADGET
  • RESURSE UMANE
    • RECRUTARE
    • EDUCAŢIE
    • PIAŢA MUNCII
  • LIFE
    • FOOD & DRINK
    • MEDIA
    • EVENIMENT
    • CULTURĂ
    • SPORT
  • INTERNAŢIONAL
    • EUROPA
    • AMERICA
    • ASIA
    • LUMEA
  • OPINIE
  • Cautare
  • Menu Menu

Orașele mici și medii oferă noi oportunități de dezvoltare pentru piața de retail

Comerț, Imobiliare
Autor: afaceri.news   -  5 noiembrie 2026
shopping mall, shops, shopping
Fotografie de PhotoMIX-Company pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Orașele mici și medii oferă oportunități importante pentru extinderea pieței de retail din România, în condițiile în care doar aproximativ 20% din stocul de spații comerciale moderne se află în localități cu mai puțin de 100.000 de locuitori, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

La nivel național, stocul modern de retail a ajuns la 4,93 milioane de metri pătrați, distribuiți în 191 de proiecte cu suprafețe de peste 5.000 de metri pătrați, incluzând centre comerciale, parcuri de retail și galerii comerciale.

Distribuția geografică a spațiilor comerciale evidențiază o piață în care Bucureștiul și marile orașe regionale concentrează cea mai mare parte a stocului existent, dar și oportunități de extindere în localitățile mai mici, unde oferta de spații moderne rămâne limitată.

Bucureștiul deține aproximativ 1,35 milioane de metri pătrați de spații comerciale moderne, în 40 de proiecte, reprezentând 27% din stocul național. Un volum comparabil, de 1,33 milioane de metri pătrați, este concentrat în 40 de proiecte existente în cele șapte orașe cu populații între 200.000 și 300.000 de locuitori, în timp ce alte zece orașe, cu populații între 100.000 și 200.000 de locuitori, însumează 1,30 milioane de metri pătrați, în 46 de scheme de retail.

În total, cele 18 orașe cu peste 100.000 de locuitori concentrează peste 80% din stocul modern de retail din România.

La polul opus, cele 24 de orașe cu populații între 50.000 și 100.000 de locuitori dispun de aproximativ 768.000 de metri pătrați de spații comerciale moderne, reprezentând 16% din totalul național. Orașele cu mai puțin de 50.000 de locuitori însumează doar 179.300 de metri pătrați, respectiv 3,6% din stoc.

Aceste diferențe indică oportunități pentru dezvoltatori și retaileri de a-și extinde prezența în piețe mai puțin acoperite de proiecte comerciale moderne, în funcție de potențialul de consum și de caracteristicile fiecărei localități.

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox:

„Următoarea etapă de dezvoltare a pieței de retail din România va fi definită nu doar de volumul spațiilor comerciale nou livrate, ci și de localizarea acestora și de capacitatea proiectelor de a răspunde cererii locale. Orașele mici și medii oferă oportunități pentru extinderea rețelelor de retail și accesul la noi categorii de consumatori, însă succesul proiectelor va depinde tot mai mult de puterea de cumpărare, accesibilitate și adaptarea mixului de chiriași la nevoile comunităților. Ne așteptăm la o abordare tot mai selectivă din partea dezvoltatorilor, în care dimensionarea corectă a proiectelor și poziționarea lor comercială vor avea un rol esențial.”

Perspectivele de dezvoltare ale pieței sunt susținute de un volum important de proiecte programate pentru următorii ani.

Potrivit raportului Romania Marketbeat Retail Q3 2026, în primele nouă luni ale anului au fost livrate aproape 70.000 de metri pătrați de spații comerciale moderne. Ritmul livrărilor a încetinit în trimestrul al treilea, când au fost finalizate doar două parcuri de retail, cu o suprafață cumulată de aproximativ 11.000 de metri pătrați.

La nivel național, peste 500.000 de metri pătrați de spații comerciale se află în prezent în construcție sau în diferite etape de planificare, cu finalizare estimată până în 2029.

Acest volum confirmă interesul dezvoltatorilor pentru piața locală, într-un context în care alegerea amplasamentelor și adaptarea proiectelor la specificul fiecărei zone devin tot mai importante.

Interesul pentru sectorul de retail se reflectă și în activitatea investițională. În primele nouă luni ale anului 2026, tranzacțiile cu proprietăți comerciale au totalizat aproximativ 375 de milioane de euro, reprezentând aproape 67% din volumul investițiilor în active imobiliare generatoare de venit din România.

Una dintre cele mai importante tranzacții ale trimestrului al treilea a fost achiziția de către AFI Europe a unui portofoliu de șase proprietăți comerciale de la MAS RE – Prime Kapital, pentru aproximativ 281,8 milioane de euro.

Portofoliul, cu o suprafață totală de 125.500 de metri pătrați, include Prahova Value Centre, Zalău Value Centre, Baia Mare Value Centre, Roman Value Centre, Sepsi Value Centre și Bârlad Value Centre. Distribuția acestor proprietăți evidențiază prezența unor active comerciale importante și în afara marilor centre regionale.

Piața spațiilor comerciale își continuă dezvoltarea într-un context macroeconomic caracterizat de încetinirea consumului și persistența presiunilor inflaționiste.

În trimestrul al treilea, economia României s-a contractat cu 0,8% față de perioada similară a anului precedent, inflația a ajuns la 6,8%, iar vânzările de retail au scăzut cu 3,9% în ritm anual.

Cu toate acestea, chiriile prime au rămas relativ stabile în trimestrul al treilea, menținându-se la nivelurile înregistrate în perioadele precedente.

În București, chiria de referință pentru spațiile comerciale stradale de pe Calea Victoriei și din marile centre comerciale se situează la 90 de euro/mp/lună. În principalele orașe regionale, chiriile pentru spații comerciale de 100-200 mp, amplasate la parterul centrelor comerciale dominante, variază între 50 și 65 de euro/mp/lună.


Tag-uri: afaceri.news, AFI Europe, Baia Mare Value Centre, Bârlad Value Centre, Cushman & Wakefield Echinox, dezvoltatori, MAS RE - Prime Kapital, orașe medii, orașe mici, piața de retail, Prahova Value Centre, retaileri, Roman Value Centre, Sepsi Value Centre, spații comerciale, stoc modern, Zalău Value Centre
DISTRIBUIE
  • Share on Facebook
  • Share on X
  • Share on WhatsApp
  • Share on LinkedIn
  • Share on Reddit
  • Share by Mail

Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!


CITEŞTE ŞI
Abandoned Boat”Cod Galben” de îngrijorare în economie: numărul firmelor în dificultate a ajuns la un nou record
tower, france, parisO nouă criză politică? Bursa din Paris sângerează. Opoziția cere demisia lui Macron și Bayrou
RoborIndicele ROBOR la 3 luni a atins un nou record, 3,29% pe an
putin, the president of the, russiaPutin: Rusia nu are nimic împotriva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană
Semnal de alarmă: legătura feroviară dintre Cluj și Oradea, în pericol să nu se mai poată construi
flame, gas stove, cookingÎn încercarea de a reduce preţurile energiei, UE ar putea stabili un nou indice de referinţă pentru preţul gazelor

ULTIMELE ŞTIRI

  • Nazare: România riscă un „cartonaș roșu” de la agențiile de rating. Ce se poate întâmpla în 20277 noiembrie 2026 - 13:02
  • Halloween Burse
    Vânzările din tehnologie au bulversat Asia și Europa. Wall Street a încercat o revenire după picaj7 noiembrie 2026 - 11:58
  • Ursula vine în România luni. Întâlniri cu președintele și premierul pe tema dronelor rusești7 noiembrie 2026 - 10:56
  • Incredibil! O primărie brașoveană a pus poprire pe conturile președintelui rău-platnic Nicușor Dan7 noiembrie 2026 - 9:57
  • Bogdan Chiritoiu
    Consiliul Concurenţei caută soluții pentru a livra energie mai ieftină marilor consumatori7 noiembrie 2026 - 0:05
  • Christine Lagarde Fmi
    Cine se luptă pentru președinția Băncii Centrale Europene, după plecarea Christinei Lagarde?7 noiembrie 2026 - 0:03
  • Cum rescriu producătorii italieni regulile jocului în categoria cremelor tartinabile de alune?7 noiembrie 2026 - 0:01
  • Black Friday shopping
    Black Friday | Românii au uitat de austeritate și au dat comenzi cu valori record6 noiembrie 2026 - 22:10
  • Nuclearelectrica
    Reactorul 1 de la Cernavodă a fost reconectat și a livrat primii megawați în sistem6 noiembrie 2026 - 22:02
  • asylum, europe, refugees, crisis, immigration, map of the world, stars, asylum, asylum, asylum, asylum, asylum, immigration, immigration, immigration
    Patru state din UE se află „sub presiune migratorie” în 2027, arată un raport al Comisiei Europene6 noiembrie 2026 - 21:02

Cele mai citite ştiri

  • Cadou așteptat de 1 Decembrie: în sfârșit România își leagă provinciile istorice pe autostradă!
  • Fabricile Dorna Lactate se închid în august! Toți angajații vor fi concediați
  • Dacia lansează în 2024 cea mai ieftină mașină la clasa sa
  • Imposibilul s-a produs: Mamaia a devenit mai ieftină decât Eforie Nord sau Costinești
  • EXCLUSIV Episodul 1: LISTA CĂPUȘELOR României – multinaționale cu cifre de afaceri mai mari de 100 de milioane de euro, profit ZERO în România! Iar IMM-urile sunt hăituite

Fluxuri externe

  • BBC
  • DW
  • CNN
  • Verge
  • Business Insider
AI stocks climb after trillions wiped from market values
Why the US midterms sparked an AI stock selloff
How does it affect me if share prices fall?
Why smoky bacon crisps threaten to reignite rows over EU rules
Elon Musk appears to signal the end of the road for Cybertruck
Tesla to 'wind down' production of flop Cybertruck
Protests and reforms: France's rising debt costs threaten stability
European shares join a global sell-off as AI spending fears rattle Wall Street and Asian markets
What the Democrats' midterms win means for the US economy and Trump
BMW reports lower Q3 earnings as China woes mount
Markets digest bank earnings after recent turmoil
Still haven't filed your taxes? Here's what you need to know
Retail spending fell in March as consumers pull back
Analysis: Fox News is about to enter the true No Spin Zone
Silicon Valley Bank collapse renews calls to address disparities impacting entrepreneurs of color
China reportedly recruited AI exec to spy on Jensen Huang
Starlink Mobile: All the news on SpaceX’s major mobile carrier ambitions
KPop Demon Hunters on 4K Blu-ray costs less than a month of Netflix Premium
All the latest updates on AI data centers
Shure’s popular podcasting and streaming mic is almost $50 off
The best early Black Friday sales worth shopping now
Meet the highest-paid Trump staffers — and see how their salaries compare
The best early Black Friday TV deals on tested favorites, up to $3,000 off
The best early Black Friday Vuori deals: Save up to 50% on sweatpants, jackets and more
The rise and fall of the controversial Cybertruck, from a shattered window to celeb spottings to protests

Economie. Nu vorbărie.

© Toate drepturile rezervate.

Google PlayApp Store

Urmărește-ne pe Facebook!

Contact

  • info@afaceri.news
  • 075 AFACERI / 075 2322374
  • Urmăreşte-ne pe X!
  • Urmărește-ne pe Bluesky!

afaceri.news

  • Contact
  • Publicitate
  • Politica de cookie
  • Termeni și condiții / Politica de confidențialitate
Guvernul Niculescu, sub lupă? Ce cred românii despre instalarea lui și stabilitatea...bmw, logo, autoProfitul BMW scade, iar compania pregătește concedierea a 8.000 de angajați...
Scroll to top