
OMV Petrom va instala cel puțin 40 de stații de reîncărcare în benzinăriile sale din România
Energie, Mediu, TransportOMV Petrom, în parteneriat cu Renovatio, operatorul celei mai mari rețele de stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice din România, vor instala, până la sfârșitul anului 2022, cel puțin 40 de stații de reîncărcare rapidă…

Melinda Gates își lingile rănile după divorț într-o insulă din Caraibe. Cât costă cazarea?
Eveniment, TurismMelinda Gates, fosta soţie a lui Bill Gates, s-a retras pe o insula din Caraibe, alături de copii, unde a închiriat o locuinţă de lux. Cu o întindere de 80 de hectare, insula găzduieşte doar 5 reşedinţe, unde se pot caza aproximativ…

Noua șefă a Ford Craiova compară viteza trenurilor de marfă din România cu cea a bicicletei
Industrie, TransportNoua preşedintă a Ford România, Josephine Payne, care a preluat funcția la începutul lunii trecute, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la starea infrastructurii feroviare din România, cauză din care pierde bani compania și livrează…

Care sunt cele mai populare mașini electrice în funcție de țară?
Internațional, TransportTot mai mulți oameni cumpără mașini electrice, iar în funcție de regiune preferințele sunt diferite. Tesla, liderul mondial pe piața EV, domină în America, Australia, Europa de Nord și China, potrivit unui studiu realizat de Uswitch,…

Subvenții de 2 mld. EUR ale statului olandez pentru un proiect-mamut al giganților petrolieri
Energie, MediuGuvernul olandez a aprobat acordarea unor subvenții în valoare de aproximativ 2 miliarde EUR, pentru ceea ce urmează să devină unul dintre cele mai mari proiecte de captare și stocare a carbonului (CCS) din lume, potrivit unui comunicat…

40% dintre infirmierii francezi vor să-și schimbe meseria din cauza crizei sanitare
Europa, Piața muncii, SănătatePandemia de coronavirus care loveşte Franţa – dar şi restul lumii - de mai bine de un an, are ca efect «gonirea» sau »dezgustarea» infirmierilor. 4 infirmieri francezi din 10 spun că vor să-și schimbe meseria. În mare parte…

Proiectul de modernizare a staţiei de transformare de la Domneşti, aproape de finalizare
EnergieProiectul de retehnologizare a Staţiei 400/110/20kV Domneşti, o investiţie totală de circa 25 de milioane de euro din fonduri proprii ale Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, este realizat în grad de 95%,…

Amendă-record primită de distribuitorul de gaze Delgaz Grid de la Consiliul Concurenței
Energie, PubliceConsiliul Concurenţei a sancţionat compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de circa 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei…

INS | Deficitul comercial al României, creștere cu 863 de milioane de € în primele trei luni
ComerțÎn primele trei luni din 2021, deficitul comercial al României a ajuns la 5,327 miliarde de euro, în creştere cu 863,1 milioane de euro faţă de cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2020, potrivit datelor publicate luni…

STUDIU: Ce buget alocă românii pentru achiziția de televizoare și cu ce frecvență le schimbă
ComerțCel mai recent sondaj iSense Solutions arată că respondenții sunt mai puțin îngrijorați, în general, cu privire la epidemia de COVID și sunt mai optimiști că lucrurile vor reveni curând la normal. Totodată, același studiu conferă…

Fly Lili, o nouă companie aeriană românească se lansează oficial. Care sunt primele destinații?
Transport, TurismO nouă companie aeriană românească, înfiinţată în plină pandemie (conform datelor postate pe site-ul Ministerului Finanţelor) şi-a anunţat lansarea pe piaţă, planificând deja primele rute internaţionale, anunță adevarul.ro.„Fly…

Italia și Grecia se pregătesc să primească turiști din UE, Marea Britanie și Israel
Europa, TurismPremierii din Grecia si Italia au declarat că sezonul turistic extern se redeschide de la mijlocul acestei luni pentru anumite categorii de vizitatori. Până atunci, localnicii se bucură de farmecul Insulei Capri, al Romei sau de plajele…

După oprirea unității 2 de la Cernavodă, România importa aproximativ 1.000 de MW de energie
EnergieDuminică dimineața, România importa aproximativ 1.000 MW de electricitate, după oprirea planificată a unităţii 2 de la Cernavodă, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional, postate în timp real pe site-ul Transelectrica,…

Luna trecută, defrișările din Pădurea Amazoniană au atins niveluri record
America, MediuCirca 580 km2 de pădure au fost defrișați în Pădurea Amazoniană de pe suprafața Braziliei în aprilie, un record pentru această lună, conform datelor oficiale publicate vineri, ce pun la îndoială promisiunile președintelui Jair Bolsonaro…

Programul Rabla pentru electrocasnice debutează în mai puțin de o săptămână
Comerț, MediuProgramul Rabla pentru electrocasnice începe vineri, 14 mai, și are un buget 75 de milioane de lei, aproape dublu față de cel al ediției precedente, potrivit Digi 24.În prima etapă, se pot înscrie cei care vor să își schimbe mașinile…

Airbus a livrat 170 de avioane în primele 4 luni din 2021, o creștere de 25% față de 2020
TransportAirbus a livrat 170 de avioane în perioada ianuarie-aprilie, ceea ce reprezintă o creștere de 25% față de primele patru luni ale anului 2020, când producătorii de aeronave au fost afectaţi puternic de pandemia de Covid-19, transmite…

Una dintre industriile care a suferit cel mai mult din cauza pandemiei își premiază jucătorii
Servicii, TurismIndustria hotelieră a fost afectată puternic de pandemia Covid-19, cele mai multe dintre afaceri fiind forțate să se adapteze contextului actual cu grad ridicat de incertitudine pentru o perioadă de timp necunoscută. Industria își premiază…

De ziua Europei, AECSC lansează o campanie pentru asigurarea unui viitor mai curat al României
MediuAsociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice (AECSC) lansează astăzi, de ziua Europei, campania de plantat copaci Plantăm pentru un viitor curat! care își propune, în anii următori, plantarea a minim 100.000…

Mișcare interesantă. Carrefour se strecoară în Scandinavia printr-o colaborare-surpriză
Comerț, EuropaFrancezii de la Carrefour intră într-o cooperare cu grupul de achiziții scandinav Coop Nordics. Mărcile private Carrefour vor fi distribuite în cele 4.500 de supermarketuri ale Coop, conform RetailDetail.
Carrefour și Coop Nordics au…

SMART, singurul ofertant al licitației Transelectrica pentru mentenanța rețelei electrice
EconomieSocietatea pentru Servicii de Mentenanta a Retelei Electrice de Transport SMART a depus singura ofertă la licitația de 220 de milioane de lei, referitoare la mentenanța rețelei electrice a țării, potrivit datelor din Sistemul Electronic…
