Aproape 46 de mil. de europeni nu își permit activități de recreere. România, din nou în nefericitul top
Aproximativ 46 de milioane de persoane din Uniunea Europeană nu își permit să participe în mod regulat la activități de agrement, precum practicarea unui sport, mersul la cinema sau participarea la concerte. România ocupă locul al doilea în clasamentul european, după Grecia, cu aproape un sfert din populație afectată de această problemă, potrivit datelor Eurostat analizate de Euronews.
Datele pentru anul 2025 arată că 12,1% dintre persoanele cu vârsta de cel puțin 16 ani din Uniunea Europeană nu au resurse financiare suficiente pentru a participa în mod regulat la activități recreative. În total, este vorba despre aproximativ 46 de milioane de oameni, dintr-o populație de circa 381 de milioane de persoane din această categorie de vârstă.
Grecia înregistrează cea mai mare pondere a persoanelor care nu își permit activități de agrement, respectiv 27,3%. România se situează pe locul al doilea, cu 23,3%, un nivel de aproape două ori mai mare decât media Uniunii Europene.
La polul opus se află Croația, unde doar 3,9% din populație se confruntă cu această problemă. Printre țările cu ponderi reduse se numără Cehia, cu 4,1%, Luxemburg, cu 5,4%, și Slovacia, cu 5,7%.
Banii puțini explică doar o parte din cauze
Diferențele sunt semnificative chiar și între state cu venituri mediane similare, ceea ce sugerează că nivelul veniturilor nu este singurul factor care influențează accesul oamenilor la activități recreative.
În acest context, analiza Euronews Business, care cuprinde 33 de țări europene, arată că veniturile explică mai puțin de o cincime din diferențele înregistrate între state în ceea ce privește accesul la activități de agrement.
De exemplu, Cehia, Estonia, Letonia și Lituania au venituri mediane aproape identice, însă ponderea persoanelor care nu își permit activități recreative variază considerabil: de la 4,1% în Cehia la 17,9% în Lituania.
În același timp, persoanele care trăiesc sub pragul sărăciei sunt de peste trei ori mai predispuse să fie private de activități regulate de agrement decât cele cu venituri peste acest prag. La nivelul UE, 29% dintre persoanele aflate sub pragul sărăciei nu își permit astfel de activități.
Totuși, așteptările pe care le au oamenii care răspund la sondaj contează foarte mult, alături de nivelul veniturilor în sine.
Un document de lucru al Eurostat, elaborat de un colectiv condus de cercetătoarea Anne-Catherine Guio, constată că ”persoanele mai sărace pot declara că nu își doresc anumite lucruri, pur și simplu pentru că nu și le pot permite și știu asta”.
Astfel, cercetătorii concluzionează că activitățile de petrecere a timpului liber reprezintă unul dintre elementele pe care, cel mai adesea, oamenii nu îl consideră printre necesitățile vieții lor.












