
Ministrul bulgar al Turismului mizează pe turiștii români și bulgari să salveze sezonul estival
TurismMinistrul Turismului din Bulgaria, Mariana Nikolova, şi-a exprimat speranţa că turiştii bulgari şi români vor fi în această vară cei mai întâlniţi oaspeţi ai staţiunilor de pe litoralul Mării Negre, transmite Novinite, citat de…

Primele trenuri comerciale propulsate cu hidrogen vor circula în Germania începând din 2022
Energie, TransportPrimele trenuri comerciale de pasageri cu propulsie pe hidrogen, construite de grupul francez Alstom SA vor intra în circulație în Germania, urmând să stabilească un nou reper de pionierat în sectorul european de transporturi, anunță…

PROIECT Terasele restaurantelor vor putea ocupa gratuit domeniul public până la finalul anului
ServiciiGratuitatea privind ocuparea locurilor publice cu restaurante şi terase de vară se prelungeşte până pe 31 decembrie, potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB)…

Covid a ajuns și în cele mai greu accesibile locuri: Un alpinist de pe Everest, testat pozitiv
Asia, Sănătate, TurismCel puțin un alpinist de pe Muntele Everest a fost testat pozitiv pentru Covid-19, la doar câteva săptămâni după ce cel mai înalt vârf din lume s-a redeschis pentru alpiniști, după un an de închidere, potrivit BBC.Alpinistul norvegian…

Mamaia, pregătită pentru sezonul estival! Cum arată plaja din Mamaia după lucrările de lărgire
Fonduri UE, TurismAdministrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) a anunțat, astăzi, că au fost finalizate lucrările de lărgire a plajei din Mamaia. Stațiunea Mamaia va avea din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 de…

Ungaria anunţă relaxarea restricţiilor odată cu atingerea unei rate de imunizare de 40%
Europa, Sănătate, ServiciiUngaria va atinge o rată de imunizare de 40% până la mijlocul săptămânii viitoare, a declarat vineri premierul Viktor Orban la postul public de radio, bornă care ar permite reluarea unei game mai extinse de activităţi în sectorul serviciilor,…

Piața mondială de cereale sângerează. Porumbul nu a mai fost atât de scump din 2013
Agricultură, Comerț, LumeaPreţul porumbului a urcat joi la cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani, pe fondul pariurilor că revenirea economiilor, cererea Chinei şi evoluţiile meteo nefavorabile vor goli silozurile, transmite Bloomberg, citat de AGERPRES.La…

Bogdan Aurescu: Suntem departe de plafonul de 3% care ne introduce în programul Visa Waiver
America, TurismMinistrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a discutat la telefon cu secretarul de stat american, Antony Blinken, despre principalele motive pentru care cetăţenilor români li se refuză viza de intrare în SUA. Bogdan Aurescu a spus că…

Francezii de la EDF plănuiesc să construiască în India cea mai mare centrală nucleară din lume
Asia, Energie, EuropaGigantul francez al energiei electrice EDF a anunțat vineri că a fost depășit un moment de cotitură pentru construcția centralei nucleare de la Jaitapur, în India, prezentată ca fiind cea mai mare din lume. Compania franceză a depus…

Deși înmatriculările noi au scăzut în Europa, mașinile ”verzi” au continuat pe creștere în T1
Europa, TransportÎn primul trimestru al anului 2021, mașinile electrice hibride au reprezentat 18,4% din vânzările totale de autoturisme din UE, aproape dublându-și cota de piață într-un an. Cererea de mașini cu încărcare electrică a crescut, de…

La sfârșitul anului 2020, lungimea autostrăzilor a crescut cu doar 54 de kilometri
TransportLungimea autostrăzilor din România a crescut cu 54 de kilometri, la sfârşitul anului 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, iar liniile de cale ferată electrificate reprezentau 37,5% din lungimea reţelei de căi ferate aflate…

Lăptăria cu Caimac| Ultimul pas înainte de începerea proiectelor de export a fost făcut
Agricultură, ComerțLăptăria cu Caimac, producătorul de lactate româneşti premium, a obţinut, în urma unui audit desfăşurat în luna martie 2021, certificarea International Food Standards 6.1, sistemul cu cea mai largă recunoaştere internaţională în…

Greta Thunberg le bate iar obrazul liderilor: Noi vom scrie despre voi în cărțile de istorie!
America, Energie, MediuActivista suedeză pentru schimbările climatice Greta Thunberg i-a avertizat joi pe parlamentarii americani că istoria îi va trage la răspundere pentru catastrofele climatice dacă nu încetează să subvenționeze producția de combustibili…

Vinerea Verde, ziua fără mașini | Și Klaus Iohannis merge la Cotroceni pe bicicletă
MediuPreşedintele Klaus Iohannis merge cu bicicleta la Palatul Cotroceni, alăturându-se astfel campaniei Vinerea Verde, care încurajează utilizarea transportului alternativ pentru deplasare. Preşedintele a plecat de la Vila Lac către Palatul…

Studiu ING | 72% dintre investitori, apetit mai mare pentru portofolii de proiecte verzi
Banking, MediuPotrivit unui studiu ING, 72% dintre investitori au un apetit mai mare pentru portofolii de proiecte verzi și aproape 60% dintre marile companii susțin că își accelerează tranziția către o economie verde. Studiul a fost realizat în…

Fitch Ratings: Electrica SA își menține ratingul “BBB”, cu perspectivă negativă
EnergieFitch Ratings a confirmat joi ratingul pe termen lung atribuit companiei româneşti Electrica SA la "BBB", cu perspectivă negativă, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.Perspectiva negativă o reflectă pe cea…

Uber continuă extinderea în România. Care e cel mai recent oraș în care activează compania?
Eveniment, TransportUber e o companie de ride-sharing care are o prezență tot mai mare pe piața din România. Compania și-a extins serviciul și-n Ploiești și adună astfel o listă de 10 orașe în care activează.
În total, compania e prezentă în 69…

Christine Lagarde și BCE planifică noi măsuri pentru a ajuta economia zonei euro
Economie, EuropaPreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a anunțat perspectiva ca BCE să se pregătească să renunțe la măsurile de urgență la ședința programată în iunie, când ar putea începe să se estompeze consecințele…

ANALIZĂ Prețurile apartamentelor din Europa, în creștere. Unde s-a înregistrat cel mai mare salt?
Europa, Imobiliare, Lumea, PiețePreţurile apartamentelor oferite spre vânzare în Europa au crescut, în 2020. În România majorarea a fost de 5%, iar cel mai mare salt a fost înregistrat în Rusia (+16%), conform unei analize realizate de o platformă online de anunţuri.Datele…

Burger King trece peste pandemie și deschide primul restaurant de anul acesta. Unde e situat?
ServiciiBurger King va deschide primul restaurant de anul acesta, în Piața Victoriei din București, aceasta fiind a șaptea unitate din Capitală a lanțului american. Data deschiderii încă nu a fost anunțată publicului, iar în restaurant…
