Din dorința de a-l copia pe Ronaldo, Pogba devine penibil. Ascunde un Heineken… fără alcool
Paul Pogba a urmat exemplul lui Cristiano Ronaldo eliminând de pe masă o sticlă de Heineken în timpul unei conferințe de presă la EURO2020. După ce Franța a învins Germania cu 1-0, unde Pogba a fost numit „Starul meciului”, acesta nu a reușit decât să devină penibil. Sticla de Heineken era 0.0, adică fără alcool.
După doar o zi de la momentul în care Ronaldo a scos sticlele Coca-Cola de pe masă, mijlocașul francez s-a crezut spiritual și a scos un alt sponsor principal al turneului atât de pe masă, cât și din cadrul video. Asta deși Heineken-ul expus nu era alcoolic.
Pogba este un musulman devotat și religia sa interzice consumul de alcool. Acest lucru se datorează faptului că este considerat „haraam”, ceea ce înseamnă „interzis”. Se referă la orice este interzis în Coran sau ar duce la păcat atunci când este comis de un musulman. Se spune că jucătorul lui Manchester United a adoptat religia islamică în 2019.
Spre deosebire de Ronaldo, care a făcut comentariul „(Să beți) apă” în timpul gestului care a costat Coca-Cola 4 miliarde de dolari, Pogba nu a spus nimic în timp ce a scos sticla de bere fără alcool din cadru.
Heineken este unul din partenerii tradiționali ai UEFA – ani la rândul atât în Champions League, cât și în calitate de organizatori ai EURO2020 – ceea ce explică plasarea lor strategică la conferința de presă a lui Pogba.
Oamenii de pe rețelele de socializare au comentat că Pogba face o mișcare similară cu Ronaldo, dar l-au cam luat în balon pe deloc originalul francez.









