Închide

Calendarul pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, anunțat. Când încep înscrierile?

Avatar
Casa Verde 2023 Acte Calendar

foto: agrointel.ro

Timp de citire: 2 minute

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat calendarul pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, program care prevede finanţări consistente de la stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe locuinţe.

Astfel, din 28 aprilie va începe înscrierea instalatorilor. Apoi, din 5 mai, va începe înscrierea persoanelor fizice, aplicaţia informatică fiind deja pregătită, informează news.ro.

Ministrul le răspunde companiilor care instalează panouri fotovoltaice, spunând că acest program nu este mai dificil decât înainte, ci dimpotrivă.

”În niciun caz nu este mai îngreunat, înţeleg supărarea unor instalatori care nu mai decid ei cine să beneficieze de această finanţare. Programul porneşte cu înscrierea instalatorilor, pe 28 aprilie, cu lansarea primului apel de cereri de finanţare pe 5 mai, după care, din două în două zile, se vor lansa, pentru fiecare regiune în parte.

Descărcăm de o presiune sistemul informatic, astfel încât nu toată ţara aplică în acelaşi timp, ci aplicaţiile, cererile de finanţare se vot încărca de către beneficiari pe regiuni.

Bugetul pe regiuni se stabileşte proporţional cu numărul de case individuale intabulate pe fiecare regiune în parte”, a afirmat ministrul Mediului, miercuri, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că anul trecut instalatorii au fost cei care au adunat cererile, stabileau cine este încărcat în sistem şi în ce ordine şi chiar cine ar avea sau nu ar avea dreptul de a primi finanţare.

”A fost un model greşit pe care a trebuit să-l ducem la bun sfârşit pentru că a fost pe o finanţare parţial europeană şi unde regulile au fost stabilite de la bun început şi ele nu puteau fi modificate în timpul jocului. Am închis acel apel de proiecte. (…)

Anul acesta se încarcă buletinul de identitate şi extrasul de carte funciară, acestea sunt cele două documente cu care se poate încărca orice cerere de finanţare, trebuie să demonstreze în acelaşi timp că nu are datorii la bugetul local şi la bugetul de stat, atât”, a adăugat ministrul.

Anul trecut, Administraţia Fondului pentru Mediu a semnat peste 40.000 de contracte în cadrul acestui program.

scroll to top