Care sunt produsele de vară preferate de consumatori în supermarketurile din Grecia?
Produsele de protecţie solară, insecticidele, îngheţata, dar şi berea, tequila şi aperitivele reprezintă principalele produse din coşul de cumpărături de vară al consumatorilor din supermarketuri, acestea înregistrând cele mai mari vânzări în perioada iunie-august, relatează ekathimerini.com.
Creşterea rapidă a fluxului turistic în perioada postpandemie a sporit importanţa vânzărilor realizate în timpul verii, în special în destinaţiile turistice populare. În acest context, lanţurile de supermarketuri şi furnizorii elaborează acum planuri detaliate privind preţurile, ofertele şi amplasarea produselor pe rafturi, în special pentru sezonul estival.
Simplul fapt că 41% din veniturile realizate în primele opt luni ale anului au fost generate în cele trei luni de vară (3,18 miliarde de euro din totalul de 7,82 miliarde de euro reprezentând vânzările supermarketurilor de la începutul anului până în august) demonstrează importanţa acestui sezon.
În plus, pe insule şi în Creta, ritmul de creştere a vânzărilor supermarketurilor este considerabil mai ridicat, de 9,2% şi, respectiv, 7,5%, comparativ cu rata de creştere înregistrată la nivelul întregii ţări, de 6,4%.
De altfel, nu este deloc întâmplător faptul că inclusiv produse care nu sunt foarte populare în Grecia, precum cafeaua gata preparată şi ambalată pentru consum, au generat vânzări de 4,5 milioane de euro în timpul verii, sumă care reprezintă 66% din vânzările totale ale acestei categorii în perioada ianuarie-august.
Produsele cu cel mai pronunţat caracter sezonier sunt cele de protecţie solară (86% din totalul vânzărilor categoriei în primele nouă luni ale anului), insecticidele (78%) şi îngheţata (76%), potrivit unei analize speciale realizate de compania de cercetare de piaţă Circana.
Analiza a vizat în mod specific categoriile de produse care generează o mare parte din vânzările lor în lunile de vară.
Creşterea consumului de alcool în unităţile de cazare şi în locuinţele de vacanţă, în detrimentul consumului în restaurante şi baruri, a făcut ca peste 50% din vânzările de băuturi alcoolice realizate prin supermarketuri să se concentreze în lunile de vară.
Această tendinţă vizează numeroase băuturi alcoolice, nu doar berea, aşa cum ar fi de aşteptat.
Astfel, 62% din vânzările de tequila realizate în supermarketuri au avut loc în trimestrul iunie-august, valoarea şi volumul vânzărilor crescând în această vară cu 7,4% şi, respectiv, 3,4%, comparativ cu vara precedentă.
Totodată, 58% din vânzările de bere realizate în supermarketuri s-au concentrat în lunile de vară.












