Descoperire epocală a NASA: la suprafața Lunii există mai multă apă decât se credea anterior
Descoperirea celor de la NASA le ridică, însă, multe alte întrebări și dileme oamenilor de știință.
Satelitul nostru natural, Luna, duce lipsă de apă lichidă, semnul distinctiv al Pământului. Nici nu s-ar putea altfel, dată fiind temperatura de sub 0 grade Celsius de la suprafața sa. Totuși, oamenii de știință au anunțat luni, într-o conferință de presă susținută de NASA, că apa lunară este mai răspândită decât se știa anterior, cu molecule de apă prinse în ”grăunțe” minerale de la suprafața selenară, iar și mai multă apă ar putea fi ascunsă în zone ”înghețate”, aflate în permanență pe fața neluminată de Soare, relatează Reuters.
Dacă cercetările de acum 11 ani indicau că apa era relativ răspândită pe Lună, dar în cantități mici, o echipă de oameni de știință raportează acum, pentru prima dată, detectarea fără echivoc a moleculelor de apă pe suprafața lunară. În același timp, o altă echipă de cercetători raportează că luna deține aproximativ 40.000 de kilometri pătrați de zone permanent umbrite, care ar putea adăposti ”buzunare” ascunse de apă sub formă de gheață.
Apa este o resursă prețioasă, iar o prezență lunară relativ abundentă s-ar putea dovedi importantă pentru viitoarele misiuni de astronauți sau roboți, care ar putea încerca să utilizeze apa selenară în scopuri precum consumul uman în cadrul misiunilor sau pe post de combustibil.
O echipă condusă de Casey Honniball de la Centrul de zbor spațial Goddard al NASA din Maryland a detectat apă moleculară pe suprafața lunară, prinsă în mini-cratere naturale sau între granule minerale. Observațiile anterioare nu au putut să ofere destulă siguranță cu privire la identitatea clară a particulelor detectate, existând posibilitatea ca apa să fie confundată cu o formă moleculară a hidroxilului (OH). O nouă metodă de detectare a apei a dat acum, în cele din urmă, rezultate neechivoce.
Singura modalitate prin care această apă să se poată păstra pe suprafețele lunare luminate de soare, acolo unde a fost observată, a fost să fie încapsulată în ”grăunțe” minerale, protejând-o astfel de mediul rece și neprielnic. Cercetătorii au folosit date de la observatorul aerian SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy), un avion Boeing 747SP modificat pentru a putea transporta un telescop.
”Multă lume ar putea crede că descoperirea de acum se referă la apă înghețată, ceea ce nu este adevărat. Sunt doar moleculele de apă, izolate, într-atât de răspândite încât nu interacționează între ele pentru a forma cristale de gheață sau apă lichidă”, a spus Honniball.
Un al doilea studiu, publicat și în revista Nature Astronomy, s-a concentrat pe așa-numitele ”capcane reci” de pe Lună, regiuni ale suprafeței selenare aflate într-o stare de întuneric perpetuu, unde temperaturile ajung la mai puțin de 163 grade Celsius. În acest fel, ar fi suficient de rece încât apa înghețată să rămână stabilă miliarde de ani.
Folosind date de pe nava spațială Lunar Reconnaissance Orbiter a NASA, cercetătorii conduși de omul de știință Paul Hayne de la Universitatea din Boulder, Colorado, au detectat ceea ce ar putea reprezenta zeci de miliarde de zone mici umbrite, multe nu mai mari decât o monedă, majoritatea situate în regiunile polare ale Lunii.
”Cercetările noastre arată că o multitudine de regiuni lunare necunoscute anterior ar putea adăposti apă înghețată”, a spus Hayne. ”Rezultatele noastre sugerează că apa ar putea fi mult mai răspândită în regiunile polare lunare decât se credea anterior, facilitând accesul, extragerea și analiza acesteia”.
NASA își propune să trimită din nou astronauți pe Lună, o misiune concepută ca pregătitoare pentru o călătorie spațială ulterioară, care să transporte un echipaj pe Marte. Sursele accesibile de apă aflate pe Lună ar fi benefice tuturor acestor eforturi de cercetare. De altfel, NASA ar vrea ca Luna să fie punctul de unde vor pleca misiunile cu echipaj uman către Marte.
Agenția vrea să trimită în 2024 o femeie și un bărbat pe Lună, fiind pentru prima oară din 1972 când un om va ajunge pe suprafața selenară. Anterior, 12 oameni au ajuns pe Lună între 1969 și 1972.
”Apa nu este limitată doar la regiunea polară. Este mai răspândită decât crezuserăm anterior”, a spus Honniball.
Noul mare mister: de unde atâta apă?
Un alt mister care rămâne nerezolvat este sursa apei lunare.
”Originea apei pe Lună este una dintre întrebările fundamentale la care încercăm să răspundem prin cercetările noastre”, a spus Hayne. ”În prezent, principalele posibile explicații ar fi aducerea apei de către comete, asteroizi sau mici particule de praf interplanetar. Vântul solar sau chiar Luna însăși, prin degajările din erupțiile vulcanice, ar putea fi alte posibile variante”.
Pământul este o planetă umedă, cu oceane sărate și de întindere mare, cu lacuri mari de apă dulce și calote de gheață care servesc drept rezervoare de apă.
”În calitatea ei, de cel mai apropiat însoțitor planetar al nostru, înțelegerea originilor apei pe Lună poate aduce explicații suplimentare și asupra originilor apei de pe Pământ, o întrebare care încă nu are un răspuns clar”, a adăugat Hayne.









