Anchetă inedită a Parchetului European: pictori de icoane, suspectați de fraudă cu bani europeni

,
Autor:    -  
laser, laser engraver, cutting laser
Fotografie de OptLasers pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Biroul din Iași al Parchetului European (EPPO), instituția condusă de Laura Codruța Kövesi, a efectuat o serie de percheziții în județul Buzău, în cadrul unei anchete privind o societate specializată în pictarea de icoane, suspectată de fraudă cu subvenții europene și spălare de bani, potrivit unui comunicat al EPPO.

În mod specific, societatea respectivă a obținut finanțare europeană pentru achiziționarea de echipamente de susținere a creației artistice, inclusiv imprimante industriale și mașini de sculptură și gravură. Totuși, potrivit probelor administrate în dosar, a cumpărat utilajele din China la un preț mai mic decât cel practicat pe piață, prin intermediul unei alte companii create special în acest scop și controlată de doi dintre managerii beneficiarului fondurilor UE.

Singurele activități comerciale ale acestei a doua societăți sunt importul și revânzarea de bunuri din China.

Potrivit datelor disponibile la acest moment, EPPO apreciază că această societate a vândut echipamentul beneficiarului fondurilor la un preț de zece ori mai mare decât prețul inițial.

Potrivit anchetei, pentru a crea aparența unor tranzacții comerciale reale, au fost ordonate transferuri bancare în conturile societății interpuse. În cele din urmă, suspecții ar fi efectuat retrageri de la bancomate din aceste conturi, obținând astfel profituri ilicite de cel puțin 80.000 de euro.

Pentru a ascunde tranzacțiile frauduloase, societatea ar fi prezentat facturi false și documente falsificate Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), mai precizează EPPO în comunicat citat.

Perchezițiile au fost efectuate de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Buzău, sub coordonarea EPPO. Mai mulți suspecți au fost interogați.

În vederea recuperării prejudiciului adus bugetului UE și a eventualelor cheltuieli judiciare, poliția a pus sechestru pe patru proprietăți (două apartamente și două terenuri), în valoare de aproximativ 200.000 de euro.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!